Timp de gândire

O întrebare pentru referendum

Un august torid în care pur şi simplu ne topim ne face să ne aducem aminte încă o dată că Bistriţa nu are o bază de agrement în care lumea să se scalde şi să se răcorească decât un ştrand vechi şi nişte piscine ca nişte căzi de baie. Se vorbeşte despre pârtii de schi în condiţiile în care am avut destule ierni calde şi fără zăpadă, dar nu se pomeneşte nimic despre amenajarea unui aqua-park în acest oraş înconjurat de ape sărate şi de păduri frumoase.

Întrucât se apropie şedinţa de Consiliu Local în care aleşii vor dezbate problema referendumului, dar şi la sugestia unor cititori (mulţumesc, doamna Alina) – m-am gândit să le sugerez aleşilor să schimbe a doua întrebare de pe buletinul de vot şi, în loc să-i chestioneze pe bistriţeni în legătură cu soarta pietonalului, să-i întrebe direct dacă mai vor să se facă Wonderland şi pârtii de schi.  

Eu cred că tot oraşul acesta s-a obişnuit cu pietonalul, iar cei doi-trei agenţi economici care încă mai speră că lumea va cumpăra de la ei frigidere şi maşini de spălat dacă se redeschide traficul auto pe Liviu Rebreanu suferă de amenzie sau n-au aflat că, între timp, în oraş s-au deschis zeci de hipermarket-uri care îţi aduc acasă, gratuit, orice aparat pe care îl cumperi de la ele. E absolut lipsit de sens să-i întrebi pe oameni aşa ceva. Hârtie şi cerneală cheltuite degeaba.

În schimb, ar fi mult mai interesant să aflăm dacă lumea mai vrea Wonderland, o investiţe megalomanică despre care am tot auzit poveşti frumoase din 2008 încoace, dar, în afară de o tablă pusă pe un câmp, nu am văzut nimic. În schimb, am auzit că s-au cheltuit foarte mulţi bani pe studii, proiecte şi tot felul de alte birocraţii şi că trebuie să ne îndatorăm pentru nu ştiu câţi zeci de ani ca să plătim împrumutul pentru pârtia de schi.

Ca urmare cred că Bistriţa ar trebui consultată în legătură cu acest Wonderland fiindcă nu ştim dacă, în afară de primar, mai vrea cineva se schieze pe un deal pe care anul acesta nici măcar Serbăzile zăpezii nu au putut fi organizate fiindcă nu era zăpadă.

Eu cred că lumea vrea mai degrabă o bază de agrement estivală în care să se poată duce şi cei mici, şi cei mari. Sărata ar putea fi locul perfect în care să se amenajeze aşa ceva dacă Primăria Bistriţa ar bate palma cu Primăria Mărişelu şi cu firma care administrează lacul de acolo într-un parteneriat public-privat care să fie benefic şi rentabil pentru toată lumea. Nu ar fi de asflatat decât doi kilometri de drum.  Înţeleg că e un adevărat munte de sare acolo, şapte izvoare sărate, nămol de calitate, s-ar putea face o bază de tratament, locuri de cazare, zonă de picnic. Oamenii cu care am stat de vorbă depângeau soarta locului respectiv. „Să ai o comoară atât de mare sub nasul tău şi să nu faci nimic cu ea? E revoltător”, mi-au spus cei cu care am vorbit. Cu puţin efort, s-ar putea crea acolo o bază de tratament permanentă. Nu înţeleg de ce autorităţile umblă după cai verzi pe pereţi şi nu folosesc bogăţiile pe care le avem.

Oricum, în ce priveşte referendumul, dacă tot cheltuim 200.000 de lei pe el, eu zic să ne alegem cu ceva, cu răspunsul la întrebarea „Vrea cineva Wonderland?”. Fireşte că nu trebuie formulată aşa, dar nu e treaba mea să mă ocup cu formulat întrebări pentru referendum. Există specialişti în comunicare. Sper să nu fie aceiaşi care au creat bannerele pentru Zilele Bistriţei, aproape indescifrabile de la distanţă. Ca să înţeleagă ce scrie pe un astfel de banner, şoferii ar trebui să oprească în intersecţii, să se dea jos din maşini şi să citească literă cu literă nişte caractere pe care, în afară de Primăria Bistriţa, nu cred că le mai foloseşte cineva în lumea asta fiind extrem de greu de citit. Mă rog, ei sunt speciaşti, noi nu ne pricepem.

În schimb, ce pricep eu în aceste zile în care ne topim este că lumea fuge de Ştrandul Codrişor pentru că e mult prea ieftin, mult prea accesibil chiar şi celor care nu au apă acasă să se spele, e mult prea vechi şi mult prea uşor poţi lua boli de aici. La fel, se fuge de piscinele scumpe amenajate pe domeniul public, dar şi de Sărata unde ajungi după ce ai inhalat un nor de praf, în timp ce zone precum baza de agrement Mecanica, aproape de oraş şi de pădure, stau pustii, deşi pun pariu că Primăria Bistriţa ar putea lua terenul cu tot ce e acolo în contul datoriilor pe care le are fabrica la bugetul local. Dacă nu se poate schia, probabil că nu face obiectul atenţiei. Domnilor consilieri, e obligaţia dumneavoastră să reprezentaţi interesele comunităţii. Cred că ar fi momentul să aflaţi ce vrea această comunitate şi în legătură cu Wonderland, nu doar cu traseul centurii.

Cristiana Sabău

20 comentarii

  • Acum vor avea ocazia si sa arate daca intradevar prin referendum se doreste chestionarea cetatenilor in probleme de interes, sau doar vor sa inchida gura cetatenilor mai vocali. Cred ca problema banilor cheltuiti pe Woderland in locul unui Aquapark este chiar de interes mult generalizat. Oricum intrebarea despre pietonal erapenibila si vadit pregatita pentru a inchide gura unora.S-ar putea insa sa avem surpriza ca, punand o intrebare despre Aquapark sa se prezinte la referendum mai multi cetateni decat isi doresc dumnealor si cu asta sa li se cam dea peste cap socotelile.Vom avea ocazia sa vedem acum, cat pret pun dumnealor pe parerea locuitorilor acestui oras.

  • O baza de agrement estivala ar fi cea mai binevenita investitie in orasul nostru ,deoarece pentru o iesire la sfarsit de saptamana trebuie sa-ti iei „lumea-n cap” si sa pleci ori la Figa , ori Tg.Mures unde sunt bazine de inot.Trebuie cred, sa fim si noi cetatenii mai fermi in aceasta privinta ,pentru a ne fi ascultate doleantele.

  • Eu nu vreau partie de schi sau Wonderlandu, ce vreau eu este o baza de agrement cu un aqualand, sa avem unde iesi cu, copiii la sfarsit de saptamana, sa nu mai fim nevoiti sa mergem la Tg Mures, la Cluj sau la Figa pentru o piscina in conditii.

  • Absolut de acord !Facem acest sondaj ONLINE ca sa poată participa si lumea care nu are timp sa vina sa pună votul in plic sau stampila pe hârtie ?
    O sugestie este următoarea metoda dar din păcate nu știu o metoda asemănătoare in Romaneste . http://www.surveymonkey.com/

    Aștept sugestii pentru o tehnologie asemănătoare care se poate folosi in acest sondaj de opinie : E TIMPUL SA SE AUDĂ SI VOCEA CETĂȚENILOR CÂND SE FAC ASEMEA PROIECTE !!!!

  • Cu astia ce ne conduc amu sa va para bine ca inca nu o pus taxa pe aerul respirat. Ca astia atata stiu, sa taxeze, de proiecte sau investitii nu o auzit inca…

    • astia si acum cu saptezi la suta in parlament nu stiu decit de basescu sa faca ceva pentru popor mai putin..pentru ca nu stiu….sint…ne––osi…..

    • AUREL AI PERFECTA DREPTATE ACTUALI NU-L VAD DE CIT PE BASESCU LA NIVEL DE TARA LA NIVEL DE JUDET PE OLTEAN DAR STII DE CE OPT ANI I-A TINUT IN ANONIMAT LE-A FACUT FOAMEA IN GIT…

  • perfect dna CRISTIANA bun subiect trebuie facut pentru bistriteni ceva util NICOLAE al nostru a facut ceva util la BECLEAN dar ne invadeaza toti din totate partile cel putin simbata si duminica ….DOAMNE AJUTA….

    • Cei ce va invadeaza, aduc venitutri primariei si asa aveti sansa ca in viitor orasul Beclean sa devina unul frumos, poate chiar cu o sosea ocolitoare care sa nu mai sugrume circulatia prin centru. Oamenii destepti din Beclean, ar putea profita de faptul ca va invadeaza cineva. Asta inseamna turism si este o ramura care poate aduce profit tuturor si poate scoate anumite zone dintr-o amortire bolnaviciasa.

    • vai alinuta ca multe stii tu….vino cu propuneri utile si pentru restul judetului…chiar si beclean…..iti multamim””’

  • Cristiana, tu nu stii ca in PUZ-ul Wonderlend, aprobat de Consiliul Local, unul din obiectivele principale este un AQUAPARC ? De ce nu stii ? Eu cred ca stii dar nu vrei sa spui, ii inciti pe „astia mici” cu tinte false. De ce sau pentru cat ?

    • Pe ” astia mici” nu-i incita nimeni, ca gandesc si singuri chiar fara „Marimea” Ta. Pur si simplu, poate unii ar vrea sa se foloseasca resursele balneare din zona. Aroganta tipic functionareasca! Sper sa se ajunga odata in Romania ca oportunitatea oricarui proiect local de amploare ce implica banii comunitatii, sa fie obligatoriu dezbatuta de comunitate si validata prin referendum, ca deocamdata voi oricum faceti ceva pe parerea cetatenilor orasului asta.

  • Aşa, şi? Luăm credit şi pentru Aquapark sau mai întâi facem centura de sud care să treacă peste Aquapark? Sunt ceva ape sărate sub centură şi dăm de ele când săpăm la drum? Sunt nişte detalii care pe moment îmi scapă. Poate sunt trecute în PUZ şi le ştiţi mai bine aşa încât să ni le spuneţi. Pe tabla din Wonderland nu le-am putut citi întrucât nu încăpeau fiind nişte informaţii atât de vaste.

  • Lasand la o parte interesele sale personale, nu odata primarul Cretu, si-a exprimat optiunea pentru centura „ocolitoare” in varianta sud, argumentand ca aceasta in 20- 25 de ani va deveni o strada in oras. Este un mod de gandire cel putin ciudat. Si nu e singurul caz. Pai daca ai nevoie de o strada urbana de ce sa construiesti ditamai centura pentru trafic greu prin oras?
    Cu mai multa gandire si mai putina inversunare, din partea primarului, orasul Bistrita poate avea atat centura ocolitoare prin nord cat si o artera de circulatie de tip splai la sud, pe malul stang al raului, care sa faca legatura intre Unirea la Viisoara, ambele obiective (atat centura cat si splaiul) putand fi realizate cu fonduri europene din programe operative sectoriale (POS) diferite. In acest sens exista un proiect mai vechi pentru portiunea dintre podul Jelnii si podul Budacului de amenajare a malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor (vezi pe internet : P.U.Z. Bistrita ‘ Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill). In acelasi mod ar putea fi intocmite proiecte pentru alte portiuni ale malurilor râului, fiecare cu particularitatile sale. Functia de baza pentru calea rutiera splai trebuie sa ramana legatura intre principalele locuri de agrement, avand in vedere ca râul trece pe langa parcul municipal, parcul tineretului si lacul MHC. In acelasi timp, odata cu amenajarea malurilor râului, chiar si pe malul drept al apei ar putea sa rezulte o artera de circulatie continua de tip splai care sa includa cel putin o pista de biciclete si care sa lege zonele de agrement de la Unirea la Viisoara.Referitor la centura ocolitoare, avand in vedere ca ponderea traficului greu vine dinspre nord (Cluj, Oradea, Baia Mare) nu este rational sa inghesui tot tranzitul prin sudul orasului. De aceea in mod logic centura ocolitoare trebuie facuta pe la nord, din drumul Sigmirului, cu ocolire pe dupa Leoni si pe dupa cartierul Subcetate, pe la Statiunea Pomicola, cu traversarea DN17C de unde preia traficul greu si de tranzit, sa se indrepte catre iesirea din Unirea spre Livezile. O prelungire de 5 km pe Valea Magherusului poate prelua inclusiv traficul de tranzit de pe DN 15 A dinspre Reghin
    Prin urmare o intrebare logica pentru bistriteni ar fi : „Doriţi să se realizeze din fonduri europene atat varianta ocolitoare prin nord cat si o artera de circulatie de tip splai pe malul stang al raului Bistrita?”

  • Felicitari d-na Cristiana pentru articol si clarviziunea cu care vedeti lucrurile si mai ales prioritatile zonei .
    Ar fi bine sa fiti mai auzita de cei care vorbesc mult si nu prea fac nimic sau mai grav se fac doar ca vor sa faca ceva .
    Inca sunt in campanie electorala . Inca nu realizeaza ca sunt la putere. Au uitat atat de repede ca ne-au vorbit in campanie de : respect fata de cetatean si acum ne sfideaza ne ignora ,ne mint in continuare , de crearea de locuri de munca si ne trimit acasa in somaj , de reducerea de taxe si vin cu taxe suplimentare pe venituri , pe chirii , pe etc , ca vor face multe investitii in zona si nu au facut absolut nimic , si tot asa mai pot vorbi sau scrie cel putin o pagina sau o ora .
    Din pacate va luptati cu morile de vant si cu politruci de duzina !

  • ohhh cum minte din nou si iar omu’ asta!!!!!!!!Comerciantii au cerut DESFIINTAREA CORTULUI si NU a pietonalului!!!!!!!!!!!!!!!!!!Au cerut asta pentru ca e o tiganie din cauza careia s-a inchis circulatia acolo si s-au luat nu stiu cate locuri de parcare.Au fost refuzati pe motiv ca deja s-au cumparat 300 de scaune si podele de 25.000 euro(asta pe langa faptul ca tot atat a costat si cortul)!!!!!!!! Cand s-a intrebat de ce nu se face investitia asta in Sala Polivalenta a zis ca Polivalenta”are o sonorizare proasta”!! Cortul ala e o hidos si sta acolo numai de dragul de a sta,oricum 364 de zile pe an e gol!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS