Nu e de ajuns să intre unii la închisoare

Omul simplu care munceşte să-şi plătească facturile – fiindcă despre asta este vorba până la urmă în România – s-a tot întrebat, la fel ca şi mine probabil, care este reţeta magică prin care unii slujbaşi la stat îşi ridică într-un an vilă cu două etaje, circulă cu maşină model 4×4 al cărui plin costă cât trei salarii medii pe economie, vorbesc la telefoane ultimul model abia lansate dincolo de Ocean, merg vara în ţări exotice la plajă şi iarna la schi în Austria, poartă inclusiv lenjerie intimă de firmă, mănâncă numai la restaurante unde cafeaua costă 15 lei şi apa plată 10 lei, şi totuşi nu sărăcesc.

De exemplu, în mintea mea, de om care a citit „Moromeţii” şi are în cap tabloul slujbaşului de la Fisc, îmbrăcat într-un costum ponosit, care vine la poarta lui Moromete să ia dările, s-a creat mereu o confuzie. M-am tot întrebat ce s-a putut întâmpla în toţi aceşti ani pentru ca bugetarul care lucrează de la 8.00 la 16.00 şi e liber de vineri de la 13.00 până luni dimineaţa, care merge de trei-patru ori pe an în concediu pe an şi are un salariu lunar de cel mult 2000-3000 de lei lunar, să trăiască mai bine decât unul cu trei-patru locuri de muncă la privat sau posesorul unui business. Ultimul nu-şi permite luxul unui concediu şi nici măcar al unui week-end liber. Atunci când îşi ia o zi liberă şi pleacă din oraş, de fapt, îşi cară jobul în spate pe laptop şi telefon ştiind foarte bine că orice abandon l-ar costa fie pierderea locului de muncă, fie a afacerii.

Bugetarii români nu au avut şi nu au această grijă. Unii dintre ei trăiesc mai ceva ca nişte magnaţi şi privesc spre comunitatea de business cu mult dispreţ. Niciodată nu am înţeles, spre exemplu, atitudinea ghişeistelor de la Fisc, majoritatea nişte creaturi odioase care te sfidează din spatele tejghelei. În mod normal, orice om care intră în instituţia respectivă ar trebui să se simtă rege încă de când pune mâna pe clanţă fiindcă vine să dea bani la stat, bani din care sinistrele îşi iau salarii mult prea mari pentru nivelul lor de nesimţire şi pregătire. Nicio acritură de dincolo de geam nu se prezintă, nu spune „Cu ce vă pot ajuta?”, nu zâmbeşte, nu se pune la dispoziţia ta. La Fisc, la Trezorerie şi în multe alte instituţii care iau bani din buzunarul omului de afaceri –mare, mic cum o fi – sunt implantate la ghişee nişte figuri făcute parcă special să te enerveze şi mai tare.

Mi-am amintit de ele fiindcă, în relaţia pe care statul o are cu mediul privat, mi se pare cel mai bun exemplu. Statul e de fapt slujbaşul, dar se poartă ca şi cum ar fi patronatul, iar mediul de afaceri e, în mintea acestor acrituri, o slugă de pe spatele căruia trăieşte adunătura de incompetenţi. Să nu-mi spuneţi, vă rog, că un bun informatician stă să lucreze la stat pe 1000 de lei lunar sau că un contabil harnic preferă să zacă precum o legumă ofilită pe scaun, la un ghişeu de la Trezorerie pentru că nu am niciun motiv să vă cred. Oamenii care iubesc munca şi îşi fac meseria cu pasiune se duc în mediul privat şi lucrează, nu zac în birouri.

Mă întorc însă la întrebarea care şi-a găsit răspunsul în ultimele luni de când DNA a început să taie capetele balaurilor corupţi, însă faptul că unii sunt după gratii pe mine nu mă mulţumeşte. Că tot veni vorba de Fisc, mă întreb ce caută, în continuare, doamna Mureşan (şoferiţă de BLM) în instituţia cu pricina. Ar trebui să fi plecat în secunda doi după ce soţul ei a intrat în dubă, nu de alta, dar sursele mele spun că dânsa furniza informaţii despre companii consortului, Poliţia Economică mergea în control, iar oamenii de afaceri vizaţi aveau două variante: amenda sau cotizaţia. Cum ultima era mai mică o preferau, ce era să facă? Dacă nu percutau din prima, mai venea un control şi îşi prelungeau agonia. Deci cei mai caută stimabila în instituţia statului? Dacă nu are bunul simţ să demisioneze, trebuie evaluată la sânge şi trimisă la plimbare, cu BLM, să alimenteze din pensia soţului.

În ce-i priveşte pe ultimii deconspiraţi, corupţii din Justiţie, aş întreba doar atât: unde sunt instituţiile statului plătite cu bani publici să ne păzească de ei? Unde sunt poliţiştii, procurorii, angajaţii SRI şi restul care încasează salarii uriaşe ca să apere statul român? De cine îl apără, de muşte, de vântul de primăvară, de invazia extratereştilor? Judecătorii corupţi reprezintă un pericol pentru securitatea naţională. Aş vrea să văd rapoartele de activitate a acestor oameni, calificativele pe care le primesc pentru salariile nesimţit de mari. În mod normal, pe baza a tot ceea ce a ieşit la lumină, ar trebui reevaluaţi şi sancţionaţi fiindcă nu au oprit molima la timp. Pentru asta sunt plătiţi, să stea de veghe, să ne păzească, nu să fie gărzi de corp pentru demnitarii care vin o dată pe an prin judeţ.

Aflu însă că soţul doamnei judecător Corina Iacob, cea cu fiul incapabil să devină notar, e unul dintre lupii puşi paznici la oi. Dânsul, procuror fiind, cică instrumenta „dosare de corupţie” pe la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru un salariu de 80 de milioane de lei vechi lunar. Aţi auzit de vreun caz de corupţie deconspirat în Bistriţa-Năsăud până să vină DNA? L-aţi văzut pe domnul procuror tăind în carne vie în stânga şi în dreapta. Eu, una, nu. Spun sursele mele că procurorul clasa dosarele fără măcar să se uite la ele.

Aştept raportul de activitate al Parchetului pe anul 2014 şi voi cere, în baza Legii 544, să mi se comunice calificativul pe care îl primeşte domnul procuror, lista dosarelor instrumentate, soluţiile date. Sunt foarte curioasă pentru ce a încasat dânsul lunar peste 8000 de lei, pentru ce fapte măreţe e plătit mai bine decât 7-8 medici rezidenţi la un loc, oameni care salvează vieţi, sau 4-5 profesori cu gradul întâi.

Nu e de ajuns să intre unii la închisoare. E ca şi cum ai şterge praful doar într-un colţ al camerei. Curăţenia trebuie făcută până la capăt dacă vrem să putem respira aerul normalităţii.

Cristiana Sabău