Actualitate

”Le mulțumesc tuturor bistrițenilor pentru votul de duminică! Urmează schimbarea în bine a României”

”Aici, acasă, oamenii sunt harnici și vor o societate în care să fie răsplătită și încurajată munca. Vor să fie respectați și reprezentați cu demnitate în țară și întreaga Uniune Europeană, iar votul de duminică a arătat că sunt oameni liberi și vor să le dicteze nimeni cum să trăiască”, spune secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău:

”Alegerile au arătat că bistrițenilor, românilor le pasă de ce se întâmplă în jurul lor. Nu doar când e ales primarul mergem la vot. Astăzi trăim într-o lume în care toate deciziile, la fiecare nivel, ne influențează viața. A noastră și a copiilor noștri.

De aceea, cea mai bună alegere este implicarea și participarea la vot.

Am fost foarte impresionat pentru mobilizarea din diasporă. Sunt prieteni de-ai noștri care au așteptat peste opt ore pentru a putea vota. Le mulțumim mult. Au fost EROI.

Mă voi lupta ca aceste lucruri să nu se mai repete și să intrăm în normalitate cât de curând posibil.

Urmează schimbarea în bine a României. O vom face împreună”.

18 comentarii

  • Sunt mandru ca am contribuit cu familia mea la aceasta schimare. In alta ordine de idei PARTIDUL VERDE prin conferinta de maine de la ora 10. va va transmite o serie de cerinte pe care trebuie sa le aveti in vedere si sa corectati tot raul facut Romaniei in ultimii doi ani. In regim de urgenta pt. ca nu mai ieste timp de asteptari. Guoiul este pana-n grinda.Felicitari invingatorilor de la acest scrutin. Romanii nu au mai votat ca in DUMINICA ORBULUI. Au fost cele mai constiente voturi de la cei 49 la suta dintre cei prezenti . Se vede de departe ca totusi a crescut in bine cifra cetatenilor constienti de puterea lor. A fost GLONTUL de ARGINT foarte puternic trimis din stampila direct la tinta. Sunt mandru ca nu am stat de pomana in frig, ninsoare, ploaie de fiecare data de la ordonanta 13 incoace. Bravo ROMANI !!!

    • Conferinta de presă??? Hai ca am râs bine! La ce? Pentru ce? Îți fi foarte importanti ca fara conferinte de presa nu va puteti expune ideile mărețe!

  • de acum la munca dragilor PNL-isti si USR-isti. Reparati ce au distrus astialalti. Lasati la o parte ocara adusa celor vechi!!! Aveti de demostrat ca intradevar meritati sa fiti acolo! Altfel totul va fi doar un foc de paie.
    Va vor taxa psd-istii de nu o sa va vedeti. Nu le dati ocazia. Aveti lumina Soarelui in mana!
    Succes!!!

  • Asteptam sa schimbati guvernul cat mai urgent, dupa cum ati promis. In campanie ziceati ca a doua zi, deci nu mai intarziati, ca de putut puteti sa il schibati in orice moment. Schimbati-l maine si pe urma incepeti sa puneti in practica ce ati promis.
    Asteptam primele valuri de romani care se intorc din strainatate, cei care erau plecati din cauza PSD-ului (majoritatea erau din cauza pesedeului, dupa cum ziceu ei).
    Asteptam sa opriti „dezastrul” despre care ne tot ziceati si sa incepeti cu reducerea salariului minim, a pensiilor si cresterea TVA si a celorlalte taxe.
    Multumim ca va asumati aceasta grea misiune de a ne salva. =))
    Eu voi continua sa va cer din lucrurile promise.

    • Alan, este greaua mostenire PSD! Pentru asta asa cum prevestea marele profet economic Florin Cîțu zis si chiparosul o sa vina apocalipsa economica care o sa distruga Romania!

    • Rabinule, deja am vazut in lista de pe fb pe unii care regreta, dar care in campanie parca erau apucati cu sustinerea PNL. De la sustinatorii USR inca nu am vazut regrete, dar este timp, nu au trecut decat 2 zile. =)) Nicmic nu e mai funny decat asta. Sa iti iei popcorn ca urmeaza sa vizionam chestii chiar comice pana la sfarsitul anului.
      Am vazut ca s-au facut petitii sa il demita pe Melescanu, dar pe ei nu ii duce capul sa ceara „castigatorilor” sa depuna motiune de cenzura, care ar trece fluierand chiar si maine. Pe Melescanu sper sa il invete minte „statul de drept”, ca prea a fraternizat cu el, deci chiar si o condamnare ar fi binevenita.
      Promiteau ei ca a doua zi schimba guvernul si nacuma nu mai stiu cum sa se codeasca. =)) . Sa vezi ce guvernare tare o sa vina dupa PSD. =))
      Promisese un lider USR ca azi baga pe ordinea de zi proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale, cu exceptia celor ale magistratilor. Nu stiu daca s-a intamplat, ca nu am urmarir, dar sunt mai mult sigur ca a mintit.
      Varianta de PM a PNL e Ludovic Orban. Iti dai seama cum o sa fie cu el PM? =)) O sa planga lumea dupa Dancila. =))
      Varianta USR e Claudiu Nasui, un generator de fake new economice si fiscale, care era criticat si apostrofat chiar de catre sustinatorii lui ca face fake news, nu mai zic despre faptul ca tatal si unchiul lui au data marea teafa cu afacerea Motorola a anilor 90. Deci s-au intors cel putin prin urmasii lor. Deci astia care au votat plini de entuziasm, multi dintre ei in anii 90 faceau foamea la propriu, in timp ce unii dadeau tunuri precum Afacerea Motorola sau intermediau adoptii ilegale de copii (chestie care ne-a afectat imaginea iremdiabil pe termen lung), iar ei, saracii nu puteau nici macar sa isi cumpere o viza de la mafia vizelor, ca sa mearga in strainatate sa isi poata scoate familia din foame. Acum toti acei mafioti s-au intors sa faca o schimbare, ori ei, ori prin urmasii lor, iar votantii entuziasti o sa isi roada unghiile in continuare.

      Mie mi se pare ca si-au dat mana marile mafii ale anilor 90. Mafia vizelor, mafia adoptiilor ilegale internationale, mafia lemnului, mafia alcoolului, mafia tiagarilor, la care s-au alaturat marii tunari ai anilor de tranzitie si mici sau mari tortionari&securisti transformati in mici sau mari afaceristi. La PNL/USR, unde dai coaja la o parte, tasneste cate unul din categoriile enumerate mai sus sau urmasii lor. Chiar si la noi la Bistrita, USR-PNL cam au astfel de specimene in pozitii vizibile.

    • Sunt curios cum o sa functioneze alianta asta dintre PNL si USR-Plus. Unii vor familia traditionala cu mers la biserica, credință iar ăilalți vor sa trăiască în grupuri ca ciovârgăii!

  • Tulai ce limbaj de lemn are asta de la PNL, ca si Iliescu, a reusit scris o gramada de cuvinte fara sa spuna nimic. Ex. „Mă voi lupta ca aceste lucruri să nu se mai repete și să intrăm în normalitate cât de curând posibil”, bun adica spune-ne si noua mai concret ce vrei sa faci sa mergi sa mulgi vaca pentru a intra in normalitate sau ce?

    Daca lumea mai pune botul la asemnea papagali ne meritam soarta si nu mai avem nimic de facut!

    • Votantule, stai ca n-ai vazut nimic! La astia de la USR-Plus normalitatea este sa renuntam la proprietati si sa traim in grupuri! Astia de la USR-Plus vor sa traim ca inainte dar nu credeam ca vor sa ne intoarcem atat de mult in timp incat sa traim ca maimutele!

  • Lasa Sigartau ca nu tu esti simpatizantul bistrienilor, nu datorita tie ati castigat.
    Indiferent , acest castig va obliga sa demonstrati ca faceti mai mult, ca nu veti taia salariile si pensiile, alocatiile ,atunci cand o sa fiti la putere.
    Tebuie sa demonstrati ca romani o vor duce mai bine, nu numai anumite categorii.
    -sa anultati pensiile speciale, sa reduceti numarul de parlamentari, de consilieri personali, de secretare, de agentii peste agentii, sa creasca puterea de cumparare.
    Atunci vom mai vorbi.
    Tot asa veti fi si voi taxati daca o sa uitati promisiunile, daca romani o vor duce mai prost, nici voi nu sunteti batuti in cuie, nu va inbatati de pe acuma.

  • Nu te umfla în pene. S-a votat IMPOTRIVA psd-ului, nicidecum pro pnl. Nici nu se putea altfel, PNL-ul este fărâmițat, în derivă, nu are niciun plan concret, doar vorbe, chestii generale (să intrăm în normalitate…. etc) Vă spun sincer, nu am votat niciodată cu psd-ul (nici acum) dar parcă nu mă pot bucura de eșecul psd-ului când îi văd pe ăștia din opoziție. Sper să nu se întample ce scrie alan dala mai sus. Oricum nu am niciun fel de speranțe că vor schimba ceva în bine.

    • Corect. A s-a votat sa plece psd si acum unii sunt mari si tari. Pe langa popcorn voi cumpara inca un televizor pentru ca urmeaza vremuri interesante, nu cumva sa pierd ceva. Daca as fi psd as pleca si as lasa baietii sa se manance intre ei. Odata cu psd plecat, ma intreb si eu care ar fi un motiv bun de campanie pnl/usr. Poate casele lui Iohannis, poate pedisti din pnl…. mama mama ce vremuri interesante vor urma. Si totusi, in sporitul votului, daca as fi prim ministru, as da o ordonanta sa-l amnistiez pe Dragnea. Pac pac.

  • Daca vreti sa vedeti ce o sa faca PNL dupa ce preia guvernarea, mergeti la Sangeorz-Bai, cum zicea Rares Bogdan.
    Rares Bogdan a zis la Bistrita, ca cine vrea sa vada ce va face PNL, sa mearga in Sangeorz-Bai. =))

  • Stai linistit mai robi ca nu a se datoreaza tie reusita pnl!!!! Nu te forta ca faci hernie … de maine crezi ca va curge miere??? Tu asa vorbesti de parca suntem ca-n ’89 cand a cazut comunismul…. mai citeste si fa vocalize ca nu prea le sti cu vorba :))

  • Robet trage inspoi PNLul, la Bistrita si Orban la nivel national (omul asta nu are decat venin si ura in vorbe) se cred nr 1, dar e vai de steaua lor, daca nu era EL MAHIMO OLTEAN nu auzea nimeni de Sigartau. Stim cu ce s-a ocupat.
    Singurul care prezinta incredere este DL Turc daca se debaraseaza de Hangan si Morar.
    Florean este bun si spune lucrurilor pe nume si bine face. Cred ca mai are multe de spus.
    Succes PNL cu Turc, Florean……

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.