Actualitate

Monarhiștii Bistrițeni: Compasiunea noastră Familiei Regale. Prefectul Frenț: Regina Ana, un exemplu

”Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut, luni 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la cele veșnice! A fost un model de cumpătare, de statură morală, de iubire de România și de poporul român, de verticalitate. Născută și crescută în Franța, cu origini franceze și daneze, Majestatea Sa Regina Ana a României, de religie catolică a fost un simbol al României, un sprijin loial de 68 de ani, de o viață al Majestății Sale Regele Mihai I al României. O femeie puternică, nobilă, voluntară, o familistă ce a luptat în al doilea război mondial fiind decorată cu Crucea de Război a Franței, a fost un real sprijin pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României, Majestatea Sa Regina Ana a României a crescut 5 fete dintre care Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României este custode a Casei și Familiei Regale a României. Condoleanțe Familiei Regale îndoliate!”, se arată într-un comunicat al Clubului Monarhiștilor Bistrițeni, președinte dr. Marius Nicolae Pop.

Monarhiștii bistrițeni mai spun în comunicat că ”România și poporul român suferă prin dispariția Sa o mare pierdere – Majestatea Sa Regina Ana a României a iubit România și poporul român, Majestatea Sa acceptând printr-un gest patriotic ales să fie înmormântată în Noua Catedrală Regală și Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, acolo unde-și dorm somnul de veci Regii și Reginele României! Transmitem compasiunea noastră și cuvinte de mângâiere și îmbărbătare pentru încercata Familie Regală a României. Dumnezeu să o ierte și să-i primească Sufletul Curat de Regină a României la Dreapta Lui, întru liniște și odihnă veșnică! NIHIL SINE DEO!”.

Aici programul funeraliilor Reginei Ana.

La rândul său, prefectul Ovidiu Frenț a menționat: ”Este, din păcate, un început de lună foarte trist. După primarul Olimpiu Iuga Napeu, astăzi ne-a părăsit și Regina Ana, o personalitate luminoasă, cu o viață sinonimă cu istoria ultimului secol, plină de dramatism ca o poveste de film, un rar exemplu personal de curaj, demnitate și modestie. Sper ca istoria să repare ceea ce noi nu am știut să punem la timp în valoare. Nu e nevoie să fii monarhist pentru a aprecia rolul și contribuția decisivă a Casei Regale a României la însăși existența noastră unitară ca stat modern, conectat la valorile europene. Rămas bun Majestate și iertați-ne pentru insuficienta noastră apreciere și înțelegere”.

Majestatea Sa Regina Ana a României, soţia Regelui Mihai I al României, a murit la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia, a anunţat Casa Regală printr-un comunicat. Conform acestuia, înmormântarea va avea loc  în 13 august la Curtea de Argeş, după ce trupul neînsufleţit al Reginei va fi depus o zi la Castelul Peleş, apoi la Palatul Regal din Bucureşti. Ultimele Funeralii Regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.

MMLL 1

10 comentarii

  • Ce e si viata asta …..toata lumea astepta sa moara Regele Mihai si uite surpriza …..a murit regina !Cred ca nu mai dureaza mult si se duce dupa ea …..ca il va distruge suparara si durerea …..dupa o viata de 60/70 ani inmpreuna .

  • Cind se intampla cite o suparare d-asta ‘ atunci realizezi brusc’ ca indiferent cite averi ai avea si cite palate …Cind iti suna ceasul ….Nimic nu iei cu tine …. Important este insa ce lasi in urma si ce ai facut bine ptr altii in viata …..daca vrei ca lumea sa te pomeneasca sau sa intrii in istorie cum e cazul de fata !

  • Stimati concitadini, sa ne rugam pentru linistea sufletului MS Regina Ana a Romaniei! De maine dimineata ora 9, la Biblioteca Judeteana, se va deschide o carte de condoleante . Multumim domnului director Ioan Pintea pentru acest admirabil gest! Sa ne aducem aminte cu piosenie, de vizitele Majestatilor Lor, in judetul nostru! Cu respect, in numele Clubului Monarhistilor Bistriteni, Marius Nicolae Pop

  • Mult respect fata de CLUBUL MONARHISTILOR din Bistrita, si D-lui DR. MARIUS N. POP. care tin vie flacara sperantei in randul romanilor iubitor de REGE si TARA. DUMNEZEU sa mangaie familia REGALA a ROMANIEI .

  • Trecerea din această lume este o despărțire grea pentru fiecare dintre cei apropiați celui trecut la cele veșnice. Dacă stâlpul unei familii se stinge este durere în sufletu fiecărui membru, dar când toiagul unui Rege dispare suferința este de altă natură. Consider o impietate alăturate diferitelor suferințe într-un amalgam public de uniformizare și diminuare a pioșeniei cu care trebuie tratat fiecare eveniment în parte.
    Insuficienta noastră apreciere și înțelegere va fi iertată, dar progresul spiritual se va lăsa așteptat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.