Actualitate

Nerăbdători, precum copiii, oamenii au ieșit la terase și stau la cozi la fast-food

(FOTO) De 1 Iunie, fiind liber de Ziua Copilului, oamenii au ignorat vremea capricioasă și au ieșit la terasele care s-au deschis pentru prima oară după ce le-a fost interzisă funcționarea în timpul pandemiei. La cele din centrul istoric nu era aglomerație la orele prânzului, dar nici pustiu. Oamenii au venit să savureze o cafea sau ceva de mâncare, ca în vremurile bune.

Luni, s-a deschis și KFC din B1 Retail Park. În perioada stării de urgență, a funcționat doar linia Drive Thru. Nici acum nu se poate consuma în incintă, doar pe terasă sau acasă, însă chiar și așa lumea a stat luni la coadă.

Conform ordinului publicat în Monitorul Oficial, la terase nu se permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii, iar la o masă pot sta maxim 4 persoane, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între ele, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii, care locuiesc împreună. Între scaunele de la mese alăturate trebuie să existe o distanţă de minim 2 metri, iar la intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini.

Se interzice transferul de la o masă la alta al meniurilor, solniţelor, olivierelor şi altor obiecte, care trebuie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă. Este interzis consumul de alimente în picioare, pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă. Locurile se vor ocupa cu rezervare anterioară, pentru a evita aglomeraţia şi a face mai uşoară o eventuală anchetă epidemiologică, dacă aceasta s-ar impune. Personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi, iar mănuşile folosite la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.