Actualitate

Cât de mulţumiţi sunt pacienţii din judeţ de serviciile medicale. La ce stăm cel mai prost

Dintre cei 400 de bistriţeni întrebaţi de Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud dacă au fost internaţi în vreun spital din judeţ în ultimii doi ani, 41.25% au răspuns afirmativ, iar dintre aceştia, 87.27% s-au declarat foarte mulţumiţi de atitudinea personalului medical din spital. Studiul, referitor la gradul de satisfacţie al asiguratului cu privire la calitatea serviciilor medicale, mai aduce informaţii importante despre serviciile medicale acordate de către medicii de familie şi farmacii.

Conform CJAS Bistriţa-Năsăud, în ceea ce priveşte serviciile medicale acordate de către medicul de familie, 72.25% dintre cei chestionaţi spun că este foarte bună procedura programării consultaţiilor la cabinetul medicului de familie, iar 56% consideră că beneficiază de toată atenţia şi înţelegerea medicului de familie. În proporţie de 70.50%, se programează pentru consultaţie la medicul de familie, iar 57.75% declară că au fost programaţi cel puţin o dată pe an pentru efectuarea analizelor de laborator.


În ceea ce priveşte serviciile medicale spitaliceşti, 41.25% din cei chestionaţi declară că au fost internaţi într-o unitate sanitară în ultimii 2 ani, 81.82% sunt mulţumiţi de procedura de internare, 41.21% declară că au beneficiat de medicamentele necesare tratamentului în spital, 87.27% din cei chestionaţi se declară foarte mulţumiţi de atitudinea personalului medical din spital.

Din aceste informaţii rezultă aşadar că mai mult de jumătate dintre cei internaţi în spitale nu au primit medicamentele necesare, fiind obligaţi cel mai probabil să le cumpere.

În ceea ce priveşte accesibilitatea la medicaţia specifică, 75.25% dintre cei chestionaţi declară că găsesc întotdeauna în farmacii medicaţia prescrisă.

Referitor la viitorul sistem de asigurări sociale de sănătate, 69.50% din cei chestinaţi optează pentru plata serviciilor neacoperite de pachet direct la furnizor şi 30.50% optează pentru o asigurare voluntară de sănătate. Dintre cei chestionaţi, 97% consideră importantă opinia asiguraţilor faţă de calitatea serviciilor medicale furnizate iar 1.50% nu consideră importantă opinia asiguraţilor faţă de calitatea serviciilor medicale furnizate.

Au fost chestionate 400 de persoane, din care 55.75% au fost de sex feminin şi 44.25% de sex masculin, 47.25% din mediul urban şi 52.75% din mediul rural, 21.25% salariaţi, 9% coasiguraţi, 54.50% pensionari şi 15.25% alte categorii. Din totalul persoanelor chestionate 99.25% cunosc faptul că sunt în evidenţa CJAS BN, iar 96% sunt informaţi asupra drepturilor şi îndatoririlor care le revin în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

81.25% din persoanele chestionate declară că au aceste informaţii de la medicul de familie.

Chestionarul de evaluare a fost aprobat prin Ordin CNAS nr. 891/2008 şi Ordin CNAS nr. 740/2011. Chestionarul a fost analizat pe un eşantion de 400 persoane şi a vizat următoarele aspecte: informaţii generale privind sexul, mediul de rezidenţă, categoria de asigurat, precum şi gradul de informare al asiguraţilor privind drepturile şi îndatoririle care le revin în sistemul asigurărilor sociale de sănătate; calitatea asistenţei medicale acordată de medicul de familie cu referire la actul medical, la comportamentul medicilor şi al personalului din cabinet, la condiţiile igienico-sanitare din cabinetul medical şi  calitatea asistenţei medicale din unităţile sanitare cu paturi, aflate în contract cu CAS BN.

3 comentarii

  • Pe cand un chestionar pentru serviciile Policlinici ?
    De ce ?
    Pt. ca ma duc la medicul de familie, i-mi iau trimitere, dupa aceea un nr de la ghiseul policlinici si chiar daca teoretic programul e pana la ora 19, mi se comunica de la ghiseu ca doar pana la 16 este doctor la cabinet.Dupa la privat. Pai eu lucrez pana la 16 cum sa ajung inainte.Si culmea medicul este pontat ( a se citi este platit ce CAS pt programul complet din bani nostri) si in acelasi timp este si la cabinetul privat.
    Propun sa se faca ponatjul cu cartela, ai sta 2 ore , pt atat sa fii platit.
    A doua chestiune, alt medic, i-mi spune ca nu poate sa ma cosulte ca nu are aparat cu care sa o faca.Pai atunci respectiva specialitate ar trebui scoasa din decontarea de servicii de la CAS. De ce? Pt ca nu le ofera
    Si uite asa se duc bani nostri.Pai atunci sa am posibiltatea sa aleg ce platesc sau cat platesc.
    Sa platesc minimul , pt ca serviciile de multe ori sunt minime.

    • policlinica e pentru asistati care se vaita de toate cele.
      tu daca mergi la munca esti sanatos tun, nu are rost sa le irosesti timpul doctorilor. 🙂

  • Ce ar fi ca doctorii de la stat sa nu aibă si privat. Sa aibă posibilitatea sa aleagă ori una ori alta. Ca unele categorii de salariați la stat nu au voie sa lucreze si in privat pe același domeniu. Oare la ei nu se poate aplica aceeași unitate de măsură?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS