Actualitate

O parte a Colibiței va avea în curând apă potabilă. Ce se întâmplă cu cealaltă

În stațiunea Colibița s-au încheiat lucrările de aducțiune a apei pe malul drept al lacului, s-au făcut inclusiv probele, iar de la jumătatea acestei luni se vor încheia contractele cu viitorii abonați ai Aquabis și se va da drumul apei la robinete.

”La Colibița, a fost captat un pârâiaș, este stație de tratare cu toate treptele necesare așa încât să avem o apă potabilă în parametri. Este o tehnologie destul de avansată, nu cred că vom avea vreodată plângeri pentru calitatea apei tratate chiar dacă va ploua în zonă. Au două trepte de tratare și filtrare, și cu nisip cuarțos, și cu cărbune activ, ce nu are nici Bistrița. Partea aceasta cu cărbune activ nu o are municipiul. S-a încheiat și partea de automatizare, s-au făcut și probele la apă. După 15 septembrie vom face recepția, încât să putem da drumul apei și să încheiem contracte. Vorbim despre malul drept, cel cu hoteluri. Puteam să terminăm mai repede partea de apă doar că, din păcate, constructorul a avut un contract fără clauze bune, iar cei care i-au livrat echipamentele au întârziat foarte mult și cu ele, și cu partea de automatizare”, a spus Ion Șandru, managerul companiei Aquabis.

Aducțiunea apei la Colibița s-a făcut cu bani de la CJ, iar rețelele au fost realizate într-un parteneriat CJ- Aquabis, la fel ca și partea care ține de canalizare. Aici însă lucrurile s-au poticnit din cauza unor probleme legate de stația de epurare.

”Problema a apărut că, pe vechiul amplasament, unde este un habitat prioritar, iar Agenția de Protecție a Mediului nu ne-a mai dat autorizație să amplasăm acolo noua stație de epurare în locul celei vechi și am căutat altă soluție. S-a mers pe amplasamentul taberelor școlare și, după ce toată lumea a fost de acord și ne-am apucat de modificat proiectul, cetățenii au făcut adrese către APM. Vorbim despre localnici sau proprietari de cabane care au terenuri în apropiere, de teamă probabil că nu vor mai putea vinde terenurile la prețurile de acum și s-a renunțat la acel amplasament. Am mers împreună cu domnul primar de la Bistrița Bârgăului, am vizualizat câteva terenuri, am luat coordonatele, le-am trimis la APM și se pare că pe unul dintre terenuri s-ar putea construi stația. Să vedem cât de repede se mișcă Primăria Bistrița Bârgăului ca să achiziționeze terenul respectiv încât să poată constructorul să se poată apuca de lucru fiindcă noi am organizat licitația. Lucrările la stația de epurare vor dura circa un an de zile. Între timp, unii își vidanjează, alții nu, dar nu e treaba Aquabis să verifice”, a menționat el.

În schimb, proprietățile de pe partea stângă a lacului rămân fără apă și canalizare întrucât nu s-au putut face lucrări.

”S-a opus atât Asociația proprietarilor de păduri grănicerești Rusu Bârgăului – care nu ne-a dat voie Aquabis să amplasăm cămine de 1×1 pe drum în disputa lor cu pădurile, dar și un proprietar de teren care a refuzat la rândul lui motivând că vrea să-și construiască un hotel și că nu are nevoie de apă”, a mai menționat Ion Șandru.

Deocamdată, nu se știe ce se va întâmpla cu această parte a lacului dacă și cu ce bani vor mai fi extinse rețelele de apă și canalizare și în zona respectivă.

Foto credit: Darius Cîrmaci

5 comentarii

  • Cei care nu au nevoie de apa (sic!) au nevoie de canalizare . Asadar care nu are canalizare nu trebuie sa primeasca autorizatie de functionare la pensiune , hotel , motel sau ce naiba o fi. Iar cei care au primit trebuie adusi prin constrangere la civilizatie. Democratia nu inseamna ca fac „ce vrea muschii mei” , pe terenul meu ci fac ce trebuie pentru a putea trai intre alti semeni.

    25
    1
  • Cei care s-au opus se ca..n Lac si dupa beau apa.
    Perfect sanatos si fara cuvinte, tipic romanesc cand refuzi modernizarea.

    12
    1
  • Cei putini care spurca apa lacului cu fecalele lor „nobile” trebuie adusi cu picioarele pe pamant. Exista legi in tara asta , nu cele mai bune , dar destul de bune , numai ca nu-i cine sa le aplice. Dupa cate stiu eu , interesul major al unei comunitati este mai presus decat interesul minor al celor putini , chiar daca sunt constituiti in asociatii . Ce obiectiv turistic poate fi admirat numai de departe (in afara „marii de la munte”) fiindca niste indivizi lacomi nu sunt de acord cu aplicarea legii ?Exista mecanismul sau procedura exproprierii . De ce nu se aplica?

    21
    3
    • ….ca cei ce nu stiu care e stanga sau dreapta lacului vor avea apa si canal indiferent pe ce parte au cabana?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS