Actualitate Economie

O angajată a Administraţiei Fiscale Bistriţa a obţinut diploma “Fiscul util şi politicos”

O angajată a Administraţiei Fiscale Judeţene Bistriţa-Năsăud a obţinut diploma “Fiscul util şi politicos” din partea Asociaţiei pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe, cu “mulţumiri pentru profesionalismul şi amabilitatea de care a dat dovadă în relaţia cu contribuabilul”. Ea este una dintre 13 persoane din ţară care a obţinut diploma.

Maria Mureşan, angajată a AFP Bistriţa, se numără printre funcţionarii care au fost evidenţiaţi în cadrul proiectului „Fiscul util şi politicos”, primul proiect lansat de către Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe (ARSIT), organizaţie non-profit care are drept obiectiv lansarea de programe de susţinere a contribuabililor din România.

“Până în prezent au fost derulate trei etape ale proiectului, care s-au concretizat în realizarea de studii în rândul unităţilor fiscale, în vederea cunoaşterii calităţii serviciilor oferite contribuabililor. În mod concret s-a urmărit cât de corect şi de politicos au răspuns funcţionarii fiscali la o întrebare având ca temă o prevedere din legislaţia fiscală. Pe lângă deficienţele constatate, ARSIT a remarcat profesionalismul manifestat de către unii funcţionari fiscali în oferirea unui răspuns corect şi amabil şi a dorit să-i premieze pe aceştia prin oferirea de diplome. Ne exprimăm convingerea că exemplul pozitiv al acestora va fi urmat de cât mai mulţi dintre colegii noştri”, se arată într-un comunicat al ARSIT postat pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe (ARSIT) este o organizaţie non-profit care s-a înfiinţat din dorinţa de a reprezenta vocea contribuabilului român în relaţia cu autorităţile statului. Asociaţia este persoană juridică romană, constituită ca organizaţie non-politică, fără scop lucrativ şi are scopuri sociale şi economice.

Ea vrea integrarea taxelor şi impozitelor într-un sistem transparent, simplu şi clar; simplificarea cadrului legislativ al taxelor şi impozitelor; stabilirea pe baze optimale a impozitelor şi taxelor la un nivel cât mai scazut, atât în ceea ce priveste numarul, cât şi nivelul acestora; crearea unui cadru de dialog între autorităţi şi plătitorii de taxe şi impozite bazat pe principiul nediscriminării în scopul creşterii gradului de colectare a impozitelor şi al eliminării evaziunii fiscale, contrabandei şi a abuzurilor;  informarea completă şi transparentă a contribuabililor cu privire la elaborarea şi execuţia bugetului de stat, a bugetelor asigurarilor sociale, a bugetelor locale şi a oricăror alte bugete publice alimentate din taxe, impozite şi alte contribuţii;  aplicarea principiului statului minimal, printr-o dimensionare optimală a autorităţilor publice şi prin eficienta cheltuire şi utilizare a banului public în interesul cetăţenilor.

2 comentarii

  • As vrea sa ma bucur pentru d-na Muresan Maria, dar… cred ca va suporta consecintele profesionalismului ei. Cum va mai bea cafeaua cu colegele ei, adversare de-o viata a celui care-i plateste salariul (contribuabilul)? Cum o vor privi acestea? „Noi am perseverat si am fost consecvente in a umili cetateanul naiv, care a ajuns la ghiseele noastre, iar acum sa ne dam „pe brazda”? ”
    Lasand gluma deoparte, constat ca este un inceput si ii doresc succes ei, precum si celorlalti colegi, care vor sa-i urmeze exemplul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS