O mașină în care se aflau două persoane a ieșit în decor în timp ce cobora pe Dealul Târgului spre localitatea Dumitra, pe DN 17C. Cei aflați în autoturism au fost găsiți de pompieri conștienți, fiind duși la spital.
Pompierii militari au intervenit la un accident rutier petrecut pe Dealul Târgului, la coborâre spre localitatea Dumitra. În accident au fost implicate două persoane, neîncarcerate, conștiente și cooperante, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Ambele persoane, un adult și un copil în vârstă de 14 ani, au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.
În curba aceea mulți care nu cunosc ce înseamnă circulația în condiții de iarnă o „comit”
Relaxati-va !
Este numai inceputul, vom vedea mai multe asemenea imagini odata cu inghetul la sol.