Nu-i mai faceţi pe şomeri primari!

O ţară cu oameni atât de inteligenţi care adesea au uimit o lume întreagă este, paradoxal, extrem de întunecată la minte. Cum să votezi în funcţii de primari nişte oameni care nu au niciun loc de muncă şi nicio meserie? Mi se pare cel mai absurd lucru cu putinţă. Ce anume e primăria? Un loc în care ei primesc ajutoare sociale sub formă de salarii ca să nu moară de foame? Mă şi gândesc la motivaţiile votanţilor: „Săracul, nu are unde lucra, să-l facem primar!”.

Într-o perioadă, nu am ratat niciun curs de business şi bine am făcut. Am învăţat multe lucruri bune şi folositoare. Unul este că fiecare câştigăm atât cât merităm. Dacă mergem acasă cu 500 de lei de la şomaj într-o lună  – sau cât o fi indemnizaţia – pentru că viaţa ne-a adus într-un moment dificil, e clar că trecem printr-o perioadă nefastă, dar, dacă nu ne găsim niciun loc de muncă ani la rând e pentru că nu suntem în stare.

Într-o lume în care poţi învăţa orice conectat la internet, inclusiv limbi străine, într-o societate în care poţi face afaceri online sau poţi contribui la dezvoltarea altora doar din spatele unui computer, în care graniţele reale şi virtuale sunt deschise, să stai şi să aştepţi indemnizaţia de şomaj arată despre tine că doar asta meriţi.

Dacă lucrezi într-o firmă şi ai cel mai mic salariu nu este pentru că patronul e un zgârcit şi are ceva cu tine, ci pentru că nu l-ai adus niciodată în situaţia să creadă despre tine că eşti mai bun decât atât şi ar fi o adevărată infracţiune să-ţi dea atât de puţini bani. Cine nu mă crede că citească „Eşti de neînlocuit?”, o carte scrisă de Seth Godin în care autorul ne învaţă cum să devenim un „cui de osie fără de care nu se poate”. Tot aici el vorbeşte şi despre cele şapte abilităţi ale omului de neînlocuit. Iată-le: furnizarea unei interferenţe unice între membrii organizaţiei, oferirea unei creativităţi unice, administrarea unei situaţii sau organizaţii extrem de complexe, ghidarea clienţilor, inspirarea personalului, furnizarea unor cunoştinţe profunde în domeniu, deţinerea unui talent unic.

Nu trebuie să intrăm în detalii ca să ne dăm seama că toate aceste abilităţi pot fi cultivate numai de individ dacă el îşi doreşte cu adevărat să fie un pion esenţial în organizaţia din care face parte fie ea instituţie publică sau firmă privată. Cel care e motivat doar de salariu şi îşi face datoria doar ca să nu-şi piardă slujba nu va deveni niciodată o persoană „de neînlocuit”. I-aş ruga pe cei grăbiţi să-mi spună că doar cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit să se abţină. Ştiu şi eu că toţi suntem muritori şi că oricare putem fi înlocuiţi odată ce nu mai suntem. Vorbim însă de viaţa care ne-a fost dată şi în care putem trăi luptându-ne să fim cei mai buni sau preferând medicritatea.

Departe de mine gândul să pun o ştampilă pe toţi şomerii şi să spun că nu sunt buni de nimic. Ştiu şi eu că există în viaţă momente de cumpănă şi de încercare, însă cei care rămân blocaţi în ele au propria lor vină, iar eu nu i-aş alege în ruptul capului primari pentru că nu vor face altceva decât să ne atragă şi pe noi, restul, în aceeaşi capcană.

Pot fi oameni buni, oameni credincioşi care merg zi de zi la biserică şi se roagă să-i ajute Dumnezeu, oameni răbdători, capabili să trăiască de pe o zi pe alta, dar nicidecum nu sunt nişte conducători de care să aibă nevoie vreo comunitate. Chiar şi Iisus Hristos a făcut diferenţa între credinţă şi administraţie: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”. Neamul nostru, cu mintea întunecată de dogme şi superstiţii, preferă să ignore acest adevăr. În cuvinte puţine, cele două entităţi sunt separate. Cine vrea să aleagă calea credinţei şi aşteaptă ca Dumnezeu să-i rezolve problemele să o facă, nu ne deranjează. E dreptul fiecăruia să aleagă ce cale vrea să urmeze. Cine vrea să conducă, să fie primul gospodar al unei comunităţi, omul de „neînlocuit”, Cezarul, atunci să lupte pentru asta în fiecare secundă, să nu accepte niciodată resemnat o situaţie ca fiind dată, impusă de cineva din afară, ci să dea tot ce are el mai bun ca să o schimbe spre binele lui în primul rând şi apoi al altora. Aşa procedează un om pe care merită să îl alegem într-o funcţie publică, oricare ar fi ea. E exclus ca el să fie din rândurile şomerilor cu state vechi sau al oamenilor care trăiesc fără să poată trece în dreptul numelui lor din ce, unde lucrează, cât câştigă. Îi voi include şi pe ei în categoria mai largă a „şomerilor”, dar le putem spune la fel de bine întreţinuţi, milogi puşi în diverse funcţii de partide ca să aibă şi ei din ce trăi, un fel de căpuşe umane care stau cocoţate fie pe spatele nostru al tuturor, care le plătim indemnizaţiile de şomeri, fie al familiilor sau al unor grupuri restrânse. Nu aş vota în ruptul capului un astfel de parazit, indiferent ce mi-ar spune şi cât de mult mi-ar rânji dintr-un afiş. Nu l-aş vrea primar nicio secundă, cu atât mai puţin pentru „totdeauna”.

Pentru mine nu e important ce facultăţi a absolvit cineva la ceas de seară, la id sau ff, la 40 sau la 50 de ani, nici câte profesii fictive îşi trece în dreptul numelui, e esenţial în schimb ce face, cu ce se ocupă. Mă amuză teribil politologii care au făcut un scop în viaţă din a candida la orice şi teologii aşişderea. Frate, dacă eşti politolog, atunci hai şi arată-ne business-ul pe care ţi l-ai ridicat pe baza profesiei tale. Faci sondaje de opinie, studii de piaţă, oferi suport logistic partidelor politice care vor să ne schimbe viaţa în bine? Superb! Arată-ne cu ce te ocupi! Dacă doar candidezi când la o funcţie, când la alta, eşti doar un şomer. Orice ne-ai spune pe lângă e demagogie.

Eşti teolog? Du-te şi slujeşte lui Dumnezeu. Nu e musai să ai parohie nou înfiinţată şi nici să te pună partidul în ea cu alai de mitropoliţi. Poţi lua orfanii să te ocupi de educaţia lor, poţi să le porţi de grijă văduvelor şi bătrânilor singuri, poţi sta la căpătâiul bolnavilor, poţi face multe alte lucruri într-o lume în care oamenii sunt în continuare săraci, bolnavi şi trişti. Faptul că tu cânţi în biserică duminica şi vorbeşti la televizor despre credinţă cu un ton plângăcios nu te face nici omul lui Dumnezeu, nici unul demn de a fi votat. Eşti o struţo-cămilă pusă pe manipulat lumea pentru interesul tău pentru că nu ai niciun job şi ţi-ai dori unul, garantat timp de patru ani măcar sau „pentru totdeauna”.

Oameni buni, nu fiţi atât de naivi încât să votaţi astfel de personaje! Înainte de orice întrebaţi-le ce ştiu să facă, la ce sunt ele bune, cele mai bune. Dacă nu au făcut nimic altceva decât să stea patru ani ca să vină un nou rând de alegeri, lăsaţi-le în plata Domnului. Nu sunt în stare să-şi conducă propria viaţă, cu atât mai puţin a altora. Sunt exact acolo unde merită. Nu vă lăsaţi târâţi în groapa lor!