Actualitate

O tragi-comedie cu poliţişti locali. Până unde merge bătaia de joc şi nesimţirea pe bani publici

Am scris deja despre invazia de cerşetori din Bistriţa şi despre agresivitatea lor, dar nu mi-am putut imagina că nu poţi sta cinci minute la o terasă pe pietonal fără să nu-ţi ceară bani tot altă persoană. Am stat preţ de câteva ore în centru şi nu am văzut urmă de poliţist local care să-i deranjeze, până l-am observat pe însuşi şeful Poliţiei Locale, Florin Frandeş. Ce a urmat a fost o tragi-comedie.

Am participat la deschiderea târgului meşteşugarilor din judeţul Olt care a putut fi vizitat timp de o oră pe pietonal, moment în care m-am întâlnit şi cu alte personalităţi ale oraşului, printre care şi doi consilieri locali, cu care am stat de vorbă în preajma meselor pe care oamenii şi-au expus marfa, undeva în partea dinspre Piaţa Morii a zonei pietonale. A trebuit să ne schimbăm poziţia de cel puţin şase-şapte ori fiindcă – ce să vezi? – ne-am oprit exact pe mijloc şi încurcam traficul auto. La un moment dat, chiar aveam impresia că deranjăm rău lucrurile prin zonă, şoferii fiind destul de nervoşi că trebuie să ne ocolească aşa că ne-am retras la o terasă.

Nici nu ne-am aşezat bine că a şi venit primul cerşetor. Nu l-am putut convinge să ne lase în pace până când nu am scos aparatul foto şi cersetornu l-am ameninţat că-l vom denunţa la Poliţie. Ameninţarea cu Poliţia Locală nu a ţinut şi veţi vedea şi de ce. A urmat al doilea, al treilea, al patrulea, deja obosisem. Nu puteam începe nicio frază fără să ne întrerupă vreunul cu „îmi daiiiiiiiii?”. Dintr-o dată, printre mese şi scaune, l-am văzut pe şeful Poliţiei Locale, Florin Frandeş, în echipament sportiv, vorbind la telefon. Am răsuflat uşurată. Eram convinsă că a dat alarma şi a chemat un echipaj să facă ordine pe pietonal. Nici vorbă, aveam să aflu mai târziu. A intrat într-un local şi, cu toate că am stat cu ochii nonstop pe uşa aceea sperând că atunci când va ieşi îl voi putea aborda, n-a mai ieşit preţ de 30 de minute bune. Între timp şi-a făcut apariţia alt cerşetor, ceva mai în vârstă, iar eu l-am invitat să mă urmeze fiindcă aveam de gând să-l aştept pe şeful Poliţiei Locale la ieşirea din localul respectiv şi să-l rog ori să-i dea bani dacă Bistriţa încurajează cerşetoria, ori să-l facă să plece. Omul m-a urmat.

Cum uşa localului era deschisă l-am putut vedea din stradă pe Florin Frandeş aşezat la o masă cu cărţi de joc în mână, iar în jurul lui alţi bărbaţi, pe alocuri respectabili, care făceau acelaşi lucru. Vă spun sincer că mi s-a urcat sângele în cap. Cum e posibil ca şeful Poliţiei Locale să joace cărţi într-un local din centru în timp ce zeci de maşini circulă pe pietonal ignorând toate semnele de circulaţie care interzic acest lucru şi în timp ce zeci de persoane sunt hăituite de-a dreptul de cerşetori, acei cerşetori care nu ar avea ce căuta într-un oraş cu numeroase cantine sociale, cartiere întregi de blocuri sociale şi cu Poliţie Locală plătită cu bani publici să asigure ordinea şi liniştea publică? Bine, ca să nu mai spun că nu pot înţelege cum e posibil ca un om care e şef al Poliţiei Locale unui oraş poate juca cărţi într-un loc public. Chiar nu înţelege demnitatea pe care o ocupă, chiar nu pricepe că e şef al Poliţiei Locale şi după ora 16.00 şi la fotbal, şi în timpul liber? Nu voi aminti de sporul de dispozitiv care îl face responsabil în orice secundă de liniştea publică şi ordinea din acest oraş, ci de înţelegerea importanţei acestei funcţii. Nu poţi fi şef al Poliţiei Locale dacă joci cărţi şi te vede lumea care trece pe pietonal fiindcă nu mai inspiri nicio undă de respect, nu mai ai nicio autoritate. Recunosc faptul că am scos aparatul foto şi i-am făcut fotografii domnului Frandeş fiindcă mi se pare grobian de-a dreptul să cobori la un astfel de nivel de bişniţar (fotografii pe care nu le public, dar sunt dispusă să le arăt celor care pot lua decizii şi vor să le ia).

Mai mult speriat decât enervat, ce credeţi că a făcut marele şef al Poliţiei Locale Bistriţa? A chemat un echipaj pe pietonal. Pe când ne bucuram noi că, în sfârşit, sunt legitimaţi bezmeticii care fac curse printre copii cu biciclete şi mame cu cărucioare, că se face linişte pe la terase, ce credeţi că am văzut uitându-mă cu coada ochiului? Echipajul mă fotografia pe mine şi pe cei cu care eram la terasă (foto principal). În momentul în care am întrebat de ce mi se fac fotografii şi nu am primit niciun răspuns inteligibil, m-am întors din nou la domnul Frandeş, în local. Ce credeţi că făcea? Juca în continuare cărţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi rânjea oarecum satisfăcut fără să aibă curajul să se ridice de pe scaunul pe care stătea, oarecum pitit în spatele unui alt bărbat.

În timp ce eu contemplam acest tablou dezolant cu Florin Frandeş în pantaloni scurţi, cu cărţile de joc în mână, în stradă a continuat tragi-comedia. Unul dintre consilierii locali despre care v-am vorbit s-a îndreptat spre maşina Poliţiei Locale şi l-a întrebat pe poliţistul care nu coborâse de la volan de ce ţine motorul pornit întrucât carburantul e scump şi e plătit din bani publici. Poliţistul s-a conformat, a oprit motorul, dar l-a legitimat pe consilierul local şi i-a trecut datele într-un caiet fără să scrie vreun proces verbal, anunţându-l totodată că va primi o amendă fiindcă l-ar fi numit „fraier”. Fără să poată spune ce dovadă are în acest sens, fără să se legitimeze, fără să se prezinte, a demarat, a mai făcut o tură de pietonal (fără să fie vreo situaţie de urgenţă, deci a comis un abuz, zona fiind pietonală)  cu maşina Poliţiei Locale şi ne-a aruncat, de pe geam, că amenda e 200 de lei.

Aceeaşi maşină a Poliţiei Locale a oprit apoi tot pe pietonal în faţa localului în care Florin Frandeş juca cărţi, iar doi poliţişti au urcat pe rând pentru instrucţiuni la şeful lor, după care au alergat spre maşina lăsată, de data aceasta, în afara zonei pietonale.

Florin Frandeş, în pantaloni scurţi roşii cu alb, şi cu numărul nouă pe tricou, a rămas tot în local jucând cărţi probabil până târziu în noapte, aşa cum au putut vedea toţi cei care au trecut pe pietonal marţi seara. Noi am plecat după o vreme plictisiţi să mai aşteptăm încheierea unei partide de cărţi pe care nici zeci de şoferi şi tot atâţi cerşetori nu au putut-o întrerupe, o partidă de cărţi jucată în dispreţul cetăţeanului de rând, a contribuabilului şi a alesului local care a fost sancţionat pe nedrept fiindcă şi-a permis să atragă atenţia „organului” că-şi bate joc de banul public doar pentru că şeful lui, transpirat de la fotbal, şi probabil bătut măr la cărţi, a vrut să se răzbune pe un ziarist care i-a cerut să-şi facă datoria.

În aceste condiţii, cer public Primăriei Bistriţa şi Consiliului Local să-l demită pe Florin Frandeş din funcţia de şef al Poliţiei Locale Bistriţa întrucât nu se ridică la demnitatea ei, dar şi fiindcă oraşul e plin de cerşetori şi de mizerie, fiindcă regulile şi legile nu sunt respectate, fiindcă subordonaţii săi sunt nişte oameni care-şi bat joc de cetăţeni doar ca să-şi slugărească şeful, fiindcă omul de rând nu are niciun beneficiu de pe urma existenţei Poliţiei Locale Bistriţa.

De asemenea, cer eliberarea urgentă din funcţie a celor doi agenţi care s-au comportat execrabil întrucât habar nu au că a fi poliţist local înseamnă să fii în slujba cetăţeanului nu a şefului tău în pantaloni scurţi cu un teanc de cărţi de joc în mâna transpirată. Într-o lume în care mulţi oameni competenţi îşi caută de lucru, astfel de personaje trebuie lăsate fără job ca să înţeleagă şi altele cu apucături similare că cetăţeanul, cel care-şi plăteşte contribuţiile la stat, e stăpânul funcţionarului care ia leafa de la stat. În faţa acestui cetăţean şi a oricărui cetăţean de altfel, stai drept, te prezinţi, arăţi legitimaţia, îi explici ce lege a încălcat, completezi procesul verbal, îl semnezi, saluţi şi pleci. Nu stai ca manelistul cu chipiul dat într-o parte şi vorbeşti la telefon şi nu deschizi geamul maşinii, în mers, precum cocălarul, să ţipi că l-ai amendat cu 200 de lei, deci eşti mare şi tare! Nu faci asta cât timp te plătim noi cu bani publici nici tu, nici şeful tău, oricum s-ar numi el.

Cristiana Sabău

Politia Locala 2 Politia Locala 3 Politia Locala 4 Florin Frandes

75 comentarii

  • Bravo, ati pus punctul pe i.Ce se intampla in acest oras, e dezgustator. Conducere si organizatie 0, si probabil cel mai slab organizat eveniment (Zilele Mun.Bistrita) de pana acum.

    • FOARTE BUN ARTICOLUL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!…………….Si ADEVARAT, si corect.

  • 1.Se tot repeta, in articole si comentarii, ca ciorromii sunt asii de trefla din maneca lui avram pentru realegerea lui cretu. Ce va mira ?
    2.Deschideti o lista publica pentru demiterea lui frandes.
    3.Pentru amatorii de comedie urbana:
    timponline.ro/trotuare-albe-si-negre-frandes-oamenii-nu-ar-pune-mana-pe-lopata-nici-sa-i-impusti/

  • Aceasta politie locala este de toata jena …odata asteptam in fata blocului masina de la Ambient sa descarc o canapea pe care o comandasem…si in toiul descarcarii apare un politist local sa imi spuna ca nu are voie sa parcheze camionul in fata blocului pentru ca nu am platit pentru parcare :)))….ce era sa fac oare sa ma duc sa platesc un loc de parcare pentru 15 min. cit aveam nevoie?…ce probleme au ei frate…si orasul e plin de cersetori si mizerie.

  • Nu vreau sa fiu rautacios: pestele de la cap se-mpute.
    E cazul lui cretu – intr-o institutie publica atat de mica, precum e Primaria Bistrita, esti obligat profesional sa te implici in cunoasterea absolut tuturor subordonatilor.
    Sa le afle inclusiv problemele de familie, pentru a fi ajutati sa se concentreze asupra problemelor de serviciu pe care acesti le au de rezolvat; sa devina responsabili – un angajat multumit genereaza un sef/director/patron/primar/etc multumit.
    Nici nu se pune problema aceasta in cazul sefilor de compartimente direct subordonate, pe care trebuie sa-i stii asemenea propriului buzunar.
    Tolerarea, o perioada extrem de lunga ( inclusiv mandate anterioare lui cretu ), pentru avram, frandes si gaftone – cei mai vizibil implicati in diverse scandaluri de presa – ne ofera anticipat raspunsul la demersul pe care l-ati starnit.
    Ma indoiesc profund de reusita lui.
    In toti acesti ani, fara vreo urma de rusine, au incasat salarii enorme ( ar fi interesant de publicat venitul net / luna al fiecaruia dintre cei amintiti – inclusiv sporurile aferente ).
    N-ar fi o problema deosebita daca, in mandatele lor, cum se spune- nu s-ar fi „auzit musca”.
    P.S. Zilele trecute m-ati certat pentru asa ceva:
    „cretu are hiba de personalitate.
    Grandomanie se numeste si nu se trateaza decat cu eliberarea din functie.

    Iar cretu varful de lance aschiata.
    Convingerea mea e ca otc e depasit de vremuri, e batran, nesanatos trupeste, megaloman si incapabil sa conduca o administratie locala ca in secol 21.
    E un manager defect. Un dezastru pentru Bistrita.”

  • Cristiana, exagerarile sunt normale la o … cană cu ceai, dar când sunt exacerbate, deja mă întreb care o fost temperatura ceaiului!

    • Eu nu beau alcool. Deloc, dar am nişte fotografii cu nişte jucători de cărţi … Nu le public doar pentru că unul singur era şeful Poliţiei Locale. Restul erau doar penibili

    • vreau si eu „exagerare exacerbata”…toti copiii au, da’ mie mami mi-a spus ca nu-mi ia, ca nu exista asa ceva. E adevarat, nenea ?

  • Nu înțeleg de ce nu ia măsuri primarul fata de angajații lui (ma refer la șefi). Sunt, cu mici excepții, aceiași oameni din mandatul d-lui Moldovan. Daca acei oameni erau de calitate dl. Moldovan ar fi fost primar pe viata.
    Ironia este ca tot șeful politiei locale a fost „lovitura decisiva”. Nu din răutate ci din incompetenta crasă. Turnul a ars sub nasul politiei locale.
    S-au făcut multe in oraș din 2008 pana acum si mai sunt multe lucruri de făcut. Din nefericire nu poți sa le faci de unul singur. Astfel de oameni te frânează, nu te ajuta. Șeful politiei locale, cine o fi, este probabil veriga cea mai slaba dar nu este singura. Sunt sigur ca primarul le știe pe toate… Nu cred ca nu sunt pârghii de a îmbunătăți activitatea într-o instituție publica.
    Cred ca ar fi momentul curățeniei anunțate in 2008. Suntem totuși in 2014. Sau primăria poate funcționa si fără primar? Ar scuti bugetul local de niște cheltuieli din 4 in 4 ani.

  • Politia locala .” Este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.”
    Cel mai mult are rolul de a se plimba cu masinile frumos inscriptionate.
    Iar „primarul nostru zace” la mai multe din sarcini ce ai revin.

  • Stimata Doamna Cristiana

    Aceasta tragi-comedie se repeta zilnic prin diferite insitutii de stat.Pentru ca unii angajati merg la servici sa stea . Spun unii deoarecee am intalnit si profesionisti oameni pasionati de excelenta care inteleg pentru ce merg la servici.
    Personal nu am treaba cu nimeni dar am vazut cauzele care provoaca aceste tragi-comedii cum le-ati numit.I am spus unui sef de institutie ca fiind nevoit sa l astept in birou mult timp am observat ca un coleg a lui joaca poker in timpul serviciului fara sfiala . Stiu dar n am ce i fa ce .E foarte slab dar e cumnatul lui…
    Asta i principalul bai .Oamenii sunt angajati pe alte criterii decat performanta si nu au criterii de evaluare periodice. Daca de pilda grasuta de la intrarea in CJ ar stii ca trebuie sa raspunda frumos la orice intrebare ca asta este serviciul dansei nu si ar mai permite sa tipe la nimeni ca o isterica.Si putem lua la rand fiecare institutie sa analizam oamenii pe care i platim noi si vom fi surprinsi sa vedem ce lucreaza acesti oameni in opt ore .Unii folosesc calculatoarele doar sa citeasca presa ,mesengerul si facebook-ul. daca au de scris un text scurt se folosec de un singur deget cu care lovesc tastele cu furie.

    O alta cauza este lipsa de instruire,Este necesar cineva sa- i invete pe angajatii de la stat cum sa vorbeasca cum sa procedeze in asemenea situatii.
    Nu i asa ca daca carturaru de ieri lasa cartile doua minute chema baietii sa i mustre pe soferii care nu aveau ce sa caute pe pietonal si sa trimita cersetorii acasa astazi puteam citi un titlu de genul Comandantul politiei locale un profesionist si in timpul liber….dar unde nu i trebuie pus ca sa avem ce cere
    Poate ca totusi cineva dintre cei cae conteza va citii articolul Dumneavoastra si va face ce trebuie
    Sa aveti o zi frumoasa toti care cititi si spor pe unde umblati iar Dumneavoastra dragi angajati la stat fiti demni si intelegeti ca noi platim cu bucuriie salariile Dumneavoastra si asteptam respect

  • Excelent articol. Intr-o societate bolnava cum este a noastra nu ne putem astepta la altceva. Exemplul dat de politicieni, de 24 de ani incoace, este preluat de toate institutiile statului la toate niveleele, creeand acest haos din care se pare ca nu mai putem iesi. Toate aceste numiri pe criterii de amicitie, ca sa nu-i spun politice, indiferent ca e de-o cretinitate si incompetenta crasa, nu va duce la nimic bun, atata timp cat ineresul personal e mai presus decat cel general si ce este mai trist ca nu s-a invatat nimic di esecurile ultimilor 24 de ani. Nici nu se doreste.

  • Asta se cheama dispret fata de bistriteni. Domnu’ sef, mare scula pa bascula, se cuvine sa va prezentati demisia si sa va intretineti din jocuri de noroc.
    Cat despre socialii nostri ce se intretin din cersetorie, un mare merit in incurajarea lor il are domnul primar, ce face troc cu voturile lor in schimbul calcarii pe nervi a celor de isi castiga pita prin munca d-aia grea.
    Deh, metehne ale administratiei Bistritei europene.

  • Ha-ha . De unde i-a venit cuiva ideea ca Florin Frandes o fi bun de sef al politiei locale nimeni nu poate intelege. Ca se mieuna socrul lui iubit, director de nu stiu ce departament in Primaria lui Moldovan e una si ca omul are vreo legatura cu functia e alta. Baiatul asta se baricada in casa pe vremea in care vecinii lui faceau curat in jurul blocului lui si se dadea bolnav sa nu puna mana pe o hartie. Are o reactie intarziata la orice stimul, ceea ce il califica cel mult pentru sters praful de pe un dosar pe altul in Politia Comunitara.Trist. Si de neinteles,

  • Angajatii acestei institutii sunt penibili in modul in care actioneaza si in explicatiile pe care le dau atunci cand „solutioneaza” cazurile grele din oras. O data am parcat pe un trotuar si am observat, cu coada ochiului ca eram urmarit dintr-o masina a politiei locale de o „juna” politizda. Cand am revenit am gasit masina blocata. La sediul politiei am intrebat pt ce mi s-a blocat roata in conditiile in care nu era indocator de parcare interzisa si nici macar unul de atentionare pt o potentiala zona verde. Mi s-a spus ca ei considera zona ca o potentiala zona verde desi nu este declarata nicaieri. Daca ati vedea cum arata locul respectiv (pietris amestecat cu pamant pe o suprafat de vreo 10-15 mp). A trebuit sa platesc amenda.
    Alta situatie: in parcul (inca nereabilitat) se plimbau niste tineri de etnie rr cu un scuter, riscand sa accidenteze adultii si copiii care se plimbau in parc (semn mare la intrarea in parc de acces interzis pt astfel de vehicule). Am sunat la militia locala ca sa trimita un echipaj sa puna lucrurile la punct. A trebuit sa revin cu inca 3 telefoane si sa treaca aproape 30 minute pana sa apara un echipaj. Pana la sosirea lor rr au disparut. I-am intrebat de ce au venit asa tarziu si mi-au spus ca au crezut ca sesizare e falsa. I: De 3 ori??? Raspuns: Si nici nu am avut masina cu ce sa venim pana aici.
    Halucinant!
    Halal sa-ti fie, comandante Tuzgureanu!

  • Observ in ultima vreme, ca foarte multe persoane sunt patrunse de un spirit civic fals. De ce zic “fals”?! Foarte simplu. Sa va dau un exemplu.
    Exista un numar de telefon -TELEFONUL CETATEANULUI – 0263-984, disponibil non-stop, unde putem semnala eventuale nereguli in comunitatea noastra.
    Asta, daca chiar vrem sa se schimbe ceva si sa actionam, sau, sigur, putem alege varianta paparazzi, sa il hartuim pe seful politiei locale, in timpul sau liber.
    Eu personal, am apelat de mai multe ori acel numar si s-a intervenit prompt, de catre Politia Locala Bistrita – CULMEEEA!!!, pentru rezolvarea situatiei cu pricina.
    Nu stiu altii cum sunt, dar asta e experienta mea.
    E simplu sa aratam cu degetul si sa stam cu mainile in san. Da’ cred ca asta ne cam caracterizeaza societatea, din pacate.
    P.S.: Si inca ceva. Vreau sa cer si eu public ca Domnul Frandes sa poarte smoking dupa ce iese de la antrenament si sa citeasca Nietzsche si Kant atunci cand decide sa isi petreaca dupa-masa intr-un local. Multumesc anticipat.

    • Nu ar strica să citească legile statului român împreună cu subalternii. Una dintre ele obligă poliţistul, local, nelocal, să salute, să se prezinte, să se legitimeze, să întocmească un proces verbal în faţa celui care a comis o contravenţie, să-i spună ce lege a încălcat, nu să scrie „pe caiet”, cu chipiul pe o ureche şi să ţipe de pe geam cât e amenda pentru o faptă imaginară pe care şi-a închipuit-o singur. Cam cu acest gen de cărţi ar trebui să-şi ocupe timpul liber domnul Frandeş. Apropo, o fi citit vreo carte în afară de cea de joc?

    • Ma amuza chestia cu ce o fi citit dl. Frandesh. Scuze.
      Aveti dreptate, comportamentul lor trebuie sa fie deontologic. Da’ io tot nu vad care e legatura cu ce face primarul sau seful departamentului in timpul liber.
      Probabil ca, acum, dupa atentionarea dumneavoastra, o sa ii ia la rost.

    • Deja mi se pare ca se exagereaza! Faceti afirmatii care aduc atingere persoanei si asta nu mi se pare deontologic! Dar vorba poetului, „nu mor caii când vor cainii…”

    • Nu cunosc performantele impatimitului cartofor local, insa pentru fotbal ( pregatire fizica, echipament si strategie de joc ) i se potriveste dictonul de stadion: „Nascut talent, mort speranta”.
      Iata si corespondenta:

      ANEXA NR. 3
      la Hotărârea nr.12/31.01.2011
      a Consiliului Local al municipiului Bistriţa
      ART.31. – Poliţistului local îi este interzis(!!!):
      f) să exercite activităţi de natură să lezeze onoarea şi demnitatea poliţistului local sau a instituţiei din care face parte;

      Antrenor cretu: sufla vantul schimbarii, e vremea rezervelor !!!

  • asa ceva nu se poate accepta sa se intample in orasul nostru , toti consilierii locali ar trebui ca in urmatoarea sedinta de consiliu local sa propuna demiterea acestui personaj , deoarece cu siguranta nu isi va inainta demisia.

  • Ar fi mare lucru ca intr-o buna zi, sa aflam, oficial, ca se incaseaza cota parte din suma zilnica adunata, prin cersetorie, de ciorromii tolerati de strategul cretu ?
    ( Suspiciuni de acelasi tip stau, ca nouri lungi si grei pe sesuri, deasupra bisnitariei ordinare ciupercata in Piata Decebal ).
    C-atunci s-ar descifra o multime de secrete a la Nemesis….

  • Chiar asa !
    S-a intamplat ceva demn de seama cu seful pietelor care, dupa afirmatiile unui vanzator de pepeni, ar incasa spagi de sute de euro pentru un loc avantajos ?
    Am senzatia ca in Primarie traieste un Octopus infiorator, modificat genetic de-a lungul timpului, cu vreo 20 de brate.

  • Din pacate obsev ca ne e tot mai usor sa renuntam la noi si la linistea noastra si sa ne insusim cutia Pandorei…Alegem sa vedem numai minusuri, sa vedem gri, sa vedem jumatatile goale de pahar, sa dam cu piatra…dovada ca multi dintre noi ne-am fi luat BAC-ul…asa patrunsi suntem de spiritul bacovian ( sarcastic spunând)…In alta ordine de idei…nu ma asteptam din partea cuiva pe care sincer l-am apreciat si l-am sustinut, mai mult din umbra intr-adevar, sa ma dezamageasca (nu ca ar conta punctul meu de vedere)…Si aici nu ma refer la oamenii strazii (chiar daca nu incurajez cersetoria nu ma lasa bunul simt sa ii etichetez, nu pot sincer sa dau in ei-la figurat vorbind, ii iau asa cum sunt, nu poti cere mai mult decat pot ei da), nici la Politia Locala (care, din punctul meu de vedere a raspuns prompt si la obiect solicitarilor mele, dar care are probabil, ca orice in lumea asta, si lumina si umbre-metaforic vorbind), nici la Frandes (unul dintre oamenii faini pe care ii avem alaturi, atat profesional cat si personal)… Mi se pare ca dupa zilele Bistritei si dupa plecarea oficialitatilor s-au cam epuizat subiectele…tara arde si baba se piaptana…

  • Adevaratul sef de pe pietonal este Costan. Papagalii comunitari nu reusesc sa il scoata de acolo de ani buni de zile.

    • Eu propun sa se faca si magneti pentru frigider cu Costan, ca el pare a fi simbolul Bistritei.

  • Felicitări doamna Sabău! Avem de-a face cu mentalitatea miliţianului. Dat afară imediat. Trebuie să se ştie că şi în timpul liber deţinătorul unei funcţii publice este obligat să o onoreze.

  • Stimata D-na .CRISTIANA SABAU ; ati scris un articol plin de adevar si invataminte. Sa vedem daca se si corecteaza ceva in acest sens. Sunt total de partea D-vs , stiu f. bine ca nu scrieti nimic din propria imaginatie, si de aceea citesc cu interes acest online. Ca cetatean contribuabil sunt la fel de dezgustat, prin faptul ca sprijin cu banii proprii destul de substantial o administratie ineficienta, aproape la toate capitolele.Ce este de facut? Pana vom da de oameni care vor dori sa lucreze cu sufletul pt. comunitate,mai ramane doar PRESA de calitate singurul BASTION al DEMOCRATIEI care mai poate semnala la timp toate derapajele si abuzurile unei societati care se screme sa mimeze CIVILIZATIA.

    • Stimate domnule Bălan, vă mulţumesc pentru suport. Domnul primar, din păcate, ne-a spus în repetate rânduri că nu citeşte presa, dar i-am scris un e-mail şi l-am rugat să facă o excepţie. Dacă va dori, îi voi pune la dispoziţie şi fotografiile ca să se convingă, deşi sper să mă creadă pe cuvânt, nu de alta, dar e greu să-ţi imaginezi aşa ceva. Mai am şi trei martori dintre care doi consilieri locali, unul dintre ei amendat în mod abuziv de poliţistul cu chipiul pe o ureche. Dacă nouă ni s-a întâmplat aşa ceva, ce să facă omul de rând care confundă Poliţia cu Poliţia Locală, care nu cunoaşte legile, care e de bună credinţă şi bun platnic la buget? Aceasta este întrebarea la care aştept un răspuns de la domnul primar, respectiv nu vorbe, ci demiterea de urgenţă a celor trei. Domnul Frandeş ar merita pus să patruleze pe pietonal, să salute respectuos pe toată lumea, să se legitimeze şi să conducă cerşetori la adăpostul temporar. E singura atribuţiune pe care i-aş da-o ca să-şi înveţe lecţia el şi toţi de teapa lui. O zi bună!

  • Nu prea sunt al tau fan, dar cu astfel de articole poti atrage de partea ta si oameni ca mine.Despre acesti nesimtiti trebuie scris, nu despre profesori sau medici care lucreaza pe bani mai putini decat acesti netrebnici si educa sau salveaza oamenii.Acesti imfatuati, nu merita banii pe care ii iau, plus ca au zero pregatire, pusi acolo de cei care detin puterea culorii politice.Good work!!!

    • Bună ziua, vă salut cu respect şi vă mulţumesc pentru încurajări. Din păcate, multă lume mă cunoaşte şi se fereşte să derapeze când mă vede. De aceea, mi-ar fi de folos fotografii, mărturisiri sub protecţia anonimatului chiar. Nu putem stârpi fenomenul dacă nu reacţionăm cu toţii. Adresa de mail a ziarului vă stă la dispoziţie, iar când promit că protejez identitatea unei surse, mă ţin de cuvânt cu orice preţ.

  • Până la Kant, doamnă Diana, şeful poliţist trebuie să înceapă cu „căţeluş cu părul creţ”, Albă ca zăpada, Harap alb, O mie şi una de nopţi şi toate celelalte, până la Kant este cale lungă şi dacă vreţi părerea mea, dânsul nu poate ajunge până acolo.

    • Nu sunteti in masura sa apreciati asta.
      Unu la mana, si doi, acest articol este o versiune a povestii; din cate imi dau seama, dle Lucian, nu s-a oferit drept la replica. Parca asa e deontologic.

    • Drept la replică la ce? Domnul Frandeş tăcea mâlc, se ascundea în spatele altui domn ca să nu-i vedem cărţile de joc din mână. Nu a făcut nici cel mai elementar gest: să salute, să întrebe care este problema, cu ce poate fi de folos. Părea să nu aibă limbă, de fapt. Probabil i se trăgea de la berea din faţă.
      Pe de altă parte, nu am fost solicitaţi să publicăm un drept la replică. Nu cumva ar trebui să-l rugăm să ne transmită unul?

    • Eu spun doar ca nu avem toate datele. De unde stiu eu, cetatean de rand, vorba dumneavoastra, cum ati pus dumnevoastra problema.

    • Mai întâi spuneţi cine sunteţi şi apoi vorbim despre „date”. Faceţi o anchetă, aveţi pârghii să luaţi măsuri împotriva unor astfel de comportamente sau sunteţi unul cu care a jucat cărţi şi vă temeţi că aş putea publica fotografiile? E foarte important să spunem exact cine suntem şi apoi să vorbim despre orice.

    • Diana…te bati cu morile de vânt! Nu te stresa…axiomele nu trebuie demonstrate (pleonasm, dar n-am ce face)! Si clasica reclama la bere: prietenii stiu de ce!!!

    • Şi alţi prieteni ştiu de ce a ajuns domnul Frandeş mare şef al Poliţiei Locale: fiindcă s-a însurat cu o domnişoară Rus al cărei tată a lucrat în Primăria Bistriţa ani mulţi. Trăiască nepotismul.

    • Dra Sabau, faceti afirmatii nefondate. Ca tot vorbeam de deontologie… ce declarati trebuie sa fie pe ‘surse’, parca asa se spune in media, nu? Daca e sa vorbim numa asa ca sa ne aflam in treaba, pot fi si eu rautacioasa…da’ ma abtin…desi poate n-ar trebui…

    • Cristiana, bati campii referitor la modul in care Frandes a ajuns la sefia politiei locale, ultimul om care l-ar fi sustinut in aceasta chestiune ar fi fost unchiul meu Rus Alexandru.
      Chiar daca prima mea reactie ar fi sa fiu malitios, sa iti pun si eu cateva intrebari „deontologice”, spre deosebire de Diana sau alti comentatori, stiu ca n-ar ajuta la nimic. Adevarul e un lucru bine spus in articolul tau.
      Dar pentru un plus de credibilitate, ca ziarist, renunta la atacurile la persoana, amendeaza atitudinile gresite, asa cum e normal, dar fereste-te sa ataci la persoana, te injosesti.

    • Deocamdată nu am găsit niciun CV al domnului Frandeş care să-l recomande imperios pentru postul de şef al Poliţiei, nici vreo informaţie din care să reiasă că a dat vreun concurs.
      Dacă eu bat câmpii şi mă înjosesc, el ce face jucând cărţi? Probabil că se ridică demn la înălţimea funcţiei pe care o are.
      Ce atac la persoană? Vi se pare cumva că m-ar pasiona viaţa domnului Frandeş dacă nu ar fi şeful Poliţiei Locale? Nicio secundă! Dacă-l apasă prea mult responsabilitatea acestei funcţii şi vrea să fie lăsat în pace, să demisioneze şi să joace cărţi până la adânci bătrâneţi pe băncile de pe pietonal. Vă jur că nu voi fi interesată!

    • Pentru functiile publice de conducere, cu exceptia functiilor publice de sef
      birou si sef serviciu, concursul este gestionat de Agentia Nationala a
      Functionarilor Publici Bucuresti. Iar numirea in functie a celor ce au promovat astfel de concursuri se va face prin ordin administrativ emis de conducatorul autoritatii sau institutiei publice din administratia publica centrala si locala, la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. Procedura e una complexa, un simplu sau complicat CV nu e suficient. Candidatul trebuie sa îndeplineasca conditiile generale (cetatenie,vârsta, cunoasterea limbii române, capacitatea deplina de exercitiu etc.) dar si unele specifice (vechimea necesara, conditiile de studii etc). Apoi sa sustina un test scris si un interviu. Toate in fata evident a unei comisii de concurs. Iar rezultatele nu sunt confidentiale, sunt publice si se afiseaza pe pagina ANFP…

  • Bună ziua!
    Se mai poate comenta subiectul chiar dacă eu n-am citit nici Kant și nici Kafka?! (am citit insă Păcală si popa de roșu …)

  • Recent am fost într-o ţară din afara Europei… etc.
    1. Mă plimbam cu copiii mei şi ai fratelui meu. La un moment dat, o maşină a poliţiei opreşte „la întâmplare” lângă noi, şoferul poliţist coboară vesel şi incepe o discuţie cordială cu noi, dar mai ales cu copiii. Apoi invită copiii să vadă „pe viu” cum arată o mașină a poliției în interior, cum sună sirena etc. După ce a acceptat să facă o poză alături de mașina de poliție și copiii noștri, a lipit câte un abțibild cu emblema poliției pe pieptul copiilor. Mission accomplished. Ne-a făcut ziua bună la toți, a câștigat respectul nostru!
    2. O mașină staționa pe marginea drumului. Avea un cauciuc spart. Prima mașină de poliție care a trecut prin zonă, a oprit. Polițistul a coborât și observând că șoferul mașinii respective era un domn mai înaintat în vârstă, nu a stat mult pe gânduri și s-a pus să-i schimbe roata spartă. A făcut un șofer fericit, a câștigat respectul nostru!

  • Vă recomand, doamnă Diana, să vizionaţi filmuleţele tv. cu Garcea. Nu toţi poliţiştii sunt la fel, de pildă eu am un văr primar, în serviciile speciale, foarte bine pregătit, chiar cu un doctorat în psihologie la Paris.

  • Vă recomand, doamnă Diana, să vizionaţi filmuleţele tv. cu Garcea. Nu toţi poliţiştii sunt la fel, de pildă eu am un văr primar, în serviciile speciale, foarte bine pregătit, chiar cu un doctorat în psihologie la Paris.

  • Degeaba il acuzati pe Frandes. Vina o are Cretu pt ca nu se stie impune in propria institutie. Problema cersetorilor a fost semnalata de toata lumea si nu s-au luat masuri. Tot Pietonalul arata tziganesc de-a dreptul, incepand cu pasajele, baile publice, fatadele, curtile etc. Iar Costan ne sfideaza zilnic chiar daca scrieti un milion de articole.

  • Reactia dvs a fost la nervi. La rece, lucrurile stau cam asa: – legea e proasta si cersetorii profita (daca-i bati, ai probleme, daca-i duci la domiciliu faci pe taximetristul si revin imediat, daca ii amendezi o faci degeaba, nu le poti taia ajutorul social pt ca te reclama etc.
    – Politia Locala nu are oameni care sa se ocupe de aceasta problema pt ca sunt f. putini. Un echipaj pe oras timp de 8 ore care se plimba prin cartiere, la diferite reclamatii.
    Pe scurt: nu exista interes si nici cadru legal.

  • -in orasul asta PILELE sunt la putere va spun ca stiu de ce vorbesc, numai PILE
    – asa s-a invatat lumea, e popa baga-l in fatam e politist nu vrea sa stea la coada, etc, asa si cu acesti LOCALI, sigur au fost angajati cu pile si probabil nu se tem pentru un serviciu, altii umbla de nebuni dupa un serviciu de taiat frunza la caini, iar faptul ca s-a prezentat asa civil fiind nu il disculpa cu nimic, iar cheltuielile cu banul public of doamne cate sunt de spus, faceti treaba buna de multe ori si imi place ca va documentati bine, ceea ce alti jurnalisti nu fac in Bistrita!

  • Nu va legati de COSTAN. El face parte din peisajul cetatii. Este chiar vipul nr.2 din municipiu. Numele lui apare in toata presa si la multi comentaci de pe toate ziarele. Este chiar in ton cu o cetate medievala care totdeauna a detinut pitici, saltimbaci,vrajitori si cersetori. Eu il propun si merita pt. indelungata activitate sa fie nominalizat pt. titlul de CETATEAN de ONOARE a mun.B-TA. Daca vrem democratie pana la capat , merita o incercare.Problema este ca s-au inmultit cersetorii, din cauze bine cunoscute, dar ZAU …domnul COSTAN merita toata atentia.

  • Vă dau și eu câteva exemple de lipsă de reacție a celor de la poliția locală care patrulează (à pied):
    – pe str. Decebal au fost montate bănci. Foarte bine. Frecvent acestea reprezintă locul de odihnă (pat pentru somn, nu să-și mai tragă sufletul) al unor persoane dubioase, certate cu igiena.
    – lângă aceste bănci apare de multe ori un covor de coji de semințe. Cei care patrulează de la poliția locală nu pot să aplice niște amenzi ? Poate că la noi, unii înțeleg să se civilizeze numai dacă trebuie să umble la buzunar.
    – parcarea pe trotuare este permisă? De multe ori, ca pieton, trebuie să cobori de pe trotuar și să te expui accidentării findca fie acesta este plin de mașini parcate, fie trotuarul este atât de îngust că nici nu încap 2 persoane (grație aceluiași primar ”de ispravă”). Domnilor de la poliția locală nu puteți face mai mult pentru noi cetățenii acestui oraș.
    Exemplele ar putea continua.

  • Incerc inca o data sa transmit un comentariu. Poate reusesc!
    In titlul articoului exista expresia „tragi-comedie”, Elementul „tragi” l-am observat. Imi poate explica cineva care ar fi „comedia” ??

    • Elementul comic, din păcate, nu vi-l putem prezenta. E însuşi domnul Frandeş pitit după un domn, cu nişte cărţi de joc în mână. Întrucât restul persoanelor din anturaj nu erau şefi ai Poliţiei Locale, doar dânsul, am decis să nu facem publice aceste fotografii deocamdată.

    • Tragicomedia are un deznodamant fericit.
      Inacest caz, e de urmarit pentru cine va fi.
      Pariez ca pentru Frandes va fi unul norocos, deci fericit.

  • Stăm și ne crucim de astfel de întâmplări petrecute în urbea noastră sub înalta comânduire a d-lui Crețu. ” Pune-i,domnule la punct, că sunt plătiți din bani publici,până nu-i punem noi !

  • Un articol de 2 bani !! Nici intr-o țara nu se poate opri cerșitul cum ar fi marile tari Frata ,Spania ,Italia si voi vreți ca poliția locală sa oprească ,,pana acuma nu era buna de nimika (ziceați ) si acuma hop ei sa facă toata treaba dar de cei de la ordine publica de ce nu ziceti nimica (MAI) nu lucrez in domeniu nu le țin apărarea dar pur si simplu aveți unele articole de tot rahatul ( toți din afara aveți gura mare megeti voi si faceți treaba husanilor ȘTIRE DE RAHAT !!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Innocent stand by-er Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS