O, ce frumos ar fi dacă v-ar păsa tot timpul

„Ieşiţi din casă dacă vă pasă!”, ţipă protestatarii Bistriţei care ies în fiecare seară să manifesteze pe străzile oraşului, mai tot timpul supăraţi că am estimat greşit numărul lor. Când noi scriem că au fost 2000, ei ne spun că au fost 5000 de oameni care au ieşit din casă pentru că le pasă. Foarte bine, eu mă bucur cel mai mult să aud că Bistriţa are atât de mulţi oameni cu conştiinţă civică. Un lucru nu reuşesc să îl înţeleg: de ce le pasă doar în ceasul al 12-lea şi de ce nu le pasă niciodată de problemele oraşului în care trăiesc?

În 2008, Bistriţa a votat un primar care i-a promis Wonderland şi pârtie de schi. După nouă ani, avem un deal în care s-au îngropat 7 milioane de euro, bani luaţi cu împrumut şi pe care îi vom plăti noi toţi plus urmaşii, iarna trece, zăpada se topeşte, iar pe pârtie au schiat vreo 2-3 persoane care au fentat paza. De asta nu vă pasă? În afară de o mână de oameni care vorbesc despre asta şi care se tem ei înşişi că devin ridicoli, nu v-am auzit pe niciunul să ieşiţi în stradă şi să protestaţi că se aruncă bani anapoda în timp ce voi locuiţi pe străzi sparte sau neasfaltate sau nu aveţi unde să vă parcaţi maşinile, ca să dau doar două exemple.

Nu ştiu câţi aţi fost la vot pentru că mulţi faceţi parte din categoria celor care „sancţionaţi” clasa politică prin neprezentare. Nu-i nimic! Au fost pensionarii cărora administraţia le organizează câte o masă anual, asistaţii social care primesc pachete. Ei habar nu aveau ce votează, dar au creditat încă de două ori Wonderlandul. Aşa că acum voi, ăştia la care vă pasă mult de tot, vă puteţi uita cum curge noroiul pe Dealul Cocoşului în timp ce banii publici se duc la vale exact ca şi el.

În 2011, Primăria Bistriţa vehicula varianta fantasmagorică a unei centuri ocolitoare prin Pădurea Codrişor, contestată de o mână de oameni care au devenit un fel de paria societăţii. Trataţi cu dispreţ de autorităţi, jigniţi că se opun – vezi Doamne – investiţiilor, au ajuns, totuşi, să câştige în instanţă şi să blocheze proiectul, dovadă că argumentele lor au stat în picioare. Cu toate acestea, într-un total dispreţ faţă de banul public, s-au cheltuit 180.000 de lei în 2013 pentru organizarea unui referendum complet inutil. La vot au mers puţin peste 10.000 de persoane, adică 13,86% dintre alegătorii cu drept de vot. Pentru centură au votat 6.124  (58,02%) şi împotriva ei  4.281 reprezentând 40,56%. Celorlalţi nu le-a păsat. Când mă refer la „ceilalţi” am în vedere diferenţa până la 77.000 de oameni. Faceţi dumneavoastră calculele ca să vă daţi seama cam câtor bistriţeni le pasă de oraşul lor. Ca să nu mai spunem că niciodată Ministerul Transporturilor nu ar fi dat pe un amărât de drum cu două benzi 165 de milioane de euro precum se vehicula la vremea aceea, că doar nu era autostrada nordului.

În 2015, pe strada Crinilor din Bistriţa se dădea tonul lipsei de bun gust în varianta „strigător la cer” în materie de urbanism. După o reabilitare termică binevenită, un bloc înalt era zugrăvit în mov şi altul în albastru. Mai oribil de aşa nu cred că se putea, mai ales că sunt unul lângă altul. Şi azi, dacă treceţi pe această stradă, veţi vedea că s-au făcut lucrări în bătaie de joc. La parter e cărămidă maro, mai sus e mov, apoi altceva. Pur şi simplu e un tablou de groază. Dacă se făcea experimentul undeva pe un deal sau pe lângă staţia de epurare, mai că închideam ochii, dar e într-o zonă centrală prin care trecem toţi. S-au agitat câţiva arhitecţi, dar aşa, sub protecţia anonimatului, că au de obţinut avize de la Primăria Bistriţa pentru proiectele lor, şi cam atât a fost. Voi, ăştia care ieşiţi din casă pentru că vă pasă, unde naiba aţi fost când era stâlcit într-un hal fără de hal oraşul? De ce nu aţi protestat? Vă place prostul gust? Vă simţiţi bine când reveniţi acasă din alte oraşe cu trecut istoric unde ţi-e mai mare dragul să te plimbi pe străzi din zona centrală?

Aş putea continua cu multe alte exemple de lucrări inutile sau de proastă calitate, de bani aruncaţi pe aiureli şi fantasmagorii în timp ce acestui oraş îi lipsesc, din păcate, cele mai elementare lucruri care ţin de o viaţă urbană. Însă la toate dezbaterile pe buget vin aceiaşi oameni care spun aceleaşi poveşti la infinit şi poate că pe bună dreptate nu îi mai ascultă nimeni. Consilierii locali se duc în şedinţe şi votează cum le spune partidul fiindcă ei, în esenţă, nu reprezintă pe nimeni. Nu ştiu să existe un singur consilier care să aibă întâlniri regulate cu oamenii care l-au ales, să le asculte problemele, să fie purtătorul lor de cuvânt în legislativul local. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, dar o repet: în cartierul în care locuiesc, primarul şi câţiva consilieri au venit doar în campanii electorale. Ce-i drept, atunci am fost invitaţi să mergem să stăm de vorbă cu el. Credeţi că am fost mai mult de doi oameni? Nu! Nimeni nu a ieşit din casă pentru că – ce să vezi? – nu le pasă.

În realitate, multă lume merge la proteste pentru că e la modă să fii acolo, să transmiţi live pe Facebook, să-ţi faci selfie cu gaşca. De problemele societăţii le pasă cu adevărat la foarte puţini, cu toţii trataţi pe nedrept ca nişte „Gică contra”, ironizaţi şi judecaţi aspru de comentatori anonimi.

Cel mai simplu mod în care puteţi arăta că vă pasă este să mergeţi la vot, iar dacă nu aveţi pe cine vota, implicaţi-vă voi, candidaţi, luptaţi cu adevărat. Altfel „ieşiţi din casă dacă vă pasă!” e doar o vorbă în vânt, la ceas de seară, a cărei singură calitate este aceea că sună bine pentru că rimează.