Politică

Oltean: Am fost audiat la DNA

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a recunoscut că a fost audiat de DNA în cazul fostului preşedinte al ANOFM, Silviu Bian, cercetat şi arestat pentru luare de mită.

Oltean a precizat la emisiunea „Ultiml cuvânt” de la B1 TV că a dat o declaraţie la DNA.

„Am fost audiat în acest dosar, la câteva zile după ce Silviu Bian a fost arestat. Au fost câteva întrebări, am dat o declaraţie la vremea respectivă”, a spus Oltean.

Acesta a precizat că, probabil, a fost chemat la audieri din cauza relaţiei vechi pe care o avea cu Bian şi că probele erau neclare în ceea ce îl priveşte.

„Eu probabil am intrat pe interceptările telefonice, vorbeam destul de des, eram cunoştinţe vechi, ne ştiam din 2005, vorbeam de două-trei ori pe săptămână de multe ori. Probabil că datele nu erau suficiente de clare că între mine şi domnia sa nu erau legături cu cazul dat. Voiau să ştie dacă Silviu Bian a adus bani la partid, în calitatea mea de secretar general cunosc situaţia financiară a partidului. Doreau lămuriri directe de la mine. Am spus-o clar, nu am cunoscut ca el să fi fost în vreun fel sau altul sponsorul PDL. Nu m-am dus cu avocat la DNA”, a comentat Oltean, potrivit b1.ro.

În 16 octombrie, Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Bian, confirmat ulterior şi de Curtea de Apel şi Tribunalul Bucureşti. Instanţa a stabilit primul termen de judecată în acest proces pentru 29 noiembrie.

 

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS