Actualitate

Noi cursuri gratuite la Camera de Comerţ

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud organizează gratuit în luna martie cea de-a treia serie a cursului de iniţiere ”Vânzător”, în cadrul proiectului strategic “Regions for Jobs”. Cursul se adresează şomerilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, celor care doresc să iniţieze o afacere în domeniul comerţului.

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, în calitate de beneficiar, implementează proiectul strategic “Regions for Jobs”, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

În cadrul acestui proiect sunt organizate cursuri de formare profesională pentru şomeri şi persoane în căutarea unui loc de muncă.

Cursul de iniţiere ”Vânzător” are o durată de 24 de ore, timp de patru zile, şi se va desfăşura în luna martie. Cursul se adresează şomerilor şi celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, persoanelor care doresc să iniţieze o afacere în domeniul comerţului.

În urma cursului absolvenţii vor intra în posesia unui certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Cursurile oferite gratuit continuă pe toată durata de implementare a proiectului.

Pentru informaţii suplimentare: Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, din str. P. Ispirescu, nr. 15A, tel./fax: 0263-230640, 0263-210038, e-mail: marketing@cciiabn.ro, site: regionsforjobs.ro, persoana de contact: Magda Cristina  – Responsabil formare profesională.

2 comentarii

  • Sunt curios daca se va aborda si neacceptarea monedei de 1 si 5 bani. Este vorba de monede nationale, in circulatie, neacceptate mai nou de catre comerciantii bistriteni. Au acest drept? Atata fata de valoarea-oricat de mica-a unei monezi cat si fata de cumparator.

    • Organizatorii sunt persoane care sigur au trecut granitele tarii si au remarcat cu cat respect este returnata ultima centime in tari din vest. Aceasta situatie, de a nu ti se accepta o moneda nationala, in circulatie, cu care ne confruntam, ar fi de neimaginat. Nu mai vorbesc de situatia in care este pus cumparatorul. Este o forma de dispret fata de valorile nationale.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.