Nu ne-am săturat, mai vrem!

Nişte indivizi oarecare, plini însă de tupeu şi de nesimţire, au luat prin anii 90 drumul Bucureştiului şi s-au făcut politicieni, ajutaţi şi de un sistem pe care l-au slujit şi încă îl mai slujesc şi atunci când se toarnă unii pe alţii ca să-şi salveze pielea. Majoritatea şi-au făcut şcolile la seral sau la distanţă (adică nici măcar nu au trecut prin vreo sală de curs), iar unii au îndrăznit atât de sus încât şi-au luat şi doctoratele. Dacă sunt la modă, de ce nu? Păcat că nu există titlul de doctor în hoţie, că l-ar fi putut primi gratuit, fără mai plătească oameni să le scrie tezele. Mereu mi-am dorit să pun mâna măcar pe una şi să-l întreb pe autorul ei dacă are habar ce a scris. E ţinută „la secret” pentru că răspunsul îl ştim foarte bine. Habar nu are, dar a ţipat ca din gură de şarpe că alţii şi-au plagiat tezele. Când văd atât de multă ipocrizie mi se face silă.

Aşa cum ştim, ani la rândul, specimenele de genul acesta au ocupat şi continuă, din păcate, să ocupe funcţii importante, au învârtit pe degete miliarde, iar unii nu se tem şi îi dau înainte cu ale lor conturi din Elveţia, şi-au permis aroganţe în timp ce ne-au vorbit despre criză, despre cum au salvat ei România de la colaps crezând că sunt la adăpost. Când mă gândesc la câte discursuri de genul acesta am auzit în ultimii 6 ani, mi se urcă sângele în cap. Cum naiba să-ţi fie milă de asemenea specimene în momentul în care le vezi cu cătuşe?

Doar pentru a ne explica într-un fel sărăcia în care a trăit majoritatea poporului român şi continuă să trăiască e nevoie de justiţia aceasta televizată. Măcar atâta satisfacţie să mai avem văzând brăţările noi cu care parşivii de politicieni şi-au accesorizat ţinutele de puşcăriaşi. Mai vrem să fie condamnaţi, să le fie confiscate averile, iar ca să se termine o dată pentru totodeauna cu desfrâul din bani publici, politică să se facă precum în Suedia, fără privilegii. Vreau să-i văd atunci dacă se mai înghesuie să pună mâna pe ciolanul care se va dovedi un os fără pic de carne pe el. Am vaga senzaţie că nu va mai fi atât de multă buluceală la candidaturi şi funcţii.

Din păcate, numai dacă ne uităm la cei din Bistriţa-Năsăud care au purtat sporadic nişte cătuşe, ne dăm seama că s-au cam oprit lucrurile de îndată ce s-a tras cortina peste show. Liviu Rusu şi Ioan Andreica, încătuşaţi în dosarul şpăgilor pentru gunoaie (să nu uităm, vă rog, că Ioan Andreica a lucrat în ministerul 10% condus de Elena Udrea) sunt liberi bine merci, iar Ioan Oltean e şi el doar puţin „cercetat penal”, însă nu foarte mult. De ce nu s-a mers mai departe? De ce nu sunt trimişi în judecată? De ce nu se finalizează aceste dosare? Sunt întrebări la care aşteptăm răspunsuri de ani buni. Între timp, pe scenă apar alţi actori, îşi duc mâna la nas, scriu pe Facebook. Ne sfidează! Toţi fac parte din categoria celor care au scos ţara din criză, uitând să precizeze că ţara sunt ei, altcineva nu mai există în afară de şleahta lor de hoţi, legaţi unii de alţii, atât de mulţi încât pot forma o ţară.

Păcat că România îi ţine prin celule ca să scrie cărţi şi apoi îi lasă liberi, la moşie, aşa cum l-a lăsat şi pe Adrian Năstase. Ar fi mult mai bine dacă doamna Udrea, de exemplu, ar avea ocazia, în calitatea ei de arestată, să-şi lucreze pământul de la Nana cu mâinile goale până la epuizare, aşa cum face, de regulă, ţăranul român. Ca să o supravegheze, DNA ar putea pune o cameră să transmită live imaginile. Ar avea cea mai de succes televiziune cu costuri zero.

„Doamnei” i s-ar potrivi mai bine să scormonească pământul cu degetele fără oja permanentă, doar crede în agricultură, decât scrisul pe Facebook şi inventatul de slogane. Nu zice nimeni să fie torturată precum au fost deţinuţii politici care au lucrat la canal, ci pusă efectiv să muncească în cel mai rudimentar mod cu putinţă, fizic. Din când în când, şi-ar putea duce mâna şi la nas, însă doar ca să îşi şteargă sudoarea.

Poate că, în felul acesta, hoţii în costume şi-ar pune mai des întrebarea: „Să furăm sau mai bine să ne oprim?”, nu de alta, dar nu a trăit încă nimeni două vieţi, nu a mâncat nimeni cu mai multe guri, n-a circulat nimeni cu mai mult de o maşină o dată şi nu a putut locui, în acelaşi timp, în două părţi. Chiar nu există lecţii pentru toţi cei care nu au aflat micile adevăruri de mai sus?E puţin probabil că le vor învăţa singuri.

Cristiana Sabău