Actualitate

O fată care traversa DN 17 pe culoarea verde a semaforului, lovită de o mașină la Viișoara (FOTO)

O adolescentă de 14 ani din Viișoara a fost rănită marți seara în jurul orei 20.30 în timp ce încerca să traverseze regulamentar DN 17 pe culoarea verde a semaforului. Fata a fost lovită de o mașină condusă de un bărbat de 47 de ani din Sărățel care a trecut pe roșu, fiind transportată la UPU și apoi la Cluj.

”Conform primelor verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier la fața locului, a rezultat faptul că, în această seară, pe drumul național 17, în Viișoara, un bărbat în vârstă de 47 de ani din Sărățel, care conducea un autoturism pe direcția Viișoara-Bistrița, nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului, accidentând astfel o tânără în vârstă de 14 ani, din Viișoara, care s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

”La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a ajuns o minoră în vârstă de 14 ani din loc. Viișoara, cu multiple contuzii și excoriații, conștientă, stabilă hemodinamic și respirator, în stare de șoc. A fost stabilizată și i-a fost administrat tratament de specialitate, iar în urma investigațiilor imagistice a fost diagnosticată cu fractură de bazin minim dislocată, stabilă. Pentru supraveghere pe linie de ortopedie infantilă, medicii au decis transferarea minorei la Clinica de Chirurgie și Ortopedie Infantilă Cluj, unde a fost transportată în cursul nopții cu un echipaj de terapie intensivă mobilă”, a precizat SJU Bistrița.

Etichete

6 comentarii

  • Politia trebuie sa iasa pe strazi- pe toate, prin rotatie. Preventia nu se face din fata camerelor de supraveghere. Acolo doar vezi alea, alea. Asa cu era inainte, inclusiv patrule de paza-ordine jandarmi, desi probabil suna ciudat, erau prevenite multe probleme- nu numai accidentele. Trebuie aplicata legea clar. Fara comentarii și exceptii. Pana atunci ne numaram mortii si raniții.

    • Prea multe accidente, prea mulți șoferi inconștienți, prea multe mașini parcate greșit, prea multe nereguli în trafic. Lipsesc parcările etajate, lipsesc pistele de biciclete și incurajarea ciclismului, sunt multe mașini abandonate în oraș(nu se poate verifica și ridica aceste mașini?), LIPSEȘTE BUNULUI-SIMȚ ÎN GENERAL…

    • Aveți perfectă dreptate însă cei mai mulți dintre cei care ar trebui să supravegheze traficul, stau în mașină pe telefon. Spun asta, fiindcă trec în fiecare dimineață acea trecere de pietoni, din zona ANL Viișoara. Între orele 7,30 și 8,00 sunt echipaje de poliție, care ca și la alte școli din municipiu, trebuie să supravegheze traficul.
      Da, sunt unii dintre ei pentru care îmi scot pălăria dar sunt și din aceia care nu au nici o treabă cu ceea ce se întâmplă pe șosea. Și eu era să fiu lovit pe trecerea de pietoni iar când m-am adresat polițistului din mașină nici nu m-a luat în seamă.
      ÎNTREBARE: Noi cetățenii, de bună credință, cui trebuie să ne adresăm în astfel de situații? Oare de ce sunt plătiți dacă nu-și fac serviciul așa cum trebuie?

  • Implor decidenții să monteze camere de luat vederi sincronizate cu culoarea verde pentru pietoni, la blocurile ANL din Viișoara, unde este o regulă ca cel puțin un șofer să forțeze trecerea pe roșu la fiecare ciclu de semnalizare.
    Numai norocul face ca accidentele să nu fie zilnice aici.

  • Din nefericire și eu am suportat un soc ,se poate numi accident care daca nu alergam și chiar m -am aruncat spre partea laterală a șoselei puteam sa fiu invalida sau sa nu mai fiu în viața Din păcate cei care au văzut nu au actionat și după ce au văzut că nu „curge sânge” și nu sunt morți ,și-au văzut de drumul lor și m-au lăsat la trecerea de pietoni unde s-a întâmplat Tot in Viișoara la trecerea de pietoni de lângă stația de bus lângă depozitul Macom S-a întâmplat sâmbătă 20 februarie între orele 18,36 și 18,48(atunci m-am urcat in autobus ) „Mulțumesc” martorilor oculari și domnului șofer pentru că au avut grijă să dispară repede Eu sufăr și acum și mă chinui sa vindec genunchiul care și așa era operat plus doar ceva coaste fisurate
    Cred că le place unor șoferi să accidenteze pe trecerea de pietoni Așa este mai sigur că prind victime ??!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ioan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS