Actualitate Recomandări

Nicolae al României, la Bistrița: vizită la Primărie, în parc la bustul bunicului său, lansare de album

În data de 15 octombrie 2022 se împlinesc 100 de ani la Încoronarea de la Alba Iulia a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României întregite. În luna august a acestui an s-au împlinit 25 de ani de când Bistrița l-a avut ca oaspete pe Regele Mihai I al României.

Primăria Bistrița a primit marți vizita lui nepotul Regelui Mihai, Nicolae al României, însoțit de membri ai Clubului Monarhiștilor Bistrițeni.

Nicolae al României a mers în Parcul municipal ”Regele Mihai I al României”, unde se află bustul dedicat ultimului monarh al țării noastre.

”Am avut plăcerea să stau de vorbă cu nepotul Regelui Mihai I al României, Nicolae, în cadrul unei întâlniri informale. L-am însoțit, de asemenea, la statuia ilustrului său bunic situată în parcul care îi poartă numele. I-am amintit că aproape toți înaintașii săi, care au ajuns pe tronul României, au fost și la Bistrița, iar străbunicul său, Carol al II-lea, chiar a locuit o perioadă în orașul nostru”, spune viceprimarul Sorin Hangan.

Apoi, la Palatul Culturii, Nicolae al României a lansat albumul de fotografii ”Bunicul meu Regele Mihai”, moment precedat de proiecția filmului ”Regele Mihai în fața neamului său”, produs și prezentat de Marilena Rotaru. Albumul reprezintă o incursiune în viața de familie a Regelui Mihai. Fotografiile au fost selectate de Nicolae al României, din dorința de a-l prezenta pe Regele Mihai în ipostaza în care l-a cunoscut el însuși: ”Veți întâlni în aceste pagini o perspectivă inedită, de care doar noi, familia, ne-am bucurat până acum. Mihai, «papa» sau «apapa» cum îl numeam noi, familia, știa mereu cum să ne aducă un zâmbet pe buze, reușind totodată să ne învețe ce înseamnă disciplina, respectul, responsabilitatea. Sunt lecții a căror valoare o simt acum”.

Marți dimineață, Nicolae al României a fost la Năsăud, unde s-a întâlnit cu elevii și profesorii de la Colegiul Național ”George Coșbuc”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS