Actualitate

Diana Morar: Fără penali pe buletinele de vot la toate tipurile de alegeri

Camera Deputaților a adoptat două proiecte de lege prin care se stabilește interdicţia de a candida la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale pentru persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive.

”Conform noilor prevederi, pe care le-am reglementat și susținut în comisii și în plen, nu pot candida “persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, condițiile prevăzute la art. 37 din Constituția României republicată pentru a fi alese și persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie”. Astfel, la toate tipurile de alegeri de acum înainte, fără penali pe buletinele de vot!”, spune deputatul PNL Diana Morar.

Europarlamentarul Rareș Bogdan și președintele Senatului Alina Gorghiu au transmis aprecieri pentru felul în care Diana Morar a reușit să concilieze pozițiile partidelor și să dea formă finală legilor.

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care s-a extins interdicţia de a fi ales consilier local, consilier judeţean, primar, preşedinte al consiliului judeţean ori senator sau deputat şi la persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertăţii, integrităţii sexuale şi de rele tratamente aplicate minorului, daca nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare. Legea merge la promulgare.

6 comentarii

  • #A .D. Chereji , d-nii nominalizati de D-vs. nu se incadreaza (inca!) definitiei. Am mai spus-o de cate ori am avut ocazia ca domnii doctori (in orice ar fi) , nu trebuie sa fie recompensati cu procente din salarii. Daca doresti sa ai titula , nu te opreste nimeni , dar fara bani in plus. Clar. Titlul de doctor trebuie sa fie unul din criteriile de promovare in mediul academic sau in activitatati de cercetare dar si aici nu trebuie dati bani pentru titlul ci doar pentru activitate/functia obtinuta (conferentiar , profesor , cercetator stiintific etc.). Din cauza banilor obtinuti ca urmare a titlului de doctor societatea este plina de doctori si goala de medici. La noi in tara s-a banalizat doctoratul. Cu regret o spun , nu mai inseamna mare lucru.Implicarea politicului in invatamant a denaturat orice insemnatatea avea pentru cei care stiu cum se obtinea un titlu de doctor prin anii 80 ai secolului trecut.

    20
    1
  • Fără penali!… Serios?!… De unde atâta impostură, tanti?! Din această pricină îl susțineți prin județul Iași pe un penal pentru ocuparea poziției de primar în localitatea Mogoșești? Un ins care candidează independent, dar cu însemnele penaleului?! Penaleu… penal… merge, nu-i așa! Bine, de vină nu sunteți doar voi, politrucii de mucava, fără scrupule și dispuși la orice mizerie. Vinovați sunt acei așa-ziși cetățeni care votează infractori. Să nu uităm că prin Prahova a fost votat un ins condamnat pentru pornografie infantilă. Ăsta din Mogoșești sau Mogoșeni (îmi fac mea culpa, nu am reținut corect numele ilustrei localități) va fi votat. La sectorul 5 din București a fost votat un condamnat penal precum piedone. Prin Olt a fost votat chiar un ins care murise. Chiar la noi în județ, în S. Băi a fost votat un ins cu grave probleme de integritate și care-și maltratase fiica. Lista poate continua. Astfel de „capodopere” umane sunt cu duiumul. Și mă întreb, oare doar acești impostori penali și găștile de bandiți ce-i susțin sunt de vină sau vina este cel puțin la fel de mare și în cazul votanților care aleg astfel de pramatii?!… Când alegi așa ceva, fără supărare, meriți tot ce ți se întâmplă și te asemeni cu ei. Extrapolând: spune-mi ce votezi, să-ți spun cine și ce ești!…. Deci, tanti Daiana, mai ușor cu pianul pe scări! Girați pentru toate pozițiile incompetenți, inși dubioși și chiar penali, iar matale vii și ne prezinți o altă versiune. O fi poporul ăsta prost, dar nu suntem toți chiar atât de proști!

    14
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS