Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crişan, spune că a amenajat fântâna arteziană în faţa bisericii ortodoxe din sat întrucât a dorit ca oamenii să poată sta când vin la rugăciune sau la alte evenimente.
„Era o parcare pentru rechinii (şoferi de taxi neautorizaţi -n.r.) care mâncau seminţe şi înjurau acolo în faţa bisericii. Aşa că am decis să amenajăm un loc în care oamenii să poată sta când vin la biserică, la nunţi sau la alte evenimente. Am schimbat puţin faţa acelui loc. Am pavat, am făcut nişte rondouri de flori şi o fântână arteziană. Am combinat ceva piatră rustică cu ceva antic. Iniţial nu am vrut să iasă aşa, dar nu am avut bani şi am pus nişte piatră rustică de la un sponsor. Nu este greşit, dar puţin trebuia să fac altfel, dar asta este. Am amenajat locul cu bani de la bugetul local. Suma este de 140.000 de lei cu TVA şi cu proiectare cu tot, dar din aceiaşi bani facem amenajări şi la parcul din jos de biserică Numai materialele m-au costat peste 140.000 de lei, dar eu atâţia bani am avut, atâţia am cheltuit din Primărie. Restul e altceva”, a spus Doru Crişan.
Primarul din Prundu Bârgăului a explicat că el ar fi vrut ca fântâna arteziană să semene cu cea care apare într-un proiect mai vechi. „Părintele a vrut altceva, oamenii din sat au vrut altceva şi a ieşit ce vedeţi acolo”, a declarat edilul.
El a explicat că fântâna va fi iluminată nocturn. „Şi de o parte şi de alta sunt becuri, şi în interior sunt becuri. Cred că jos vor fi nişte becuri colorate”, a declarat Doru Crişan.
Construcţia fântânii a durat trei săptămâni. „S-a lucrat zi şi noapte. Iniţial, am avut o firmă care a spus că are de lucru patru zile. Când s-a apucat de lucru şi am văzut cum lucrează, am zis să plece. Am adus o firmă care în mai puţin de o lună a terminat. E centrul comunei şi nu puteam să ţin acolo mizerie şi şantier”, a spus el.
„Fântâna va deveni funcţională săptămâna aceasta. Nu facem inaugurare. Pur şi simplu îi dau drumul fiindcă eu nu vreau să mă laud cu ce fac. Fac pur şi simplu şi alţii să tragă concluziile. Oamenilor le place foarte mult. S-au bucurat că am scos rechinii ăia de acolo”, a adăugat Doru Crişan, care a spus că tot centrul comunei va fi amenajat, în această zonă urmând să se facă inclusiv un grup sanitar subteran.
Sursa foto: Facebook
Cristiana Sabău
e super-kitch-oasa constructia asta. ceva antic :). De circ
Dumnezeu sa va dea putere de munca si s-o tineti tot asa,nu se putea face un lucru mai frumos ca asta.Ma bucur din suflet ca ati alungat oarecum mafia lui Velu.Sa vedem unde-si mai tine ”angajati ”la panda?Sa ne traiesti Dorule si sunt mandra inca o data ca sunt bargauanca.
Nu sunt din zona,dar arata crunt!Era mai potrivita pt.Strehaia!
Mega kitch, oribila. Mai bine puneau iarba … N-ai ce cere de la un taran ajuns sef!
parca e un articol din ziarul Scanteia cu mari realizari ale partidului!
Si vulpea cand nu ajungea la struguri ziceau ca-I acri. Bine ca a facut ceva. Kitch sau nu, cei din prund decid daca le place. In casa lor doar ei decid ce se face. Felicitari ca nu se face inaugurare. Astea deja sunt asimilate unei campanii electorale si lauda de sine nu miroase a bine. Felicitari!
Încă un kitsch amplasat ilegal. Duceam lipsă…
E bine ca a avut o initiativa,dar ar fi trebuit sa se sfatuiasca cu oameni de specialitate sa-l ajute la proiectarea unei fintini cu afevarat frumoase daca tot a dorit-o, asa pacat de banii risipiti pe asa cavou fintina.
Pacat ca nu ganditi un centru al localitatii, pe masura prestigiului unui fond construit istoric, valoros, tot mai agresat. Ce spun responsabilii cu protectia patrimoniului? Aceasta localitate este un exemplu de pierdere a identitatii.