Actualitate Economie

Simpaticii porci cu părul creţ din rasa Mangaliţa, atracţia târgului de pe Valea Bârgăului

Porcii cu păr creţ şi nas cârn din rasa Mangaliţa, crescută pe vremuri în gospodăriile de la noi, au reapărut şi în târgurile de animale din judeţ aduşi tocmai din Ungaria. Sâmbătă, la Bistriţa Bârgăului, câteva exemplare din această rasă sută la sută românească au atras privirile ca un magnet, nu şi cumpărătorii fiindcă samsarii au cerut bani mulţi pe ele. (FOTO)

Porcul din rasa Mangaliţa a fost crescut în gospodăriile româneşti înainte de comunism. Românii l-au preferat fiind uşor de crescut pentru că mănâncă orice fel de furaje, poate fi ţinut în libertate, este rezistent la boli, iar slănina lui este foarte gustoasă. Timp de aproape cinci decenii însă rasa a fost în declin întrucât autorităţile comuniste considerau că dă prea puţină carne comparativ cu alte rase importate, cum ar fi York, Landrace ori Marele Alb. Porcii din aceste rase ajung la 100 de kilograme în doar o jumătate de an în timp ce Mangaliţa în 15 luni.

„Nu am mai văzut porci Mangaliţa din copilărie. Când te uiţi al ei, sunt diferiţi de ceilalţi fiindcă au păr mult şi creţ. Nu s-au mai crescut pe la noi. Au multă slănină, oamenilor nu le mai place să mănânce gras, dar ne plac fiindcă ne aduc aminte de vremurile de altădată”, a declarat un bărbat aflat, sâmbătă în târg, la Bistriţa Bârgăului.

Deşi s-au adunat mulţi în jurul maşinii cu porci Mangaliţa, nimeni nu a cumpărat. Samsarii cereau pe ei o sută de lei pe kilogramul viu, iar în perioada aceasta oamenii au carne de la sărbători. Din târg s-au cumpărat mai ales purceluşii la preţuri între 250 şi 300 de lei bucata pentru umplut coteţele goale. Deşi cerealele sunt scumpe, ţăranii preferă să-şi crească singuri porcii ca să nu aibă surpriza, în decembrie, că vor cumpăra un porc îngrăşat forţat cu tot felul de metode. Unii spun că au cumpărat astfel de porci şi nu au putut mânca deloc din carnea lor fiindcă mirosea şi avea gust ciudat.

Bucătarii spun că porcul din rasa Mangaliţa are o carne gustoasă, care se găteşte cel mai bine cu ierburi aromate. Datorită faptului că nu conţine colesterol, carnea de porc din rasa Mangaliţa este apreciată şi căutată în Uniunea Europeană, ea fiind recomandată în alimentaţia persoanelor cu boli cardiovasculare, copiilor şi vârstnicilor. La Paris, de exemplu, jambonul de Mangaliţa se vinde cu circa 165 de euro kilogramul.

Mai multe fotografii puteţi vedea pe pagina noastră de facebook!

mangalita 2 mangalita 4 porci 2 porci 5

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS