Operaţiunea „lumânarea de Paşte”

Nu cred că am văzut în viaţa mea lumânări mai frumoase decât cele făcute de copiii cu deficienţe de la Centrul „Lacrima”. Când doamnele profesoare Eniko Cupşa şi Emanuela Avram m-au condus în atelierul de făcut lumânări am rămas efectiv fără cuvinte. Mi-au spus că specialist este un elev care altfel pare greu de controlat. Acolo însă, printre maşinile de topit ceară, se simte în largul lui. Acest lucru se vede cu ochiul liber. Lumânările pe care le face ajutat şi de alţi copii cu deficienţe sunt superbe. Şi chiar dacă nu ar fi, noi tot ar trebui să dăm buzna să le cumpărăm de la ei în loc să golim rafturile hipermarketurilor şi nu pentru că micii artişti ar avea nevoie de bani. Au nevoie de apreciere şi de sentimentul că sunt utili în această lume în care ei leagă cu greu cuvintele sau merg anevoios. De bani are nevoie şcoala ca să le ofere toate condiţiile să lucreze chiar şi celor care, la absolvire, nu îşi găsesc locul în lumea aceasta şi continuă să vină la poarta ei şi să se amestece printre cei mici fiindcă acolo e universul lor, acolo se simt iubiţi şi apreciaţi. Nu vă doare sufletul când aflaţi asta? Nu e trist că Bistriţa, oraşul care toacă miliarde pe tot feluri de festivaluri fără spectatori, îi lasă de izbelişte pe aceşti inocenţi care nu au altă vină decât aceea că s-au născut aşa cum s-au născut? Nu ar trebui să ne fie tuturor ruşine, de la edili, la consilieri, la oameni de rând înzestraţi cu tot ce ne trebuie ca să răzbim singuri în lumea aceasta?

În loc să oferim în dar, din partea oraşului, tot soiul de struţi care mai de care mai hidoşi, nu am putea să le dăm oaspeţilor străini covoraşe cu Biserica Evanghelică făcute într-un atelier protejat, lucrate cu atenţie şi cu drag de aceşti copii şi tineri cu handicap? Sunt extraordinar de frumoase, vă garantez, iar dacă aveţi de oferit cuiva un dar, faceţi acest efort, mergeţi la Unirea, şi comandaţi-l în atelierul de ţesături de la Centrul „Lacrima”. Vă promit cu mâna pe inimă că veţi pleca de acolo nu numai cu un cadou perfect, ci şi cu sentimentul că aţi făcut ceva cu adevărat important.

Şi acum pentru că vine Paştele eu vă propun ceva. Haideţi să ne cumpărăm cu toţii lumânări pentru Înviere de la Unirea. Îi propun preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, în a cărui subordine este această şcoală, să ofere un exemplu personal. Să îngroape securea războiului de la CJ şi, împreună cu toţi aleşii, să viziteze cât mai repede Centrul „Lacrima”  (înţeleg că nu a făcut-o încă) şi să găsească apoi un spaţiu în care copiii să-şi poată vinde obiectele făcute. Ce ziceţi de Centrul Judeţean pentru Cultură? Tot are  acolo un spaţiu de expoziţie permanentă cam inert? Ce ziceţi de uşa bisericilor că tot e preşedintele prietenul Mitropolitului Andrei? Sunt soluţii, trebuie să le găsim. Cel mai frumos ar fi să putem fiecare să mergem la Unirea şi să-i vedem la lucru pe copii. Schimbă total perspectiva asupra vieţii o astfel de imagine. Putem să le rugăm pe doamnele profesoare să facă un magazin virtual pe facebook şi să le comandăm acolo. Provocarea pe care v-o adresez azi este să cumpărăm cât mai multe lumânări de Paşte de la „Lacrima” şi să susţinem astfel şcoala să-i ţină aproape şi pe absolvenţii care nu au unde să se ducă.

În perspectivă însă, ideea ex-viceprimarului Ioan Botiş (una foarte bună, păcat că a abandonat-o) de a face, la Bistriţa, un atelier protejat pentru persoanele cu deficienţe trebuie concretizată cumva. Se dau fonduri neramburasbile de la Primăria Bistriţa pentru tot soiul de aiureli. E chiar aşa de greu să facem un „atelier de suveniruri”? Aş zice că nu. Important ar fi să vrem cu adevărat. Între timp, dacă vreţi lumânări de la „Lacrima”, le puteţi comanda la telefon 0263/228136. Dacă vă vine altă idee despre cum am putea face să cumpărăm lumânări făcute de copiii cu deficienţe, nu ezitaţi să o scrieţi la rubrica de comentarii.

Cristiana Sabău