Actualitate

Noi restricții din cauza coronavirusului. Măsurile luate de autorități

Pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus în România, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a luat noi măsuri, printre care solicitarea către entitățile private să îşi decaleze programul de lucru, în timp ce pentru sectorul public măsura este obligatorie. Totodată, acţiunile culturale, sportive, religioase, care implică mai mult de 100 de persoane, desfăşurate în spaţii închise, sunt restricţionate.

Măsurile luate:

  • Suspendarea temporară, pentru o perioadă de 6 luni, a distribuţiei medicamentelor, dispozitivelor medicale şi materialelor sanitare esenţiale în prevenţia şi tratarea infecţiei cu Covid-19, în afara teritoriului României. Lista de medicamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare va fi stabilită de Ministerul Sănătăţii;
  • Recomandarea decalării de către entităţile private, inclusiv operatorii economici cu un număr de peste 99 de angajaţi, a programului de lucru pentru personalul care se deplasează cu mijloacele de transport în comun. Recomandarea se aplică la nivelul municipiului Bucureşti şi a municipiilor reşedinţă de judeţ, începând de mâine, 12 martie, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire.
  • Pentru instituţiile publice, decalarea programului este obligatorie, în aceleaşi condiţii menţionate mai sus, în perioada 12-31 martie, cu posibilitatea de prelungire. Instituţiile publice care nu pot aplica aceste reguli vor identifica soluţii alternative pentru evitarea utilizării de către angajaţi a mijloacelor de transport în comun în perioadele aglomerate;
  • Restricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment, în spaţii închise, cu participarea a peste 100 de persoane, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire;
  • Sistarea activităţilor cu public pentru muzee. Măsura este valabilă, de asemenea, până la 31 martie, cu posibilitatea de prelungire;
  • Recomandarea suspendării activităţii didactice din învăţământul superior, până la data de 31 martie, cu posibilitatea prelungirii, dar şi utilizarea unor metode didactice alternative de învăţământ;
  • La nevoie, structurile poliţiei şi jandarmeriei asigură măsurile de ordine publică şi însoţire necesare, inclusiv fluidizarea circulaţiei rutiere pe traseele de deplasare cu ocazia transporturilor realizate pentru gestionarea tuturor situaţiilor ce vizează fenomenul coronavirus;
  • În caz de necesitate, structurile poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei locale desfăşoară măsuri de menţinere a ordinii publice în proximitatea locaţiilor unde sunt plasate persoane în carantină sau se realizează activităţi medicale specifice.

2 comentarii

  • pai daca sunt interzise adunarile peste 100 oameni ce ziceti de firmele cu mult personal gen Leoni cu mii de angajati in trei schimburi? sau virusul face selectie ba biserica, muzeu si nu serviciu. mai sa fie ca si coronavirusul fuge de Leoni…..

  • Astazi pe str.Lucian Blaga din Bistrita am surprins un echipaj smurd cu 3 „mascati” in cabina oare au transportat alti „virusati” ? Am convingerea ca DA. de ce se tace oare ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.