Noi cu cine votăm?

Nu am citit niciun pliant în această campanie electorală, drept urmare, la prima vedere, s-ar părea că nu ştiu cu cine votez din moment ce aceasta a fost campania broşurilor. Din păcate, nu a răzbit de nicăieri nicio idee care să-mi atragă atenţia, aşa că voi aplica şi acum, ca şi altădată, o metodă simplă: voi risca exact aşa cum am riscat la un moment dat când am jucat la loto toţi banii pe care îi mai aveam în buzunar. Nu sunt fan al jocului, dar nu am găsit altă idee mai bună. Se întâmpla că aveam nevoie ca de aer de circa 500 de lei ca să-mi plătesc ratele la mobila de bucătărie din garsoniera în care tocmai mă mutasem. M-am scotocit prin buzunare, am găsit 10 lei, am pus la nimereală nişte cifre pe o hârtie şi am câştigat exact 500 de lei, cât aveam nevoie. Mi-am revizuit pe loc teoria potrivit căreia e o prostie să te bazezi pe noroc şi cea subsidiară că banii se câştigă doar dacă munceşti din greu pentru ei. Câteodată, dacă rişti, chiar câştigi.

Vedem în jurul nostru candidaţi care ne spun că timp de nu ştiu câţi ani au muncit ca să merite să mai fie încă o dată primari. Unii de la Revoluţie tot muncesc, alţii dinainte. Au făcut din această îndeletnicire pe care eu o văd mai mult ca pe o misiune un job din care nu vor să mai plece pentru că – ce să vezi? – în timp s-au obişnuit să fie un fel de jupâni în comunităţile lor. Maşinile de serviciu au devenit personale, angajaţii din administraţie „aparatul lor”, vin şi pleacă exact când doresc, fac ce doresc, dar mereu invocă, atunci când vin alegerile, experienţa vastă în conducere şi ideea că e nedrept să continue altcineva proiectele lor şi să taie panglica atunci când sunt finalizate.

Nu fiţi atât de naivi! Nu există o şcoală pentru primari. Cei mai mulţi care se trezesc în aceste funcţii habar nu au ce înseamnă un „proiect”, cuvânt pe care l-aţi auzit probabil repetat obsesiv zilele acestea ca şi cum ar fi o mare brânză. De regulă, apare câte o idee, nu neapărat a primarului, care e conturată de un departament de specialitate şi pusă pe hârtie de o firmă de consultanţă, adesea prost. Vine contructorul, câştigă licitaţia la jumătate preţul şi o pune în practică şi mai prost. Apoi apare primarul, vezi Doamne, nemulţumit de ce s-a făcut. Se uită, constată că nu e bine pus gardul şi, ca un boss ce e, pune constructorul să refacă ameninţând că nu îi face plata. Oricine poate presta această activitate, chiar şi mama mea de 70 de ani, credeţi-mă! Nu trebuie să fii nu ştiu ce geniu ca să vezi că un gard nu stă bine în picioare şi nici vreun strateg să ameninţi pe unul că nu îi dai banii dacă nu îţi îndreaptă gardul.

Aşadar, criteriul „experienţă” mie nu îmi spune nimic. Fiecare primar, în prima zi când a călcat în clădire, habar nu avea ce înseamnă noua lui activitate. Dovadă că nu trebuie să fii absolvent de Oxford ca să o înveţi să fii primar este că aceste funcţii sunt ocupate şi de oameni cu şapte clase, şi de tractorişti, şi de foşti tăietori de frunze la câini care nu au considerat că au nevoie de vreo meserie în viaţă. Cu toţii au învăţat, mai bine sau mai prost, să-şi gospodărească localităţile. Dacă am fi pornit de la criteriul „experienţă” şi azi aveam în funcţii edilii comunişti. Din păcate, în unele părţi îi avem în continuare fiindcă oamenii din acele zone au fost atât de încuiaţi la minte şi de înapoiaţi încât au considerat că nimeni nu poate şti mai bine ca primarul să fie primar. Mai ales prin zona de câmpie, unde avem nişte comunităţi îmbătrânite, cu oameni care nu au ieşit în viaţa lor mai departe de centrul comunei, avem aceste convingeri stupide. În zona de nord, de unde au mai plecat oamenii prin lume şi au mai văzut şi alte feluri de a-ţi gospodări satul şi comuna, lucrurile s-au mai schimbat, de regulă în bine. În momentul în care vezi că în comunitatea ta parcă timpul s-a oprit şi că ar merita denumirea de „locul în care nu s-a întâmplat nimic”, eu zic că merită să rişti şi să pariezi pe schimbare. Se poate întâmpla să câştigi. Dacă nu ai acest curaj, atunci vei trăi la nesfârşit în acelaşi fel. Nici măcar nu îţi dai şansa unei vieţi mai bune.

Eu nu sunt adeptul schimbării de dragul ei. Cei care mă cunosc ştiu că sunt destul de conservatoare, însă nu e întotdeauna cea mai bună idee. Chiar şi atunci când îţi schimbi hainele, parcă altfel te simţi, când ai o freză nouă, la fel, când îţi iei o maşină nouă ai altă senzaţie când conduci, deşi faci aceleaşi mişcări. Noutatea dă un restart vieţii fiecărui om şi fiecărei comunităţi, un soi de impuls generat de curiozitatea de a vedea ce va face noul primar. Vechiul ştim ce a făcut şi probabil va continua în acelaşi stil dacă-l tot realegem pentru că are convingerea că de-asta îl ţinem acolo fiindcă face numai lucruri bune. Ce ar putea să mai schimbe din moment ce a funcţionat la fel în ultimii nu ştiu câţi ani? Din punctul meu de vedere nu va schimba nimic. După ce trece campania, va reveni la ale sale obiceiuri şi iar vor trece patru ani în care comunitatea va aştepta degeaba schimbări pe care le-au promis consultanţii în imagine, meşteri în vorbe frumoase şi fotografii lucrate în programe de editare. Nu sunt pentru limitarea mandatelor unui primar, dar sunt extrem de curioasă ce mai au şi alţii de oferit.  Viaţa e scurtă, iar dacă nu le dăm şi altora şansa să intre în ring şi să ne arate ce ştiu ei să facă, nu trebuie să ne aşteptăm la nicio schimbare.

E drept că există o doză de risc la alegerile de duminică, dar, dacă ni-l asumăm, aşa cum am făcut şi eu jucând la loto, există şansa să câştigăm. Cei care stau acasă, cei care îi lasă pe alţii să decidă în locul lor nu vor şti niciodată ce senzaţie are cel care a riscat şi a câştigat. Din punctul meu de vedere, nici nu ar trebui să-i considerăm membri ai comunităţii pe inerţii cărora nu le pasă de nimic. Ei chiar merită să trăiască în comunităţi prost gospodărite, să circule pe uliţe pline de noroi, să meargă la toaletă în fundul curţii şi să se spele în lighean pentru că dovedesc, prin comportamentul lor, că nu le pasă de nimic. Cei care nu faceţi parte din categorie mergeţi la vot duminică, asumaţi-vă riscul de a crede că se poate întâmpla ceva bun. Putem câştiga cu toţii!