Social

Noi descoperiri în dosarul de braconaj. Arme de vânătoare și cartușe, găsite de polițiști pe un câmp

Două arme letale și 56 de cartușe, aflate în circuitul ilegal, au fost descoperite și indisponibilizate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud într-un comunicat.

”Azi-noapte, în continuarea cercetărilor desfășurate în cadrul dosarului penal cu privire la mai multe infracțiuni la regimul armelor, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit și ridicat încă două arme letale de vânătoare și 56 de cartușe pentru arme letale, aflate în circuitul ilegal.

Cele două arme și cartușele aferente erau ascunse, fiind găsite pe un câmp, în extravilanul localității Perișor, și ar aparține unui bărbat de 56 de ani, arestat preventiv în urma unor percheziții. Acesta este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și pentru braconaj”, a transmis IPJ BN.

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările.

În 11 februarie, Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 15 percheziții domiciliare, în localitățile Perișor, Negrilești, Reteag, Dobric, Dobricel și Agrieș. La percheziții au fost indisponibilizate 13 arme, dintre care 3 aflate în circuitul ilegal și 123 de cartușe pentru arme letale, deținute ilegal. Au mai fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o capcană pentru animale, o cameră video de vânătoare, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte pentru armă, 29 de trofee, telefoane mobile și înscrisuri cu valoare probatorie.

Activitățile au fost desfășurate într-o cauză aflată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care are ca obiect cercetarea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj, uz de armă fără drept, favorizarea făptuitorului și distrugerea de probe.

Zece persoane, cu vârste între 24 și 56 de ani, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar după audieri față de nouă dintre acestea a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore. Apoi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de un bărbat de 34 de ani din Agrieș și alți doi în vârstă de 33 și 56 de ani din Perișor. Măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, a fost dispusă în cazul unui tânăr de 26 de ani din comuna Spermezeu, iar față de trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, din Spermezeu, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În 14 februarie, polițiștii au desfășurat activități de identificare a unei arme letale cu destinația vânătoare. Arma a fost păstrată ascunsă de către una dintre persoanele arestate preventiv, fiind ulterior ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Etichete

3 comentarii

  • Magnific dea dreptul: milițienii “au găsit pe câmp”. Probabil au dezvoltat mirosul armelor mai ceva decât câinii special antrenați. Totuși, câmpul este foarte mare!
    “Au găsit pe câmp” se traduce prin proprietarul armelor a ajuns la o înțelegere cu Miliețienii și/sau procurorul de caz pentru o pedeapsă mai mică. Sau prietenii lui “au ciripit” unde erau ascunse armele.
    Comunicatele Poliției BN se vreau tip “Romane Polițienești”, dar mai mereu obțin rezultatul “Limbă de lemn”. Comunicarea este primul pas spre apropierea de cetățean și spre conștientizare. Nu ar strica puțină reformă în Poliția BN!

    21
    4
  • Fara indoiala stirea e „cusuta cu ata alba”…Un vanator tine mult la arma lui si e greu de crezut ca ar ascunde-o pe camp , sa rugineasca. Numai daca nu erau ascunse intr-o claie de fan , varianta totusi putin plauzibila pentru ca in zona fanul se aduce langa casa de cu toamna.

    8
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS