Social

O fabrică de sucuri naturale va fi construită cu bani europeni în comuna Chiuza

În apropiere de satul Săsarm din comuna Chiuza va fi construită o fabrică de procesare a sucurilor naturale. Valoarea publică este de 200.000 de euro, valoarea eligibilă de 220.000 de euro, iar totalul cumulat (valoare publică) de 600.000 de euro.

Finanțarea a fost obținută de Uvatera Ecologic Cooperativa Agricolă, cu sediul în localitatea Breaza, comuna Negrilești prin Măsura 4 -M.4.2a/3A – procesare locală – Sprijin pentru investiții în procesarea locală a produselor agroalimentare din GAL Ținutul Haiducilor.

Valoare eligibilă a proiectului reprezintă suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii şi/ sau lucrari care se încadrează în Lista cheltuielilor eligibile precizată în Ghidul Solicitantului şi care pot fi decontate prin FEADR; Procentul de confinanţare publică şi privată se calculează prin raportare la valoarea eligibilă a proiectului.

Prin aceeași măsură, s-au mai acordat bani pentru construirea unei fabrici de procesare a produselor apicole tot la Chiuza, alta similară la Cristeștii Ciceului și pentru o fabrică de procesare a laptelui la Rusu de Jos, comuna Nușeni, valoarea publică totală eligibilă fiind de 800.000 de euro.

Deja, pentru construirea fabricii de sucuri naturale de la Săsarm și dotarea ei cu utilaje, Uvatera Ecologic a cerut emiterea acordului de mediu.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.