Actualitate

Noile restricții, valabile în Bistrița începând de marți. Carantină de noapte la sfârșitul săptămânii

Deoarece incidența în municipiul Bistrița a ajuns ieri la 6,39, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a decis, prin Hotărârea nr. 180/04.10.2021, să impună restricții suplimentare aferente ratei de infectare de peste 6/1000 de locuitori (decise la nivel național), începând de marți 5 octombrie.

Activitățile în restaurante, cafenele, terase, baruri, cluburi și discoteci, cinematografe, săli de spectacole și/sau concerte, la evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc. – nu mai mult de 200 de persoane), cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințe, săli de sport și/sau fitness, jocuri de noroc, piscine interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri se vor desfășura în intervalul orar 05.00-24.00, cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20.00-05.00, se aplică interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei, de la care sunt exceptate persoanele vaccinate sau trecute prin boală plus cazurile de urgență cunoscute.

Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private în zilele de vineri, sâmbătă și duminică se va desfășura doar în intervalul orar 05.00-22.00 (între 22.00 și 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu cei care desfășoară activitate de livrare la domiciliu).

Dovada vaccinării sau trecerii prin boală se face prin intermediul certificatului digital.

23 comentarii

  • La noi in oras,nu vad rostul carantinei de noapte in wikend pt ca oricum orasul se cam goleste in wikend. Masurile sunt date din birouri fara sa corespunda defapt cu realitatea.

    • mai du te tu si uneva ma istericule,cretin cu spume ce esti,stai in grota ta de idiot.

  • Dragi comentatori anti vaccinisti , nu va stresati si nu vorbiti urat ! Am ajuns din cauza atitudinii ciudate pe care o afisati cu orice ocazie, Lombardia Europei ! La Bruxelles, se vorbeste raspicat despre ajutoare pentru tara, in vederea combaterii pandemiei care a ajuns la cote „‘de speriat”‘! Nu va dati seama ca faceti rau familiei, prietenilor,concetatenilor si economiei tarii , cu un astfel de comportament? Uitati-va peste”‘ gard”‘ la Danemarca,Suedia,Norvegia, Israel, etc. …priviti ce inseamna civilizatie si implicare civica,responsabilitate si patriotism adevarat! Raman siderat cand observ atata superficialitate in gandire si un spirit gregar consecvent unor teorii bolnavicioase, rudimentare… Treziti-va oameni buni,pana nu e prea tarziu! MNPop

    • Anca, am recitit textul domnului medic. Nu am găsit absolut nici un invectiv in textul lui. Dar, era plin in textul tau. Vb de alții, dar chiar tu de fapt folosești aceste invective punându-le in responsabilitatea altora, care în realitate nici nu le-au folosit.

      Te simți bine?

    • Anca V, și ei știu doctori nevaccinați dar care au contactat virusul înainte de apariția vaccinului. Care sau imunizat prin boală și își urmăresc periodic nivelul de anticorpi. Mai știu și care au făcut forme grave și i-a distrus virusul. Da sunt unii împotriva vaccinului, îi numeri pe degetele de la mâini e opinia lor, sunt și ei din popor. Sunt și „doctori” care au vaccinat la chiuvetă doar pentru bani nu că sunt împotriva vaccinului.

    • Doctore eu cred ca matale esti in spatele comentariilor care jignesc si care clameaza triumfalist o binevenita selectie naturala.Se poate numi asta bipolaritate?Cand postezi cu numele matale ,esti civilizat ,doct,uman.Dupa aia apar comentarii care i-ar rusina si pe ideologii caporalului austriac cu mustacioara.Cred asta pentru ca se repeta obsesiv exemplul cu Danemarca si Norvegia .Daca eu gresesc inseamna ca iti plac aceste comentarii si chiar daca nu le faci ,nu te obosesti sa le combati .Intotdeauna discutiile despre vaccinare aluneca in derizoriu si mai mult, aduce incrancenare si dezbinare.

  • Tu ai o impresie falsă despre ” pupătorii de moaște ” eu sunt unul dintre ei și spun răspicat că mă vaccinez . In rest Domnul cu tine tâmpitule !!!!

  • O moască pt fiecare, și loc cu verdeață. Azi e mai important picajul supereroului decât viața piticilor.
    Eu zic sa stam relaxați, vin vremuri foarte bune, unde vaccinații vor lua la preturi foarte bune hectare fără proprietari. Ieftin domnilor, ieftin! Unii și-au scăzut prețul singuri.

    Ata ete ‍♂️

  • Iara v.au mituit ministeru sanatatii sa implementati teroarea dobitocilor. Anul asta oricum world healt organization nu mai pompeaza mita de bani pt.tarile vizate de covit..sunt curios dupa ce se rermina diversiunea covit cati vor fi arestati.

  • Pacat ca peste 90 la suta sunteti prosti. Pt cultura ta e bine sa asculti ce spun. Exista un virus .da .modificat inyr.um laborator militar ca sa atace sistemul imunitar si plamanii. Si exista un vaccin care defapt nu are nici o legatura cu virusul covit.e creat doar ca sa te indobitoceasca mai mult decat esti.

  • BRAVO,BRAVO,BRAVO!!! Au reusit! Cu televizorul au prostit (ca sa nu zic f…)poporul.
    Va injurati unii pe altii mai abitir ca la usa cortului, in loc sa va uniti si sa le dati o lectie celor de la ,,butoane,, si o sa vedeti cum dispare pandemia ca prin farmec!Cand o sa va dati seama o sa fie prea tarziu si noi toti o sa fim niste ROBOTEI ascultatori cu capul plecat si fara nici un drept.Daca alte popoare nu o fac fiti sigur ca romanii pot rasturna orice ,doar ca au cam uitat ce pot face daca sunt uniti. Asa ca mai lasati circul cu vaccinati sau nevaccinati si uitati-va in jurul vostru cum se strange latul si mi-e frica ca asa o sa ramana , incat intre noi si cateii din lesa nu o sa mai fie nici o diferenta. Macar in ceasul al 12-lea TREZESTETE ROMANE DIN SOMNUL CEL DE MOARTE ….PS: Daca o sa bat recordul la dislikuri nu ma supar doar o sa imi dau seama ca suntem pierduti pt.totdeauna.

    • Bravo!
      Mai sunt si romani hotarati, pentru ca majoritatea is niste kkanari.
      Bine punctat, bravo!

    • Dezamăgitule ?
      Ce restricții au fost în Iulie și August în România ?
      Comparați cu celelalte țări europene !
      Nu-i nimic , în doi trei ani o să moară toată Europa vaccinată.
      O să rămână doar daci liberi !

  • Daca testele covid ar fi fost si ar fi gratuite cum sant in Germania nu ajungeam aici , dar nu se poate pentru ca noi trebuie sa profitam si sa bagam la buzunar pe spinarea celor bolnavi si nevoiași . Multi cu simptome nu sau testat pana in ultimul moment cand ia dus salvarea .

    • Gore, știu destui români care ar da banii pe o bere sau țigări decât să își facă un test. Vaccinurile au fost gratuite. Romanii sunt in groapa doar datorită lor. Nimeni nu e vinovat pentru asta, doar ei.

    • Nu virusul e un pericol pentru noi! Pericolul mare vine de la incompetenții din parlament! Conducători vânzători de țară! Conducători fara patriotism pentru care nu contează oamenii!

    • Gratuită e vaccinarea !
      O zi de spitalizare a celor „bolnavi și nevoiași ” costă cât x00 vaccinuri
      Toți cei ” bolnavi și nevoiași ” au așteptat până în ultimul moment, că doar e o simplă răceală, virusul nu există, în spital te omoară.
      Eu nu le spun ” bolnavi și nevoiași” , le spun ignoranți și inculți. Dar vina nu e numai a lor, e și a instigatorilor la nevaccinare. Se știu, partide organizatii religioase, televiziuni care au manipulat ” bolnavi și nevoiași”. Nu doar AUR și Șoșoacă, PSD a sabotat cât a putut campania de vaccinare . Pentru câștig politic sau mânjit de sânge.

  • Măsurile sunt din cauza ignoranților și inculților. Conducători sunt oglinda poporului, nici mai buni nici mai răi. Din vară am avut cele mai lejere restricții din Europa, ce să mai comparăm cu Australia sau Noua Zeelandă . Dar noi suntem mai deștepți ca toți, nu ne vaccinăm sau dăm șpagă să obținem certificatul de vaccinare, dăm șpagă să nu stăm în carantină, organizam nunți faraonice, congrese și pelerinaje, în care dăm virusul la tot poporul. Acum se văd rezultatele și o să mai dureze cam două săptămâni.
    Suedia nu a impus măsuri ci doar recomandări, Norvegia și Danemarca au eliminat toate restricțiile. Bine cu forța nu se poate.
    #ignoranți și inculți
    #selecție naturală

  • Pt. Alt Vaccinat : Domnule, in primul rand, nu ma prea pricep si nu- mi place calculatorul! Nu am FB! Puteti verifica! In al doilea rand ,nu-mi place formula de adresare -mata,matale! Suna cazon! Pt. Toate Bune : Da,am colegi nevaccinati si nu putini !! I-am intrebat retoric,fireste ,pe cativa… la Facultate ,ati studiat disciplinele Fiziologie,Microbiologie ,Virusologie.Fiziopatologie,Pneumologie etc…… Si atunci, cand sustineti adevarul despre ce ati invatat, acum sau atunci ? E mult de discutat… Cu respect,dr.MNPop

    • Eu nu am scris nimic de FB.Era vorba de violenta verbala.Va displace doar a unei parti.Dar ca de obicei eschivati in a da raspunsuri precise.V-am mai adresat intrebari si v-ati eschivat .Daca va asumati postarile si deveniti o persoana publica,tindeti sa deveniti formator de opinie ,trebuie sa va asumati si raspunsuri.Inca o data,subliniez,eu nu combat in nici un fel vaccinarea sau beneficiile vaccinarii .Nu am pretentii ca am cunostinte in domeniu.Pe mine ma surprinde neplacut dezbinarea,segregarea ,discriminarea .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.