Actualitate

O româncă şi-a trimis prietena din Italia direct în spital. A făcut accident

Vacanţa pentru două tinere de 21, respectiv 24 de ani, s-a încheiat la spital. S-a întâmplat după ce maşina în care se aflau a ajuns într-un stâlp de pe strada 1 Decembrie din Bistriţa, în apropiere de sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud. Şoferiţa a pierdut controlul volanului.

Cele două tinere au venit din Italia să îşi petreacă vacanţa în România. Fetele de 21, respectiv 24 de ani au ieşit cu o maşină închiriată la o plimbare prin oraş. La un moment dat, din cauza vitezei, tânăra şoferiţă a ajuns cu maşina într-un stâlp de pe strada 1 Decembrie.

Cu toate că a încercat să evite impactul, tânăra şoferiţă nu a mai putut redresa maşina. Două ambulanţe au ajuns imediat la faţa locului, au acordat victimelor primul ajutor şi le-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fiind suspecte de fractură de membre inferioare şi traumatism cranio-facial.

Şoferita de 24 de ani va rămâne pieton şi va fi cercetată pentru vătămare corporală din culpă.

”O tânără de 24 ani care conducea un autoturism, pe fondul neatenţiei, a pierdut controlul, a pătruns pe banda întâi şi a colizionat frontal un stâlp de beton de la reţeaua electrică situat pe trotuarul din dreapta sensului de mers. Din accident a rezultat rănirea uşoară a pasagerei de 21 ani, domiciliată în Italia şi a conducătoarei auto. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,07mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.