(FOTO) Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bistriţa-Năsăud a dat câteva exemple de bună practică de monumente istorice salvate prin lucrări de restaurare. Printre acestea, se numără clădirea ce adăpostea pe vremuri Școala Regală Medie de Fete, azi Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din municipiul Bistrița, reabilitată de bani europeni de Primăria Bistriţa.
Tot cu bani europeni, administraţia locală a salvat o casă de str. Nicolae Titulescu, nr. 8, sec. XVIII, XIX, astăzi „Casa cu Lei”. De asemenea, în stare bună este şi Vila Tiți (Casa Lucian Blaga), azi Restaurantul „Conacul Verde”, construită iniţial între 1925 – 1926, o casă de pe str. Liviu Rebreanu, nr. 35, edificată între sec. XVII-XIX şi o casă de pe str. Dornei, nr. 8, edificată între 1910-1920.
Şi în judeţ s-au făcut lucrări importante la monumente. Astfel, a fost salvată Biserica Reformată Reteag, sec. XV, 1807-1812, Biserica de lemn „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Ţigău (1706-1760), Biserica de lemn „Sf. Arhg. Mihail și Gavriil”, sat Bungard, comuna Lechința (1711, 1760, 1912) şi Biserica de lemn „Sf. Cuvioasă Parascheva”, sat Sângeorzu Nou, comuna Lechința, sec. XVIII, 1901, toate lucrări de execuție finanțate de Ministerul Culturii prin Programul Național de Restaure.
În schimb, se degradează văzând cu ochii o casă din municipiul Bistrița, str. Liviu Rebreanu, nr. 44, edificată în secolul XVIII, Ansamblul Bisericii Evanghelice CA, azi Ansamblul Bisericii Ortodoxe „Sf. Arhg. Mihail și Gavriil”, sat Vermeș, comuna Lechința, sec. XV – XX, Biserica Evanghelică CA, azi Biserica Ortodoxă, sat Șieu Măgheruș, comuna Șieu Măgheruș, sec. XIII – XIX, Castelul Torma, sat Cristeștii Ciceului, comuna Uriu, sec. XIX, Biserica de lemn, sat Șieu Sfântu, şi Ansamblul Castelului Banffy, sat Urmeniș, comuna Urmeniș, 1718-1721.
Sursa foto: Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bistriţa-Năsăud
Ceea ce a făcut Direcţia pentru cultură, culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bistriţa-Năsăud nu este altceva decât prezentarea în mare a unui inventar al imobilelor monumente istorice la care s-a realizat o „restaurare” şi doar a câ-torva lăsate în stare să se ruineze. Dar oare această instituţie a statului român s-a înfiinţat numai pentru scopul de a face statistica acestor imobile? Consider că ar fi trebuit, să facă ceva pentru cunoaşterea de către populaţie a acestor valori materiale, dar şi de către turiştii străini care ne vizitează meleagurile binecuvântate de Dumnezeu, în afară de frumuseţile şi bogăţiile naturii şi cu locuitori harnici, care ne-au lăsat o moştenire culturală bogată. Măcar de început, ar fi fost bine ca sub fotografiile prezentate să se fi titrat cel puţin localitatea unde se pot vizita, dacă nu chiar adresa exactă. Nu pot să trec pe lângă faptul că nu se prezintă corect provenienţa unor imobile, cum ar fi cele care au fost construite înainte de mijlocului secolului XVI, care au fost înainte ansambluri bisericeşti romano-catolice şi după ce enoriaşii saşi transilvăneni şi maghiari au devenit creştini de confesiune lutherană, mai apoi, cei de origine germană, evanghelici de confesiune augustană (CA) urmând concepţia lui Martin Luther, iar maghiarii au urmat-o pe cea stabilită de către Jean Calvin, devenind (cea mai mare parte) reformaţi şi unitarieni, după îndelungi discuţii de clarificare a căilor de realizare a reformei religiei romano-catolice care domina viaţa economico-socială şi politică a evului mediu. Reformatorii, în principal Luther care la 31.10.1517 a publicat (bătând în cuie) afişând pe uşa bisericii din Wittemberg cele 95 de teze prin care s-a făcut primul pas spre relizarea reformei bisericii, dată de la care anul acesta, la 31 oct., sărbătorim 500 de ani. Cred că ar fi încă multe de făcut în acest domeniu, dar sperăm că intituţia amintită va găsi mijloacele de a-şi îndeplini sarcinile ce-i revin.