Polițiștii din Năsăud au deschis un dosar penal pentru tulburarea liniștii și ordinii publice după ce, în jurul orei 13.00, la Năsăud a izbucnit un scandal în care au fost implicate opt persoane.
În urma sesizării, mai multe echipaje de polițiști din cadrul Poliției orașului Năsăud și Secției 6 au intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan, izbucnit în orașul Năsăud.
Conform primelor date furnizate de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean, în urma unor neînțelegeri, mai multe persoane s-au agresat reciproc, iar trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Au fost conduse la sediul Poliției mai multe persoane implicate, în vederea lămuririi împrejurărilor în care au avut loc evenimentele.
În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că implicați în scandal ar fi șase bărbați cu vârste cuprinse între 19-46 de ani, din localitățile Mogoșeni și Florești, împreună cu alte două femei de 27, respectiv 44 de ani, din Ieud (jud. Maramureș), respectiv Mogoșeni.
Polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea liniștii și ordinii publice.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurarilor în care au avut loc evenimentele.
ACTUALIZARE 1 În urma cercetărilor efectuate, în jurul orei 23.00 polițiștii din Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei persoane, informează IPJ BN. Este vorba despre trei bărbați de 43, 21 respectiv 19 ani. Ei vor fi prezentați instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
ACTUALIZARE 2 Față de cei trei a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Să omoară țaganii între ei, haoleo, mâncamiai morocaru’
Era greu sa specificati ca sunt tigani, nu?
Ca dupa aia se ducea dracu’ campania aia cu „vrem respect”.
Banuiesc ca vor fi amendati substantial, nu de alta dar ca sa se acopere deplasarea pe banii altora a trupelor de politie.
Ca ei nu cred ca au nici o contributie la bunastarea societatii în afara de faptul ca se „distreaza”.
EI NU PLATESC AMENZI ASA CA NU CASTIGAM NIMICA, NUMAI PIERDERI PE TOATA LINIA