Actualitate

Noul calendar al Bacalaureatului. Condiții de examen. Procedură specială pentru elevii cu probleme

Monica Anisie, ministrul Educației, a aprobat prin ordin noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat. Înscrierile la Bacalaureat încep în 3 iunie, din 22 iunie au loc examenele scrise, iar în 30 iunie este programată afişarea rezultatelor.

Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele:

  • organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidații să fie repartizați  la o distanță  de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
  • sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
  • sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

Până la data de 8 iunie, Comisia județeană de bacalaureat va nominaliza centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc condițiile enumerate mai sus și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Ministerul Sănătății.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile județene de bacalaureat, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.