Moldovan a explicat că banii au fost ceruți de președintele CJ Bistrița-Năsăud în baza Programului pentru reabilitarea și modernizarea a 10.000 km de drumuri de interes județean și drumuri de interes local.
„Gheorghe Flutur de la Suceava care a alocat 1,3 milioane de euro/km e mic copil pe lângă ceea ce face Liviu Rusu împreună cu PDL în Bistrița-Năsăud. Pentru DJ 172C Josenii Bârgăului – Ilva Mică, suma este de 50,60 milioane de lei pentru o distanță de 5,32 km, ceea ce înseamnă că ne ies 2,3 milioane de euro/km. Drumul acesta nu are nevoie de mari lucrări de artă, e un furt la drumul mare”, a spus Moldovan.
El a salutat propunerea de modernizare a acestui drum județean, dar a menționat că suma cerută de CJ pentru lucrare e exagerat de mare.
„Extraordinară propunerea pentru realizarea acestei investiții, dar nu îi interesează decât să fure. O să facă doi kilometri, o să fure 2,5 milioane de euro, în condițiile în care cu banii de pe doi kilometri se poate face tot drumul, dar ei au ajuns în faza de a fura mai mult de jumătate”, a spus el.
Moldovan a explicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului există postate informații referitoare la standardul de cost pe kilometru de drum județean, acesta fiind, în medie, de 273.855 de euro. El a adăugat că acest standard de cost e aprobat de Guvernul României, iar de la acest standard se poate merge în sus cu maxim 20%, dar acest procent a fost mult depășit în Bistrița-Năsăud.
„În zona de câmpie, e o altă propunere extraordinară. E DJ 172 E Strugureni-Matei, dar și aici e din nou furt la drumul mare. Liviu Rusu propune pentru 7 kilometri un buget de 6,1 milioane de euro, iar prețul ajunge la 800.000 de euro/km”, a spus Moldovan care acerut instituțiilor statului, DNA, Parchet, Poliție să se sesizeze în legătură cu ceea ce se întâmplă cu banul public în România.
„Noi nu ne împotrivim dezvoltării infrastructurii în județe și în comunele țării, în schimb, eu nu pot fi de acord ca oamenii să nu fie corect informați în legătură cu ceea ce se întâmplă și care este scopul acestui program, adică acela de a drena bani publici pentru bătăliile din interiorul PDL în momentul de față și apoi pentru a asigura resurse pentru următoarea campanie electorală”, a spus Moldovan.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Liviu Rusu, nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzațiile liderului PSD Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu