Actualitate

Emoţii mari la instalarea Cameliei Tabără la ISJ. Profesorii de la „Andrei Mureşanu” au plâns!

Profesoara Camelia Tabără este, de vineri, noul inspector şcolar general, numit în funcţie în interesul învăţământului, cu detaşare, până la organizarea concursului pe post. Astfel, Doina Pană, predecesoarea sa, pleacă de la ISJ după mai puţin de două luni urmând să se pregătească pentru alegerile parlamentare.

Prof. Camelia Tabără trebuia să preia mandatul chiar de la Vasile Marc (PDL), dar a avut examen de licenţă la cea de-a doua facultate absolvită, a dezvăluit, vineri, la predarea mandatului, Doina Pană, fostul inspector şcolar general. După un mandat scurt, de mai puţin de două luni, Pană s-a retras gata să se pregătească de alegerile parlamentare.

La ceremonia de predare-primrea  mandatului, subprefectul Ovidiu Frenţ i-a mulţumit Doinei Pană pentru ceea ce a făcut la ISJ în ultimele două luni.


„Vreau să-i mulţumesc doamnei Doina Pană că şi-a asumat conducerea ISJ într-un moment greu în care a avut şi Evaluarea Naţională, şi Bac-ul, şi definitivarea în învăţământ. A acceptat să traverseze împreună cu ISJ această perioadă pentru ca apoi să revină la catedră şi la planurile dânsei de viitor. Eu îi doresc mult succes şi trebuie să spun că reprezintă o excepţie prin faptul că şi-a asumat public, pe lângă cariera profesională, cea politică. A anunţat acest lucru şi şi-a stabilit nişte ţinte de la care nu se abate. Pentru aceasta vreau să o felicit, să îi urez mult succes şi să o vedem undeva la fondul problemelor învăţământului, acolo de unde să poată rezolva  problemele cu care şi dumneavoastră, şi dânsa vă confruntaţi în activitatea didactică”, a spus Frenţ.

La rândul ei, Doina Pană a explicat de ce a acceptat să vină al ISJ pentru o perioadă atât de scurtă.

„Eu am acceptat să vin în această perioadă tranzitorie pentru bunul mers al examenelor, nu numai dată fiind experienţa mea anterioară, ci şi datorită faptului că, la acea oră, doamna Tabără era indisponibilă fiindcă avea de finalizat licenţa la cea de-a doua facultate. Este aşadar o dublă explicaţie. Plec din ISJ nu pentru că nu mi-a plăcut munca aici. Şi aici e un mini-minister şi poţi avea satisfacţii, dar am un proiect politic pe care îl consider important, nu neapărat pentru mine, ci poate chiar pentru binele învăţământului”, a declarat Doina Pană, care a spus despre succesoarea sa că este „un profesor de excepţie, ci şi un manager de excepţie, de ceea ce ISJ are nevoie”.

„Sunt convinsă că va urma o perioadă de înflorire a învăţământului în acest judeţ”, a spus Doina Pană.

Cuvinte frumoase la adresa noului inspector general a avut şi subprefectul Ovidiu Frenţ.

„Vreau să o felicit pe doamna inspector general. Aici lucrurile sunt foarte clare. Este un profesionist recunoscut de întreaga comunitate şi cred că experienţa ultimilor ani, proiectele pe care le-a desfăşurat şi finalizat la CN Andrei Mureşanu (care a devenit o unitate de top şi de care suntem foarte mândri), cred că acest simţ practic şi conştiinţa faptului că fondurile europene pot fi folosite în folosul comunităţii va fi adus şi în această instituţie. Cred că, cu toţii, veţi avea multe de învăţat de la dânsa şi şcolile de pe raza judeţului vor avea foarte multe de învăţat. Mai cred că vom vorbi peste câţiva ani, eu doresc să fie cât mai mulţi, de realizările doamnei inspector general care să cuprindă întreg sistemul şcolar al judeţului nostru. Nu pot decât să vă urez mult succes şi un mandat cât mai lung”, a spus Ovidiu Frenţ.

Un grup de profesoare de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” au făcut ca emoţiile Cameliei Tabără să crească. I-au adus stema liceului, un buchet de flori şi au îmbrăţişat-o cu lacrimi în ochi urându-i mult succes în activitate.

Deocamdată, şcoala va fi condusă de directorii adjuncţi urmând ca, de la 1 septembrie, să se decidă cine îi va lua locul Cameliei Tabără. Decizia va fi luată, potrivit noului inspector general, prin consultarea corpului profesoral alcătuit din peste o sută de cadre didactice.

Mai multe fotografii aici.

Cristiana Sabău

   

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS