(FOTO) Au fost recepționate lucrările de modernizare a DJ 172 H pe tronsonul de 5 km între Nușeni și Corvinești, investiție totală – proiectare și execuție – de 8,3 milioane lei (1,7 milioane euro) bani europeni prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Contractul a fost semnat în ianuarie 2020. Lucrările au fost realizate de către ARL SA Cluj și au o garanție de 7 ani, iar proiectarea de către Road Design ASP SRL.
Modernizarea a constat în:
- Parte carosabilă: 4 cm strat de uzură din beton asfaltic, 6 cm strat de legătură din beton asfaltic deschis, 20 cm strat de piatră spartă, 30-40 cm strat existent de balast cu adaos de 10 cm de balast nisipos.
- Casete de lărgire, unde partea carosabilă este mai mică de 6 m, rigole carosabile și de acostament.
- Pentru asigurarea scurgerii apelor din zona drumului s-au proiectat șanțuri, podețe transversale, un podeț casetat și podețe laterale.
- Semnalizare rutieră: parapeți metalici și indicatoarele de circulație definitive, marcaj longitudinal axial și cel pentru delimitarea acostamentelor.
”Este finalizată încă o investiție utilă pentru oamenii din comunele Matei, Nușeni și zona de câmpie a județului. Este vorba de modernizarea drumului județean 172 H Nușeni – Corvinești, tronson care scurtează semnificativ distanța din comunele Budești, Sânmihaiu de Câmpie și Matei, spre Beclean. Un proiect realizat prin accesarea de fonduri europene, cu o garanție de 7 ani, care a vizat modernizarea părții carosabile, lărgirea acesteia, acolo unde era mai mică de 6 m, amplasarea de rigole carosabile și de acostament și semnalizare rutieră. Iar pentru asigurarea scurgerii apelor din zona drumului s-au proiectat șanțuri, podețe transversale, un podeț casetat și podețe laterale”, spune președintele CJ Radu Moldovan.
Linia ferată spre Cluj trebuie schimbată
Acum se pot plimba pana la Corvinesti linistiti, daca vrei sa mergi spre Lechinta dai de un pod neterminat, urata treaba sa faci bucati de drum in loc sa faci drum cu totul, iar soseaua este napadita pe ambele parti de vegetatie luxurianta.
Iar daca din Nuseni vrei sa mergi la Beclean este vai si amar. Asteptam drumul spre Feleac, Chirales, tocmai pentru ca sa ocolim bucata de drum Beclean/Nuseni.
Localiatea Nuseni in sine este neingrijita, dispensarul acela mai mult se naruie decat se construieste, domnul primar o ridicat un magazin/bufet/terasa…….ca deh pe plan personal merge mai bine decat pe plan profesional.Nu ingrijesc nici macar spatiul din fata primariei. Angajatii primariei prospera, te miri ca asa oameni gospodari la casele lor sunt atat de jalnici cand este vorba de gospodarirea comunei pe care o conduc.