Actualitate

Ocolul Silvic al Municipiului Bistrița cheltuiește aproape cât produce (FOTO)

Regia Publică Locală Ocolul Silvic al Municipiului Bistrița RA, condusă de inginerul Emil Anca (foto), estimează că va realiza, anul acesta, venituri de peste 3 milioane de lei și va avea cheltuieli de 2,7 milioane de lei.

Potrivit documentelor transmise Consiliului Local Bistrița, pentru plata salariilor angajaților se vor cheltui 1,7 milioane de lei, mai mult de jumătate din venituri (62,96%).

Salariile de bază reprezintă 900.000 de lei, diferența constând în sporuri, bonusuri, indemnizații pentru directori și membrii Consiliului de Administrație. Potrivit Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, angajații beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.

”Suma prevăzută pentru indemnizația fixă acordată directorilor și membrilor Consiliului de administrație, numiți potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, stabilită la suma de 275.080 lei, se împarte egal pe cheltuielile bugetare ale celor doi proprietari adică: 137.540 lei”, se arată în bugetul aprobat de Consiliul Local.

Cei doi proprietari sunt Primăria Bistrița și Primăria Livezile, iar CA este format din următorii:

Tot anul acesta se vor cheltui 420.000 de lei pentru amenajarea unui sediu pentru OS Bistrița într-un fost punct termic din cartierul Ștefan cel Mare și alți 25.000 de lei pentru cumpărarea unei mașini pentru vânătoare.

Banii pentru investiții provin astfel:

  • 94.370 lei – 50% din profitul anului 2019
  • 110.000 lei amortizarea anului 2020
  • 256.133 lei reprezentând rezerve legale pentru investiții constituite din profitul anului anterior .

Cei mai mulți bani din bugetul Ocolului Silvic Bistrița vor fi obținuți din vânzarea masei lemnoase, 2,7 milioane de lei din care 1,8 milioane de lei către agenți economici și 816.000 de lei către populație și nevoi locale. Din vânătoare, Ocolul Silvic Bistrița estimează că va încasa 49.000 de lei.

Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa a luat fiinţă în anul 2002 și a administrat la început 4925,2 ha fond forestier proprietatea municipiului Bistriţa şi a comunei Livezile. Din anul 2009, funcţionează ca regie publică locală R.A. a municipiului Bistriţa și are în administrare 5693 ha, din care municipiul Bistriţa deține – 3418 ha, iar comuna Livezile – 2235 ha.

Salariile brute ale angajaților încep de la minimum pe economie și ajung la 8600 de lei lunar.

4 comentarii

  • Deci tăiem pădurile din jurul orasului ca sa le dam salarii si sporuri uriașe la o mâna de drujbiști politici !!!
    Asta rezulta clar din sursa veniturilor si natura cheltuielilor !
    Pentru asta ati ras zeci de hectare de padure la Sigmir !
    Doamne , cat de bolnavi putem fi !

  • Chiar sunteți ticăloși. Păi asta e, de asta nu au bani pt că nu taie decât ce e strict necesar. Păstrează pădurea pt voi. Dar cu voi nu e bine nicicum.

    • Ticălos esti tu ,Ionele !
      Cum nu taie ?
      I-ati picioarele-n cârca du-te si te hoalba cum au ras tot la Sigmir si pe Valea Boilor ! De făceau asa ceva in Germania , erau puscati !
      Unde scrie ca trebuie sa tai pădurea ca dau salarii si sporuri de risc ( ce-si risca , libertatea ? ) la o mana de cozi de topor ?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ECHIM IOANA Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS