Actualitate Recomandări

Moțiune de cenzură USR-AUR împotriva Guvernului Cîțu. Ce spune președintele

Şedinţa Birourilor Permanente ale celor două Camere, convocată sîmbătă, la ora 11:00, pentru a lua act de depunerea moţiunii de cenzură USR PLUS-AUR şi a stabili calendarul dezbaterii acesteia, a fost amânată pentru a doua oară din lipsă de cvorum. O nouă şedinţă este programată pentru luni, la 12:00. Au absentat parlamentari din PNL, PSD şi UDMR.

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că noua alianță între USR PLUS şi AUR riscă să compromită pachetul de reforme al coaliţiei de guvernare. ”Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a adăugat şeful statului.

”Noua alianţă creată în aceste zile între USR PLUS şi AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă ţara noastră. Prin alianţa cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voinţa cetăţenilor care şi-au pus speranţele într-o coaliţie de centru-dreapta, care să dezvolte România. Este un semnal îngrijorător şi extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice şi este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice faţă de valorile euro-atlantice ale României. Prin decizia de a semna şi a depune o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în faţa românilor, a propriului electorat. Dinamitarea Coaliţiei şi compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică şi socială. Dezvoltarea comunităţilor din România este absolut necesară şi nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin. Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a transmis președintele României.

Şedinţa coaliţiei de guvernare de vineri seara a fost una extrem de tensionată, niciuna dintre tabere nedorind să facă niciun fel de concesie. Atât premierul Florin Cîţu, cât şi liderii USR PLUS, nu au manifestat niciun fel de deschidere pentru a se ajunge la o înţelegere.

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat vineri seară că tocmai a fost depusă moţiunea de cenzură, despre care a afirmat că este calea parlamentară pentru ca în cel mai scurt timp să avem un nou premier şi coaliţia să meargă mai departe. „În măsura în care moţiunea nu va trece, Cabinetul Cîţu merge mai departe, iar noi mergem în opoziţie”, a afirmat el.

Liderul AUR, George Simion, a făcut apel la PSD să semneze moţiunea AUR şi a ţinut să sublinieze că formaţiunea sa nu se va alia nici cu PSD, nici cu USR PLUS.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că alianţa USR-AUR trebuie să propună o soluţie pentru rezolvarea crizei politice. „Înlocuirea lui Cîţu cu Orban sau cu Barna nu ar rezolva decât împărţirea ciolanului pentru actuala Coaliţie”, consideră el. Marcel Ciolacu a precizat că PSD va vota moțiunea de cenzură USR-AUR.

Conform Regulamentului activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

Etichete

7 comentarii

  • Usr trebuia sa pună piciorul in prag mai devreme !
    Era clar demult ca PNL si UDMR n-au de gând sa se atinga de pensile speciale , de alegerea primarilor in doua tururi , de reforma in justiție !

    • Nimic nu justifică ”prietenia” de conjunctură cu AUR-ul. USR+ s-a împușcat singur în picior. Poate că o să dărâme guvernul și poate că o să aducă la putere PSD-ul, prin manevra asta prostească, dar și-au dat foc la valiză singuri. La următoarele alegeri vor dispărea din parlament și ghici cine va crește? AUR-ul, cu ajutorul lor. Absolut suprarealist!

  • Circotecă. Moțiunea de cenzură nu-i despre problemele românilor, despre locuri de muncă, scumpiri, subvenții, proiecte, nici vorbă .Aici vorbim de răzbunarea hoțului păcălit de hoțul beat și drogat. Asa că indiferent de rezultatul moțiunii, românii nu o vor duce mai bine.
    PĂREREA MEA!
    .

  • Eu NU sunt îngrijorat !
    – Varianta 1: PNL propune alt premier și vor continua ca și pana acum:
    9 miniștri PNL, 6 miniștri USR-PLS, 3 miniștri UDMR
    – Varianta 2.: PNL guvernează împreuna cu UDMR (guvern minoritar) iar USR-Plus susține propunerile legislative bune și respinge inițiativele legislative proaste.
    In acest caz USR-Plus decide daca legile trec sau nu!

    În cazul alegerilor anticipate USR-PLUS tot 14% o să scoată. Au votanți fideli, care pun ștampila pe ei indiferent de ce a-ar întâmpla.
    In schmb PNL va pierde jumătate din voturile obținute la ultimele alegeri!

    Puneți alt premier in și dați-o înainte!

  • Preşedintele Klaus Iohannis a contribuit si el la „Dinamitarea Coaliţiei” prin acceptarea demiterii de către premierul Florin Cîțu a Ministrului de Justitie Stelian Ion din partea USR-PLUS si inlocuirea lui cu Lucian Bode de la PNL. Totusi, Klaus Iohannis a avut un moment de luciditate după ce premierul Florin Cîțu a anunțat, pe 1 septembrie seară, demiterea ministrului Justiției Stelia Ion si trimiterea către preşedintelui României a cereri de revocare. Astfel că pe 2 septembrie, dimineața Administrația Prezidențială a comunicat, că președintele Klaus Iohannis a primit cererea de revocare a ministrului Justiției, Stelian Ion și că o analizează.
    Totusi, „analiza” presedintelui Klaus Iohannis nu a durat prea mult si nu a fost prea înteleaptă, acesta a semnat, joi, la prânz, decretul de revocare a ministrului Justiției, Stelian Ion si numirea în funcția de ministru interimar a lui Lucian Bode, ceea ce a „dinamitat” coalitia de guvernare. Klaus Iohannis avea posibilitatea să nu semneze revocarea ministrului Justiției si să medieze inainte conflictul creat. Acum e prea târziu.
    Prin urmare, în mod constient sau din prostie presedintele a contribuit si el la criza guvernamentală creată.

  • ” Peştele de la cap se împute”. Criza guvernului de coalitie PNL-USR-UDMR a fost generată de incompetenta si incapacitatea premierului Florin Cîțu de a conduce o echipă. Este si opinia economistului Mișu Negrițoiu, fostul Director General al ING Bank România, cel care l-a adus pe Florin Cîțu în bancă și apoi l-a îndepărtat prin reorganizare, l-a caracterizat acum pe acesta drept ”un mic satrap, foarte învechit”, care ”nu știe să lucreze în echipă”. Negrițoiu i-a făcut această caracterizare lui Cîțu într-un comentariu la o postare pe Facebook a lui Rareș Bogdan:
    ”Bogdan, USR-PLUS sunt singurii care pot duce România mai departe. Nu voi, cu Cîțu. Vă cunosc destul de bine pe amândoi, si stii asta. M-ai intrebat odată de Cîțu. Am fost neutru, dar omul este un mic satrap. De-asta l-am si scos din bancă. Este f. invechit. Nu stie să lucreze in echipă. Si chiar crede, că poate să facă orice! Orban este singurul care poate să ducă PNL mai departe. Voi il ingropati. Nu-mi pasă, dar păcat de tară! Presedintele tău, pluteste. A ratat sansa unui guvern de 8 ani. Poate a ascultat prea mult, la tine.”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS