Timp de gândire

O funcţie nu te face automat lider

În PNL Bistriţa-Năsăud a fost ceva tărăboi vineri seara, iar trei membri ai Biroului Permanent Judeţean au demisionat. În mod normal, nu e ceva ce să ne afecteze pe noi, muritorii de rând, însă poate fi o întâmplare care să le dea de gândit în primul rând liberalilor. Ceea ce transmit ei în afară s-ar putea să nu fie nici pe departe ceea ce îşi doresc şi nici ceea ce aşteaptă lumea de la ei.

În opinia mea, liberalii sunt puşi la nişte grele încercări în această perioadă şi au de dat testul rezistenţei. Pe de-o parte, e complicata fuziune cu PDL, partid plin de corupţi aşa cum vedem zi de zi la tv, iar pe de altă parte s-au acumulat frustrările cauzate de faptul că victoria din noiembrie nu le-a adus imediat şi satisfacţia intrării la guvernare.

În plus, la Bistriţa, PNL a pierdut toţi primarii şi majoritatea consilierilor judeţeni şi municipali, aşa încât nu poate sta drept în faţa PDL la negocieri. E dezavantajat. Eu cred că toţi cei care au migrat într-o parte sau alta au demonstrat o lipsă totală de caracter pentru care nu e nimeni vinovat în afară de ei înşişi. Sunt persoane care fac politică pentru ca să le fie lor bine, nu pentru că au principii, nu pentru că ar crede în valori şi vor să facă ceva pentru comunitate. Îi ştim cu nume şi prenume şi abia aşteptăm să nu îi mai vedem. A mai rămas un an până când vor dispărea, sper, din toate tablourile publice. Niciun partid nu ar avea motive să îi mai treacă pe vreo listă, iar dacă o va face va repeta soarta PNL că aşa se întâmplă atunci când nu pricepi lecţia, o repeţi.

Fireşte că lucrurile acestea sunt greu de acceptat şi se găsesc o grămadă de inşi care dau vina pe cu totul altcineva decât pe adevăraţii vinovaţi şi de aici încep certurile în partide. În loc să caute soluţii ca să privească, drept, înainte, activiştii îşi pierd timpul la nesfârşit cu deschis dulapurile în care zac schelete. Din păcate nu doar la PNL se întâmplă lucrul acesta. Se întâmplă peste tot însă de la alţii nu respiră nimic fiindcă acele partide funcţionează după principiile şi regulile fostului PCR. În opinia mea, liberalii au privilegiul de a nu fi pierdut întru totul sensul existenţei unui partid democratic, oamenii aici sunt liberi să-şi exprime opiniile, se ceartă, se împacă. E complet fals să credem că mai mulţi oameni, chiar dacă fac parte dintr-un partid, au aceeaşi opinie. Nu au, dar în altă parte nu sunt lăsaţi să şi le exprime.

Să revenim însă la demisionari. Senatorul Dorin Dobra, Nicolae Găitan şi Marin Rus sunt cei care au părăsit Biroul Permanent Judeţean. Nu cunosc exact motivele. Câtă vreme nu am primit niciun comunicat oficial de la ei înţeleg că acestea nu au nicio legătură cu interesul public. Fiind de ordin personal, pe mine, una, nu mă interesează prea mult. Mai degrabă sunt pasionată de interpretarea dată gesturilor făcute. În ştirile despre acest subiect am găsit repetată aproape obsedant expresia potrivit căreia au demisionat nişte “lideri” m-am gândit că nu ar fi rău să medităm puţin la semnificaţia ei.

Adevăratul test al liderului este acesta: vezi dacă te urmează cineva!

Dintre demisionari, senatorul Dorin Dobra are cea mai mare notorietate conferită şi de funcţia de parlamentar. Vă reamintesc însă că, în calitate de lider al PNL Bistriţa, la europarlamentare, şi-a propus o ţintă pe care nu a putut-o atinge, iar lucrul acesta l-a costat funcţia. Pentru că a apucat să spună că va demisiona dacă nu face nu ştiu ce scor, nu a mai putut da înapoi. După acel moment, a intrat în derivă. Oamenii care ar fi putut să-l urmeze nu au mai înţeles nici ei unde merge: spre stânga, spre dreapta. Apariţiile sale publice, până atunci destul de consistente şi concentrate într-o anumită direcţie – Bistriţa- s-au diluat. Sinceră să fiu nu înţeleg rostul proiecţiilor de filme din ultima perioadă, nici a iniţiativelor bizare. Eu cred că ar trebui să facă parte din echipa de forţă a PNL, fiind unul dintre parlamentari, un om tânăr, cu idei, inspiraţie şi capabil să se adapteze. Probabil e şi vina altora, dar, cu siguranţă, are şi el o parte din vină. Eu, una, dacă aş fi membru PNL şi aş vrea să urmez un lider, nu aş şti în ce direcţie se îndreaptă domnul senator Dobra. Până nu află singur lucrul acesta, până nu îl transmite prin toţi porii, nu va fi nici lider şi nu are rost să aştepte să îl urmeze cineva. Eu sper doar că e o rătăcire de moment, că-şi va aduna forţele şi îşi va canaliza atenţia spre lucrurile cu adevărat importante.

În ce-l priveşte pe dr. Marin Rus, am avut o bună relaţie de colaborare ziarist-şef de instituţie câtă vreme domnia sa a condus Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Mi s-a părut un om competent, cooperant, dornic să-şi facă meseria bine. Nici măcar nu am intuit că are aspiraţii politice. Prezenţa sa în PNL mi-am explicat-o mereu prin aceea că practică o meserie liberală şi se regăseşte în valorile acestui partid. De altfel, de-a lungul timpului, mai mulţi medici bistriţeni au activat în PNL fără aspiraţii la funcţii importante. Pur şi simplu au căutat un mod de a se implica în comunitate. Dacă vrea să facă o carieră politică, e clar că nu a transmis public lucrul acesta sau, dacă a făcut-o cumva, sigur nu a fost pe înţelesul tuturor.

Despre domnul Nicolae Găian nu ştiu prea multe. Am publicat diverse comunicate pe care ni le-a transmis, dar mai mult de atât nu cunosc din activitatea dânsului. Nu ştiu care îi sunt aspiraţiile, nici nemulţumirile, habar nu am spre ce se îndreaptă. În cazul în care are o ţintă înaltă, dar neştiută de nimeni, nu e vina mea, cred, ci a dânsului că nu a ştiut să atragă atenţia.

Drept urmare, mi-e foarte greu să scriu în cazul său că un lider a cutremurat PNL fiindcă eu nu fac parte din categoria celor care cred că o funcţie nu te face automat şi lider.

Cristiana Sabău

23 comentarii

  • Aceste lucruri se intimpla atunci cind ca aspirant la o functie oarecare nu te calibrezi ,cintaresti daca te califici prin ceea ce esti la acea functie. Daca esti cu adevarat liberal poti vedea ca ai colegi care sunt mai in masura sa ocupe acea functie. Cum se sufera de gindire si spirit liberal chiar si in PNL dr Marin Rus nici nu vrea sa astepte rezultatul votului colegilor,vicep.Gaitan isi da demisia ca nu-si poate convinge colegii ca Nelu Turc ar fi mai potrivit ca presedinte in detrimentul lui Dolha,Dobra creaza mici dramolete cu intentia de a atrage mai multi demisionari si astfel doar,doar o sa primeasca interimat de la centru pt a aduce gruparea Tintean inapoi si implicit un PNL de 9%.Oltean nici el strain de acest lucru l-ar dori pe Turc pt control total al marelui PNL BN .Pt deliciul stiitorilor te regasesti la butoane cu vinzatorul de Bindea, siPLR-istii de Naros si Tarmure. Ce dracu sa mai faci ca mori cu capul!

    • Dle Otto, e pacat ca scriitorimea, cultura depind de coruptul Tarmure si a ajuns acest individ sa aiba putere sa fabrice scriitori si sa-i promoveze dupa bunul plac pe bani publici.Cu aceasta cultura corupta cum sa evolueze societatea?

  • Liderul informal este produsul unei organizații, așa cum și organizația devine mediul de desăvârșire a personalități acestuia. Liderul formal este impus organizației, nu stimulează, ci doar vlăguiește comunitatea iar în politic are rolul nefast de-a transforma un popor în populație.
    Lipsa vieții de organizație la partidele politice, nu poate genera lideri, decât de tip formali. Politicieni sunt mai degrabă manageri ai unei activități, nicidecum lideri, și ce este și mai trist sunt devoratori ai eventualilor lideri informali. Turc, fiind un exemplu al stilului de manager distrugător de idealuri Țintean.

  • Doamna Cristiana de ce nu pomeniți nimic despre aceia care au furat țara 10 ani,de ce nu criticați și alți politicieni din județul nostru, care au respirat 10 ani același aer cu Udrea, Videanu, Anastase (care a batjocorit toți pensionarii din țara ast….?), pe Boc ( a tăiat salariile și pensiile) ? De ce acum…toți acei care au făcut atata rău poporului, acum sunt buni și sunt susținuți….?

    • Domnule Rotar, nu ştiu de unde aţi tras această concluzie potrivit căreia eu aş susţine pe cineva, mai ales din tabăra despre care vorbiţi. Am criticat-o la vremea potrivită, dar eu nu sunt DNA să îi trimit în judecată. Dacă unii au furat, minţit, înşelat poporul, nu îi putem acuza pe toţi, la grămadă. Eu sper că aceia pe care dvs. nu îi pomeniţi, dar v-am conveni să o fac eu – vor da seamă pentru faptele lor, cercetate deja, aşa cum bine ştim cu toţii.

    • Sunt mai multi Presedinti de Consilii Judetene si Primari anchetati si la puscarie de la P.S.D. si Liberali decat de la P.D.L.. De parlamentari nici nu mai amintesc, asa ca scriem ca sa ne aflam in treaba.

  • Doamna Cristiana, adevarata problema a coruptiei si consecintele ei nu mai e in PDL.Ei doar au mostenit si dus mai departe mecanismele coruptiei puse la cale de Iliescu, Roman, Nastase ,Ponta si toti baronii PSD inca din dec.89.Si e de luat in considerare coruptia din PNL, Antonescu, Tariceanu, si toti care din USL au trecut lejer in ACL si pe toti pe care I-au promovat in functii politice cu oamenii de afaceri- afaceri cu statul.Udrea e mic copil pe langa cei pomeniti si sacrificata ca sa se pregatesca drumul noilor mafioti. Nici un om politic -din politica actuala nu face politica sa fie bine tarii si poporului. Cei trei au demisionat probabil pentru ca nu au putut sa-si negocieze pozitiile in alegerile urmatoare. Si nu ca sa aiba oamenii simpli ce pune pe masa sau locuri de munca sau pentru vreun proiect sa fie eradicat anafabetismul care se instaleaza.
    Si sunt satula de lupii moralisti, precum Topescu, Grecu, Badea, Gadea care primesc banii de la mafiotul Voiculescu. Dezastru, dezastru in toata Romania.

    • Vă împărtăşesc senzaţia. Singura soluţie este ca oamenii incoruptibili să intre în politică, iar corupţii vor dispărea treptat. Dacă vor sta pe margine şi se vor resemna, nu se va schimba nimic.

  • Guvernul condamnatilor. Adrian Nastase PSD, Decebal RemesPNL, Relu Fenechiu PNL, Sorin Pantis PNL, Tudor Chiuariu PNL,Codrut Seres PC, George Copos PC, Dan Voiculescu PC, Victor Babiuc PD, Zsolt Nagy, UDMR. Sentinte care nu sunt definitive: Miron Mitrea PSD, Monica Ridzi fost PDL. Trimisi în judecată: Liviu Dragnea PSD, Adrian Severin PSD. Cercetați penal: Cristian David PNL, Adriean Videanu PDL. Este și un top al parlamentarilor, al primarilor și al președinților de CJ, unde PSD conduce detașat.

  • Ma intreb cum o sa reactioneze liberalii cind o sa le spuna Oltean sa taca. Sper ca in urma reactiei lor sa-si dea seama ca el nu a fost si nici nu va fi liberal niciodata.

  • Cele 5 niveluri de leadership :

    1.POZITIA
    Oamenii te urmeaza fiindca asa trebuie.

    2.PERMISIUNEA
    Oamenii te urmeaza fiindca asa vor.

    3.PRODUCTIA
    Oamenii te urmeaza prin prisma a ceea ce ai facut pentru organizatie.

    4.DEZVOLTAREA OAMENILOR
    Oamenii te urmeaza prin prisma a ceea ce ai facut pentru ei personal.

    5.APOGEUL
    Oamenii te urmeaza pentru ceea ce esti si ceea ce reprezinti.

  • Struto-camila PNL-PDL ,cel putin la nivel de judet ,e de o penibilitate care te uluieste!! E imposibil ca o „RELICVA” gen OLTEAN sa fie iar LIDER!!! Cat despre cel cu”PUFULETII” ,nu merita sa-i mai pomenim numele!! E normal,pana la urma,ca niste oameni pe care ia-ti numit mai sus,sa se revolte!!Si eu as face la fel!!!

  • Trist, dar adevarat, tot ce ati scris si multe din cele ce s-au comentat ! Singura solutie viabila se discuta, dar inca nu s-a realizat: invadarea PNL-ului cu noi membri, mai ales tineri, seriosi, competenti si activi, care sa intre in politica total convinsi de faptul ca vor avea nu avanataje, ci obligatia de a impune o politica a interesului general, national impotriva tradatorilor, invadatorilor externi si mai ales a tradatorilor interni ! Cica FMI s-a suparat ca liberalizarea pretului gazelor nu s-a acceptat ! Oricum pretul gazelor este foarte mare, iar profitul firmelor straine la fel de mare. Toti ticalosii politicieni sau guvernanti vorbesc de „alinirea” pretului gazelor cu cel din UE (desi in unele tari e mai mic decat la noi), dar n-am auzit nici unul vorbind despre ce salarii exista in alte tari UE comparativ cu salariile si pensiile noastre. De aceea, propun carnea sa o mancam vie, gazul in conducte lor sa le ramaie !

  • Politicienii vechi, asupra carora planeaza cele mai mici suspiciuni, nu acuzatii, ar face foarte bine – pentru binele lor si a familiilor lor – sa se retraga din politica, inainte de a fi obligati de DNA ori de altcineva !

  • Acum, la toate partidele sunt doar „jocuri de glezne”. Multi nu inteleg ca aleferile prezidentiale sunt una, iar alegerile locale si parlamentare cu totul alta. Adevaratul examen va fi la alegerile locale si parlamentare, cand vom vedea daca partidele(toate) au inteles ceva in anul 2014. Daca vom vedea pe liste aceleasi vesnice si triste figuri pe care le tot vedem de 25 de ani incoace, atunci nici unul nu a inteles nimic

  • Daca ei se fac ca nu pricep, poporul a dovedit la alegerile prezidentiale ca nu se mai lasa prostit si, sper, nici cumparat la vot ! Da, alegerile locale si parlamentare sunt foarte importante, dupa cele prezidentiale din 2014 ! Ce putem face noi, daca nu se schimba „listele”. Sa nu-i votam ! Solutia: cei care doresc sa faca o politica in interes general, national si nu urmaresc sa obtina foloase materiale necuvenite sau prin mijloace nelegale (…altfel vor ajunge sigur la DNA), daca nu vor avea loc pe listele unui partid, atunci sa se inscrie ca independenti si vor avea sefi doar cetatenii pe care-i reprezinta ! Alegatorii trebuie sa stie ca pot da jos pe cel ales, daca nu face treaba. Singura conditie e sa fim uniti, sa nu ne mai certam intre noi. Daca politica este corecta, in interes general, national, toti vom ajunge sa traim mai bine !

  • CEI TREI CRAI … definiti ca – ” LIDERI” PNL ….VOR FI ABSOBITI DE ASPIRATORUL P.L.R ( unde domneste un maestru sburdalnic…. Tariceanu ) CARE LA ACEASTA DATA NU ESTE INREGISTRAT CA PARTID POLITIC ….!
    UDMR-ul este INREGISTRAT cel putin ca o … FUNDATIE CULTURALA !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.