Actualitate

Moldovan: Plecarea lui Pugna, o pierdere pentru CJ. Pugna: Merg în minister cu o mare grijă

Mandatul lui Alexandru Pugna ca vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a încetat oficial, el urmând să-și preia atribuțiile de secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

”Lucrez alături de el de ani buni, într-un fel mă bucur pentru reușita lui, dar pentru mine și pentru aparatul de specialitate al CJ va fi o lipsă. Îi mulțumesc foarte mult pentru ce a făcut, eu am învățat foarte multe lucruri de la el și sunt extrem de încrezător că prin noua poziție va reuși să transpună la nivel național realizările pe care le-a avut la nivelul județului. Îmi doresc foarte mult ca patrimoniul imaterial, tradiții, folclor, port popular, obiceiuri să-și regăsească locul, îmi dorec ca un om care a plecat de jos, care a muncit foarte mult să ajungă aici și cunoaște foarte bine acest domeniu să lase în urma lui, la nivelul Ministerului Culturii, o reprezentare foarte serioasă. Mai avem puțin până la celebrarea centenarului Marii Unirii și îmi doresc ca amprenta lui Alexandru Pugna să fie simțită în manifestările care vor avea loc în 2018. În numele meu și al cetăpțenilor județului, îi mulțumesc lui Alexandru Pugna și îi urez succes în noua demnitate”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.

Alexandru Pugna le-a mulțumit, la rândul său, colegilor care timp de patru ani și jumătate au fost alături de el la CJ și consilierilor județeni. ”Am lucrat bine împreună și acest lucru este dovedit de rezultatele pe care le-am avut. A fost onorant pentru mine să fac parte din poate cea mai performantă echipă de conducere a CJ din 1989 până acum și nu spun vorbe mari, faptele celor patru ani dovedesc acest lucru. Mulțumesc pentru sprijinul acordat în proiectele propuse ți în mod deosebit îi mulțumesc pentru colaborare și încredere domnului Radu Moldovan. Dacă instituțiile de cultură pe care le-am avut în suboirdine, Spitalul Județan, DGASPC au avut rezultate și investiții deosebite a fost pentru că întotdeauna a avut o deschidere extraordinară. Merg împăcat că aceste instituții au rezultate și manageri extraordinari, cărora le mulțumesc. Plec cu oarecare regret, pentru că las o echipă unită alături de care voi rămâne cu sufletul, cu o mare grijă și cu un singur gând: să nu dezamăgesc, să reprezint județul cu cinste”.

I-au urat succes lui Alexandru Pugna și vicepreședintele CJ Ioan Țintean și reprezentanții grupului consilierilor liberali, în frunte cu Eugen Curteanu.

2 comentarii

  • Cand spune : „plec cu o mare grijă și cu un singur gând: să nu dezamăgesc, să reprezint județul cu cinste”, rapsodul Pugna nu stie exact unde merge. El crede ca functia de secretar de stat in Ministerul Culturii este de reprezentare si ca te duci acolo sa reprezinti judetul. Nici vorba de asa ceva. Ministerele sunt parte a executivului si acolo te duci la munca pentru intreaga tara pentru administrarea unui domeniu foarte concret si nu sa reprezinti judetul. Si ca sa nu-si prinda urechile, Pugna va trebui sa se califice la noul sau loc de munca.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS