Philippe Coupé e profesor universitar. Nu poate trăi fără cărți. De asta sunt sigură. Are inclusiv bucătăria plină cu volume, dovadă că nu-i mai încap în celelalte încăperi. Un raft e cu cărți despre natură, altul cu cărți despre meditație, altul cu filosofie, altul cu tehnici de construcție. Niciuna nu mai e nouă, semn că a fost măcar răsfoită. Dacă îți vorbește despre cuptorul solar sau mașina de spălat cu pedale are nevoie de câteva secunde să găsească pagina fără să fie acolo vreun semn de carte.
Am fost în multe case luxoase în care m-am simțit obligată să mă descalț la intrare fiindcă era un teanc de papuci de casă pentru musafiri, dar nu am văzut nicio carte. A trebuit să admir diverse aparate care ne fac suc instant sau cafea cu arome, mașini de spălat vase sau cuptoare electrice, dar nu am rămas cu ochii pironiți spre niciun raft cu cărți.
Spre deosebire de toate aceste locuri sofisticate, în bucătăria lui Philippe am intrat sărind peste niște câini prietenoși tolăniți pe scări, la intrare, care nu s-ar fi dat duși în ruptul capului. Am băut o ceașcă cu ceai de mentă în timp ce mă uitam la pagina indicată de gazda mea, un om care luptă cu o boală gravă, dar care nu vrea să se lase învins. Are drept aliați munții de cărți. Întotdeauna există o soluție. Dacă nu e în cărți, e în grădină, va spune Philippe.
Cred că ați înțeles deja din reportajul pe care l-am scris la rubrica de Călătorii că Philippe Coupé e belgian. Așadar vine dintr-o țară în care poți ajunge unde vrei pe drumuri bune. A ales România și Malin, un sat care poate concura la statutul de “cel mai bun exemplu” dacă vrei să faci un documentar despre „România pustiită”. Dacă nu sunt gropi în care să te scufunzi în drum spre Malin, sunt mărăcini cât casa și gunoaie la tot pasul. Pădurea e încâlcită cu crengi uscate, ajungi cu greu la cascada din inima ei ca și cum pădurea ar ascunde-o, ferma nu seamănă cu niciuna pe care ați văzut-o în străinătate. Lipsește curentul, televiziunea, internetul. Nu și liniștea.
Ferma lui Philippe e cea mai bună dovadă că omul poate trăi cu puțin, cu o grădină și cu cărți. Dar oare putem trăi cu liniște și cu noi înșine? Atunci când rămâi singur, cu cerul, cu păsările și cu vântul s-ar putea să-ți dai seama că ești mai trecător decât ele, că nu pleci din lumea aceasta cu nimic altceva decât cu spiritul tău, că nu-ți folosește nicio bucătărie utilată după ultimul catalog și nici ultima dezbatere de la tv.
Când rămâi cu tine însuți s-ar putea să-ți dai seama că Universul nu se învârte în jurul tău și al problemelor tale, că Universul e ocupat și cu înfrunzitul pădurii, cu hrana pentru păsărele și cu parfumul florilor.
Totuși, omul, ca să trăiască, are nevoie de foarte puțin. De un colț de cer și de o carte.
Adaugă comentariu