E limpede de la o poştă că sunt oameni care lucrează cu pasiune şi alţii fiindcă nu au încotro. Cei pe care pasiunea îi face să se trezească dimineaţa lasă în urma lor lucruri măreţe, îi inspiră pe alţii. Ceilalţi veşnic se plâng, îţi explică de ce nu se poate, găsesc scuze pentru că nu au reuşit, îţi stârnesc mila. În realitate, sunt nişte blazaţi şi adevărata lor problemă este că nu le place ceea ce fac şi nu sunt devotaţi profesiei sau locului lor de muncă. Găsim astfel de oameni peste tot, nu doar în fruntea primăriilor.
Deşi presa pretinde că geme de sărăcie şi jurnaliştii se plâng la drumul mare că au salarii mici şi că nu pot trăi din ele, totuşi nu veţi vedea pe vreunul care să vină cu un reportaj foarte bine făcut care să-l definească, cu vreo anchetă teribilă la care a lucrat zile la rând şi pe care să te simţi obligat moral să o publici şi pentru care să vrei să îl şi plăteşti. Toţi ar vrea din start salarii mari pentru care să nu muncească, eventual să conspecteze ceva comunicate scrise de purtătorii de cuvânt care nu utilizează diacritice pe care nici măcar nu se obosesc să le pună. Ce să faci cu astfel de oameni? Mă aşteptam într-o vreme să am dimineaţa mailul redacţiei plin cu oferte de la cei care ar vrea să mai lucreze peste program pentru un ban în plus. Credeţi că am primit vreun text? Nici vorbă.Cei mai mulţi jurnalişti se duc în redacţii ca la fabrică. Aşteaptă să le intre comunicatele în căsuţele poştale şi se semnează repede pe ele, iar la final de lună sunt extrem de nemulţumiţi de salariul pe care îl primesc. Nu sunt curioşi din fire, nu sunt dornici să înveţe singuri (deşi, har Domnului că sunt pline rafturile librăriilor de cărţi despre tehnici de redactare în mass-media, despre cum şi unde găseşti subiecte), tot ce fac ei când se adună este să se plângă unul altuia, dar nu ar face nimic să schimbe situaţia.
Aşa şi cu primarii. Îi văd din când în când pe la şedinţe pe aceiaşi oameni care iau cuvântul şi se plâng că nu li se dă, că nu li se face, că nu au, că nu pot, în timp ce alţii tac şi găsesc soluţii. Ştiţi foarte bine ce a făcut Nicolae Moldovan pentru Beclean indiferent de cine era la guvernare. Pratic, Băile Figa au fost ridicate în timpul guvernării PDL. Tot atunci, s-a schimbat la faţă radical şi oraşul. Nu l-am auzit să se plângă prin şedinţe, să spună că nu se poate, că nu există soluţii. Probabil că, dacă nu ar fi găsit soluţii, ar fi demisionat, dar le-a găsit tot timpul. Am citit cu bucurie că primarul din Romuli, Ioan Moniţa, le face oamenilor din comună o piscină. Conform mesagerul.ro, aceasta va fi funcţională în data 15 august. Din fotografii, pare modernă, chit că Romuli e, teoretic, o comună ca oricare alta. Poate că unii dintre dumneavoastră vă amintiţi că a fost „înţepenită” decenii la rând când în fruntea ei se afla un primar în vârstă, blazat, fără nicio idee, fără nicio soluţie care se ducea la Primărie ca la fabrică. Intra la 8, ieşea la 16.00 probabil convins că „şi-a făcut datoria”.
Ne facem datoria sau lucrăm cu pasiune? Eu cred că aceasta este o întrebare la care fiecare dintre noi merită să căutăm un răspuns. În cartea sa „Habits of Heart”, sociologul Robert Bellah descrie trei perspective pe care oamenii le au în general asupra muncii lor. În cadrul celei dintâi, munca este privită ca o slujbă. Când o prestezi, te gândeşti la ea ca la mijlocul principal de obţinere a banilor cu care să-ţi achiţi facturile. Când sunt întrebaţi, cei mai mulţi oameni spun că banii sunt principalul motiv pentru care muncesc. Dar, dacă totul se axează doar pe ceea ce poţi tu să obţii prin munca ta, vei ajunge probabil să o urăşti.
Cea de-a doua perspectivă este abordarea muncii ca mijloc de formare a unei cariere. De data aceasta, motivaţiile sunt mai înalte, dar preocuparea ta se va axa pe avantaje şi prestigiu. În orientarea profesională, sentimentele legate de muncă sunt determinate de succesul pe care îl obţii în urma acesteia. Dacă nu merge prea bine, s-ar putea să consideri că valoarea ta nu e corect apreciată.
Cea de-a treia perspectivă este abordarea muncii ca pe o chemare, ca pe o vocaţie. Când ne întâlnim cu această perspectivă, în dreptul muncii se poate pune cu semnul egal cuvântul pasiune. Ceea ce faci cu pasiune nu te oboseşte, nu te epuizează. Dimpotrivă! Te revigorează de fiecare dată fiindcă îţi dă ocazia să faci ce ştii tu mai bine ca să devii cea mai bună versiune a ta, iar ca să ajungi acolo, vei găsi nenumărate feluri de a-ţi demonstra că se poate.Când eşti pasionat de ceva, eşti în situaţia de a investi tu în pasiunea ta. Tocmai de aceea, veţia uzi oameni spunând că ar fi gata să muncească fără bani într-una numit domeniu care-i pasionează doar pentru că acest lucru le oferă satisfacţie sufletească şi împlinire.
În ce situaţie vă aflaţi? Vă faceţi doar datoria sau lucraţi cu pasiune?
Cristiana Sabău
Cristiana, ai scris esenta care ar putea salva majoritatea celor care sa tot vaita de unul sau altul. Daca sti si simti puterea ta insusi si te opresti in a te vaita si te a plinge fata de alti si te tot victimisezi, nu vei reusi niciodata si nu vei fie fericit.
Daca tot capra sau vecinul sau primarul sau seful de spital sau jurnalistul sef sau vinzatorul magazinului sau pur si simplu cel „altcineva” este de vina, nu vei avea suces si nici fericire.
Nici tara nu va avea sucess cu un minim de optimism necesar la conducere. Cei care rezista aici negativismul preponderent si cei care cred intrun viitor, in influenta lor si in puterea lor proprie, care ieau atitudine si rezponsabilitate pentru ei si pentru alti vor forma si viitorul aici, nu cei care sa cred victimi si fug pe alte mealaguri. Ai salvat ziua deja acum inainte sa fi inceputa 🙂
eu lucrez cu pasiune[poate cu chiar prea multa pasiune]. asta este , asa sint eu crescut si educat !
Va felicit. Daca reusiti ca un singur cititor sa inceapa sa se intrebe ce i-ar place sa faca in viata si sa se apuce de treaba, realizand ca viata asta, singura in care certitudinea e maxima, trece oricum si ca ar fi pacat sa treaca incrancenat, cu frustrari care se acumuleaza, ca de fapt avem nevoie de atat de putin material si ca rezultatele materiale vin de la sine intr-un final, cand faci ceva cu pasiune, cand nu obosesti in ceea ce faci, si ca viata se construieste si se vede altfel cand ti-o organizezi in jurul unui proiect pe care il consideri frumos si compatibil cu tine, ati facut un mare pas inainte. Daca tot mai multi oameni ar incepe sa gandeasca asa, toata societatea s-ar indrepta intr-o directie luminoasa.Copii nostri au inteles. Ar fi cazul sa intelegem si noi ca timpul trece oricum si suntem singurii care ne putem infrumuseta viata. Doresc tuturor zile frumoase si senine, rodnice in ceea ce isi propun sa faca.
Situația e mult mai complexă.
Culpa e colectivă, incluzând familia, școala și societatea civilă.
Lipsa pasiunii derivă din impostură. Mulți sunt în postul necuvenit, raportat la înclinațiile native.
Se ia, de exemplu, un copil. Bubuie de talentat la desen. Chiar am cunoscut unul, din două trăsături de cărbune îți făcea portretul. Fără nici un dubiu, din el ar fi ieșit un artist de marcă.
A ajuns artist?
Nu, pentru că școala l-a obligat să învețe, nebunește, materii pentru care nu era înzestrat nativ. În România, materiile vocaționale se cuantifică în note. Notele contează la admiterea la liceu. Și uite așa, dacă vrei să devii pictor, trebuie să zbârnâi la matematici, geografie și fizică. Ceea ce e și absurd, și lipsit de etică. Școala românească nu încurajează specularea înclinațiilor native. Ce faci, bunăoară, cu un copil care nu are ureche muzicală? I-o plantezi în cap, îi dezvolți un simț care, dacă nu există, excelează prin absență? Școala românească nu are soluții pentru așa ceva. Poți să ai înălțimea de 122 de cm, dacă vrei nota 10 la sport, trebuie să sari în lungime 205 cm de pe loc.
Pe urmă, familia. ”Cum să te faci pictor, vrei să mori de foame? Fă-te tată avocat!”
Iar peste toate astea, societatea. Valoarea intrinsecă a individului e anulată de greutatea contului din bancă. Ne-am învățat să prețuim oamenii după funcție, putere și potență financiară, nu după darurile pe care le are, și, eventual, le exercită.
Și uite așa, dintr-un complex de cauze, țara mea e plină de doctori care trebuiau să se facă agenți de bursă, de șoferi care trebuiau să se facă doctori, ori de politicieni care trebuiau să se facă horticultori.
Când întâlnești excepția, recunoști, instant, vocația care urlă în individ. Mai mare plăcerea.
Am un prieten chirurg. L-am urmărit, deseori, explicând pacientului ce se întâmplă în corpul lui. Parcă îl ascult pe Columb descriind Indiile, pe Marco Polo descriind China. Un om împlinit.
Îmi invit, uneori, soția la restaurant. Există un restaurant în Bistrița, unde am descoperit o picoliță de geniu. Toată un zâmbet, te întâmpină ca pe un prieten de familie, mai că nu te sărută pe obraji. Îți aduce meniul cu deferența cu care ți-ar prezenta Declarația de independență în original. Își pregătește carnețelul și, când comanzi ceva, te aprobă cu o satisfacție care te umple de mândrie, aproape că se bucură că ai comandat păstrăv lângă vinul alb, demisec. Orice ai comanda, te face să te simți Brillat-Savarin în persoană. Nu uită niciodată să te felicite pentru alegerile făcute, chiar dacă sunt proaste. Îți aduce farfuriile de parcă ți-ar aduce bijuteriile coroanei, iar când îți pune vinul în pahar, te face să simți că ți-a turnat ambrozie, că te cheamă Zeus și pe soția ta Hera.
Nu e decât o stewardă, dar e un om la locul lui.
Ce poți râvni mai mult?
Pentru cei mai mulți, e prea târziu pentru regrete.
Dar mai putem face ceva pentru copiii noștri. Încă nu e prea târziu. Trebuie cutremurat sistemul. Reformatată școala românească, regândită strategia educațională profesională. Și schimbate mentalitățile.
Imi place ce ati scris , mai putin primele doua rinduri..
Si ma intereseaza mai ales restaurantul la care va ginditi, ca sa o incercam si noi. Eventual daca nu puteti spune denumirea ne spuneti strada sau zona? Ca pe domeniu asta am incercat multe si unele care din pacate au disparut ca si de exemplu italianul care venea dupa grecul de pe Dornei 🙂 Poate vorbiti de ceva care sa afla pe Tirpiului?
Ca să nu fac reclamă restaurantului, vă dau un indiciu. Strada cu pricina poartă numele unei bătălii în care românii i-au caftit pe nemţi. 🙂
O sa trecem pe acollo si verificam, daca si bucatarul lucreaza cu pasiune 🙂
Buna ziua si bine-ati revenit, Sarr de la MarSa.
Domnul Walter Born si cu mine v-am simtit lipsa la un alt topic..
Aveti dreptate..Este ca si cum incet, incet, toata lumea ar inceta sa mai foloseasca cele 3 verbe auxiliare ale limbii romane (a fi, a vrea, a avea).Si ar incepe sa vorbeasca o noua limba, mult mai saraca, articulata in jurul unui singur verb auxiliar: ˝a avea0.Pastrandu-l poate pe a ˝a vrea˝ dar uitandu-l in orice varianta pe ˝a fi˝.
Poate ca daca batranul ScuturaLance ar fi trait in zilele noastre, intrebarea eroului sau ar fi sunat putin altfel:To have, or not to be, that is the question? ( A avea sau a nu fi, asta-i intrebarea).
Un Hamlet postmodern si post istoric poate ar tine in mana un Rolex, in loc de craniul sarmanului Yorik…
Preocupati doar sa aiba si sa vrea, oamenii uita din ce in ce mai des cum sa mai fie…
Respecte!
Ca sa se reformeze un sistem, trebuie ca oamenii ce fac parte din el sa gandeasca asa. In fiecare din noi sta puterea de a de a decide ce vrem si cata vreme vom culpabiliza parintii, familia, societatea, pe oricine altcineva decat pe noi insine, vom ramane propriile noastre victime.Evident ca nu mai devenim doctori daca ne apucam sa studiem medicina la 50 de ani, dar picolita buna, sau vanzatoare sau manager de firma proprie poti deveni si atunci. Pentru ca, daca iti place, inseamna ca te-ai nascut inzestrat pentru asa ceva. Sa faci o arta dintr-o meserie care iti place, poti sa incepi cat de tarziu. Nu vei finaliza poate, insa drumul spre tinta ta, te multumeste si implineste, te face sa zambesti mai des. Copiii ar avea ce sa invete si sa vada ca tebuie sa inceapa mai devreme.
Cred ca atunci cand cat mai multi dintre noi vom activa in domenii in care vom simti ca avem o chemare si vom face lucrurile cu multa pasiune, atunci aceasta societate va merge mult mai bine, oamenii vor fi mai fericiti, mai multumiti si mai increzatori chiar daca vor intampina greutati.
INTREBARE : Primarul din Bistrita vrea sa aduca centura ocolitoare a orasului pentru trafic greu rutier in regim de autostrada ….. direct prin oras, din pasiune sau din interesul cetatenilor ?
Cristina draga, miai vorbit din suflet!Sa stii ca ai numai dreptate.Te rog sa nu zici, ca mandria si prostia, cresc pe acelasi pom.
Eu cu putina scoala, viata grea,crescut in razboi,refugiusi alte greutati, totusi sunt multumit, de realizarile mele, si daca am suferit si esecuri.Am reusit, sa fac unele lucruri, pe care le vor pomenii si urmasii.
Am reusit sa implic doi istorici, de au facut o carte despre istoria Sasilor din zona Ardealului de Nord, care sa vandut,(2.500-de exemplare) in totalitate, si mai sunt cerinte.
Am amenajat, primul si unicul muzeu al Sasilor ardeleni de Nord din Viena,(in special a celor din Tarpiu) cu istoria dela venirea in Ardeal,refugiu, si asezarea lor,
in cart. 21.din Viena.Cu felul cum au trait, si portul frumos Popular pe care lau
avut.Realizari de care sunt mandru, si vor ramane generatiilor viitoare!!
Ambitia de a face ceva pentru comunitate, m-a indemnat, si mia dat ispiratiile.!
Fiind in pensie, ma ocup de FB.- a devenit o slabiciune,dar postarile mele, au sens, indeamna lumea la initiative pozitive, cred ca nu este energie pradata.!!
Este cazul sa vorbim la concret si argumentat.Prin tot ce a realizat ,echipa manageriala de la Spitalul Judetean da dovada de pasiune si profesionalism.Bravo lor
Poate este cazul sa vorbim la concret si argumentat.Prin tot ce a realizat ,echipa manageriala de la Spitalul Judetean da dovada de pasiune si profesionalism.Bravo lor
Bravo, esti ce-a mai buna jurnalista (….) Orasul este mic asa ca lasane, esti varza. comentariu editat
˝lasane˝, ˝ce-a mai buna jurnalista˝ ? Ce-ai cu limba romana, cu ce te-a suparat?
Daca vorbesti corect limba romana, cunoscatorii spun ca muschii fetei se destind armonios, chipul ti se lumineaza, nu faci ridurile numite ˝laba gâştii˝ la colturile ochilor, nu faci riduri la coltul gurii, pe obraz, pe frunte sau pe gat.In plus, ai sanse foarte mici ca in timp ce vorbesti sa-ti musti limba sau sa-ti inghiti omuletul…
Daca scrii corect limba romana din pozitia asezat, cunoscatorii spun ca muschii tuturor membrelor se destind armonios, nu faci carcei la degete, la gambe sau la marele fesier…In plus, ai sanse foarte mici ca in timp ce scrii sa-ti sclintesti clavicula..
Pe cate avantaje ai daca scrii si vorbesti corect romaneste, tot cu atatea ponoase te alegi daca nu o faci corect..
Atentie deci la clavicula..
@atsium> Hmmm..Doamna atsium,opinia mea este ca n-ar trebui sa faceti publice preocuparile dumneavoastra reflectate in anagrama nick name-ului pe care vi l-ati ales..
Suntem pe un forum public iar preocuparile dumneavoastra private nu fac in nici un caz obiectul interesului general..
În atenţia comentatorilor: vă reamintim câteva dintre regulile pe care le-am enunţat mai jos. Vă rugăm să le respectaţi întrucât şi noi facem acelaşi lucru.
1. Să vă referiţi doar la articolul la care postaţi comentariul.
2. Folosiţi un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Recunosc, am zambit citind comentariul dvs, dar nu pot sa-i dau like. Sunteti totusi un domn, si va sta bine asa :).
imi cer scuze, mesajul era pentru Cetatean
Draga doamna Cristiana.
Va rog sa scrieti si despre primarul Rodnei,mai ales ca avem un proiect de 4 milioane de euro aprobat,pentru parcul national,si speram sa gasim si banii pentru cofinantare,ca altfel trebuie sa renuntam la banii astia.Va multumesc.
Lipsa unei tradiţii industriale ce să impună o educaţie a disciplinei în muncă, ne permite să ierarhizam devotamentul şi dăruirea în actul muncii, versus rigoarea normelor şi un program fix de lucru. Progresul industrial are la bază norme rigide şi disciplină, fantezia şi libertatea de acţiune fiind restrânse în puţine domeni de activitate. La noi se cere număr de ore peste program fără să se urmărească o maximă eficienţă în cele opt ore. Salariaţi au un singur hoby, păstrarea locului de muncă prin orice artificiu. Asta duce, zic eu, la lipsa activităţii de voluntariat şi a dezvoltări pasiunilor indiduale. Pasiunea nu are program, munca trebuie limitată şi eficientizată.