Actualitate Recomandări

Noul an școlar începe la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” tot în șantier. Cum vor învăța elevii

Lucrările de reabilitare la corpul A al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița continuă și în acest an școlar conform contractului, așa încât elevii vor învăța în celelalte corpuri de clădire din campus atât dimineața, cât și după-amiaza.

”Lucrările avansează mai ales în interior. Dacă circuli pe Bulevardul Republicii, nu vedeai prea multă mișcare. Noi, din interiorul campusului, puteam vedea însă forfota de pe șantier mai ales la început de zi și în pauza de masă când muncitorii ieșeau din clădire. Anul trecut s-a muncit în mod deosebit la descoperirea fisurilor din pereți. E o muncă migăloasă pentru că este o clădire de patrimoniu care se supune altor reguli, dar acum deja lucrările sunt avansate. Etajul I și II sunt pregătite pentru etapa de finsare, la etajul al doilea se lucrează la planșeu. Reamintesc faptul că planșeele erau într-o avansată stare de degradare și acolo a fost o adevărată provocare pentru proiectanți și executantul lucrării să găsească cele mai bune soluții. Avem promisiunea că anul școlar viitor îl vom începe în casă nouă”, a spus prof. Monica Halaszi, directorul Colegiului Națioanl ”Liviu Rebreanu” Bistrița.

Așadar, în anul școlar care va începe, în corpul în care funcționează școala primară vor învăța toți elevii de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a, în corpul B vor funcționa clasele V-VIII și clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, iar în Centrul de Documentare și Informare (CDI) vor învăța trei clase de liceu.

”Față de anul trecut, am găsit soluții ca elevii claselor a XI-a să vină în schimbul de dimineață. Aceasta pentru că este o generație care nu a fost una dintre cele mai fericite din colegiu în sensul că au început clasa a IX-a în format fizic timp de o lună, apoi au intrat în online până în aprilie, iar din aprilie au venit în schimbul doi, după-amiaza, până la finalul anului școlar. În clasa a X-a au fost în schimbul doi, de după-amiaza, și nu ne puteam permite ca și al treilea an din viața de liceeni a acestor elevi să stea sub semnul programului de după-amiază”, a spus prof. Monica Halaszi.

O altă noutate în acest an școlar este accesul în incinta colegiului pe trei porți.

”Urmează să avem un consiliu de administrație în care să luăm o decizie în acest sens. Trei puncte de acces înseamnă intrarea dinspre strada Zimbrului și două de pe strada Ursului, calea de acces de lângă internat și cea în proximitatea Bulevardului Republicii. Va fi probabil o problemă accesul autoturismelor, dar elevii noștri vor veni la școală pe jos și cred că nu e foarte greu să faci acest lucru într-un oraș ca Bistrița. Undeva tot va exista o posibilitate de acces cu mașina”, a mai spus ea.

Investiția totală în reabilitarea și modernizarea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița – o lucrare de 11,5 milioane de euro – se face prin Compania Națională de Investiții.

După reabilitare, toate cele 28 de săli de clasă vor fi dotate cu mobilier modern și sisteme audio-video. Amfiteatrele de la etajul 1 și 2 vor fi păstrate și modernizate, dotate cu videoproiector, tablă interactivă și unitate multimedia. Laboratoarele de informatică vor fi relocate si dotate integral, iar sala de festivități va fi și ea modernizată. Pe lângă reabilitarea clădirii în sine, toate spațiile vor fi dotate cu aparatură IT.

Reabilitarea corpului A al Colegiul Național Liviu Rebreanu întregește o serie de investiții care au avut loc aici și care au însemnat crearea unui campus – o clădire nouă pentru școala generală, o sală de sport și un internat modern pentru elevi, investiții care au depășit 7.5 milioane de euro.

De-a lungul timpului, CNLR a dat olimpici naționali și internaționali, fiind o școală de renume care a susținut întotdeauna excelența.

2 comentarii

  • Dar o scrisoare la Beneficiar, în speța la Primăria Bistrița nu v-ați gândit să scrieți d-na Director? Un constructor serios termina lucrarea pana în 15 septembrie. Generația de care vorbiți, a fost amăgită de faima liceului și s-a trezit prizoniera intereselor financiare și politice și lipsită de dreptul de a învăța în condiții normale. 4 zile din 5 ale săptămânii au avut școală copii ăștia. Și tot așa au s-o tragă până într-a 12-a! Tot auzim povești despre investiție și câți bani se vor sifona în condițiile în care acum 100 de ani Liceul s-a putut construi într-un an. Despre serviciile de educație publice, asigurate între timp, nimic! Practic autoritățile locale și-au bătut joc de viitorul acestor copii. Ce le pasă lor că nu școala le-a asigurat succesul în viață!

    • Contractul are termen de finalizare 2023, cam greu sa dai argumentul asta cu scrisori si seriozitati.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS