Actualitate Recomandări

O companie din Parcul Industrial Bistrița Sud, cu afaceri de milioane de euro, pariază pe fotovoltaice

În contextul creșterii prețului la energie electrică, o companie cu sediul în Parcul Industrial Bistrița Sud a înființat o divizie de fotovoltaice fiind orientată către consumatorii medii și mari.

”Divizia fotovoltaice este una în care avem mare încredere fiind multe oportunități aici venite din diverse segmente de piață, cum ar fi retail, depozite, e un interes crescut din cauza creșterii prețurilor la energie cât și a legislației favorabile din țară, acest fapt ducând la o amortizare între 3 și 5 ani a centralelor fotovoltaice. Noi avem o experiență destul de bogată în acest domeniu fiind unii dintre participanții în primul val al energiei regenerabile – care a fost între anii 2009-2011 – când am luat parte la implementarea a trei proiecte fotovoltaice, parcuri, iar de atunci am remarcat că prețurile panourilor și invertoarelor au scăzut, eficiența a crescut, cadrul legislativ a suferit modificări în sensul că a apărut o lege a consumatorului care face această investiție foarte favorabilă. Consumatorii până în 200 de KWh vor putea să compenseze energia livrată, iar cei între 200 și 400 de KWh pot să vândă energia la un preț reglementat distribuitorului cu care are contract”, a spus Bogdan Bilegan de la Datacor la ZF Live.

El a menționat că firma sa se orientează către consumatorii medii și mari, industria ușoară, retaileri și centrele logistică.

”Țintim un obiectiv de 5,5 MWh instalați până la final de an. Dezvoltăm mai multe proiecte la noi în zonă, în Transilvania, care vor însuma pe final de an 50 MWh. Sunt proiecte pentru alți clienți. Începând de anul trecut, de când au început creșterile abrupte a prețurilor la energie, toți marii industriași încearcă să își optimizeze factura. Amortizarea acestor investiții pentru marile companii se situează între 3 și 5 ani. Există tot felul de programe derulate de stat prin care se finanțează asemenea investiții”, a mai adăugat Bogdan Bilegan.

El a precizat că anul 2021 a fost destul de dificil pentru companie din punct de vedere economic și pandemic.

”Noi totuși am realizat venituri de 8 milioane de euro, sub estimările noastre, dar mulțumitor în condițiile date. Anul acesta estimăm pe o creșterte de peste 50% (adică 12 milioane de euro). Anul a fost provocator, am întâmpinat mai multe mici blocaje pe care am reușit să le depășim cu brio. A fost un an de învățare pentru că a fost extrem de dificil să ieșim pe piața europeană. Târgurile de profil telecom nu au avut loc, dar anul acesta sperăm că vom reuși să ajungem la unul dintre ele în calitate de expozanți. Nu am reușit să deschidem nici birou în Berlin, cum ne-am propus, tot din cauza pandemiei. Oricum, în strategia de dezvoltare a companiei avem intenția să fim prezenți, în următorii trei ani, în minim trei țări europene. Pe piața din România, am început să promovăm produsele, să le vindem către anumite segmente de piață în special către zona de infrastructură. Nu sunt volume extraordinare, dar e un început bun pentru testarea produselor și fluxurilor. Pentru anul 2022 avem mari speranțe în ce privește pornirea PNRR, unde un pilon principal este transformarea digitală care aduce diverse pe zona unde ne poziționăm și noi”, a declarat el.

Datacor se află în Parcul Industrial unde a mai închiriat încă 6.000 de mp. Aici lucrează peste o sută de oameni.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.