Economie

Noul Golf 7 a atras privirile ca un magnet la evenimentul de lansare de la Bistriţa (FOTO)

VW Golf 7, cel mai nou model din gama sa, a fost prezentat, luni seara, la Bistriţa, la reprezentanţa producătorului german de pe strada Libertăţii. Printre alţii, au fost curioşi să vadă cum arată cea mai îndrăgită maşină germană preşedintele CJ Emil Radu Moldovan, subprefectul Ovidiu Frenţ, deputatul Doina Pană şi senatorul Cristian Florian. Cu toţii s-au declarat încântaţi de modelul din care, numai la Bistriţa, s-au vândut deja două maşini.

Gazda evenimentului a fost Petru Sigartău, director al Comsig Automobile, ajutat de cei doi copii ai săi cu care se ocupă de afacere. Printre cei care au onorat invitaţia s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, subprefectul Ovidiu Frenţ, deputatul PSD Doina Pană, senatorul PDL Cristian Florian, şefa Administraţiei Financiare Bistriţa, Dorina Cicioc, directorul Agenţiei de Prestaţii Sociale Doina Sigmirean, fostul vicepreşedinte al CJ Luca Iancu, consilierul judeţean Gabriela Montoiu şi mulţi alţii.

Toată lumea a admirat cele trei maşini expuse în reprezentanţă, două dintre ele, cea albă şi cea de culoare roşie fiind vândute deja, deşi preţul unei astfel de maşini, de 18.000 de euro, nu e chiar la îndemâna oricui. Raluca Repede, o adolescentă dintr-o familie de renume la Bistriţa, este fericita posesoare a Golfului 7 alb. De altfel, ea a fost felicitată pentru alegere şi i s-a înmânat un buchet de flori din partea firmei. Celălalt proprietar al bijuteriei pe patru roţi se afla şi el în sală dar, întrucât a cumpărat maşina ca să o ofere în dar cuiva, nu a dorit să i se afle numele pentru ca surpriza să fie totală.

Deputatul Doina Pană, senatorul Cristian Florian, subprefectul Ovidiu Frenţ şi preşedintele CJ Emil Radu Moldovan au felicitat gazdele pentru reuşita evenimentului de lansare, au lăudat cu toţii marca VW şi le-au dorit celor de la Comsig să facă vânzări multe.

Petru Sigartău le-a mulţumit, de la microfon, tuturor pentru prezenţă şi cuvintele frumoase, le-a urat sărbători fericite şi i-a îndemnat să testeze noul model. El a precizat că în 2012, deşi a fost an de criză, s-au vândut 50 de autoturisme Volkswagen, locul 2 în topul vânzărilor după Logan.

Volkswagen Golf 7 a demonstrat că este una dintre cele mai sigure maşini din segmentul compact, după ce a obţinut punctaj maxim la testele Euro NCAP, şi este disponibil pe piaţa din România la preţuri pornire de peste 15.500 de euro.

În echiparea de bază Trendline intră, printre altele: aer condiţionat, jante de oţel de 15 inci, faruri reglabile pe înălţime, torpedou iluminat cu răcire, computer de bord, frână de mână electronică, geamuri faţă şi spate acţionate electric, oglinzi exterioare reglabile electric şi încălzite, un sistem audio cu CD şi MP3 cu un ecran tactil cititor de carduri SD şi radio, servodirecţie electromecanică, reglabilă în funcţie de viteză, sistem start & stop şi de recuperare a energiei pierdute la frânare, airbaguri frontale, laterale şi cortină, airbag pentru genunchii şoferului, detector de oboseală, sistem de frânare automată ”Multi Collision Brake”, sistem electronic pentru menţinerea stabilităţii maşinii.

Mai multe imagini de la lansarea noului Volkswagen Golf la Bistriţa – pe pagina noastră de facebook!

Etichete

4 comentarii

  • Am avut ocazie recent de o aprovisionare de o masina prin Comsig Volkswagen. O experienta foarte placuta si reusita.

    Pe linga argumentele pozitive care identifica masina VW, sint impresionat de tratamentul clientiilor si modalitatiilor flexibile de finantare si cu buyback chiar si cu dobanda redusa.

    Pana la urma am o masina noua cu costuri chiar mai mici ca si cea veche si un dealer auto care face toate eforturiile pozibile nu doar pana ai semnat contractul ci si dupa.

    Le doresc tot sucess pozibil, si cu masina noua Golf 7 si va pot recomanda sa mergeti macar sa vedeti oferta personalizata.
    Poate chiar nu este asa de departe sau impozibil nici pentru dvs. o masina noua.

    PS: Nu am fost platit pentru laudele astea, doar ca sint foarte putine firme care trateaza clienti asa cum trebuie. Sunt impresionat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS