Timp de gândire

În PDL, mulţi viteji se arată

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când aud discursurile „drepţilor” din PDL trăiesc cu impresia că acest partid abia a aterizat cu o navă cosmică pe pământ după o lungă absenţă. Ultimii care mi-au pus capac au fost cei din „tabăra Blaga”, care mai de care mai critici la adresa oricui, mai puţin a lor. Cu siguranţă că principala preocupare a tuturor este cum să se mintă unii pe alţii. După ce fac asta, elaborează apoi o minciună pentru exterior şi ne-o servesc nouă.

O ascultam aseară pe Adreea Paul Vass care vorbea ca şi cum abia i s-a pus ştampila la graniţă pe paşaport, la intrarea în ţară, după o absenţă de vreo trei decenii şi cerneala nu s-a uscat încă pe ea. Surpriză însă! Dânsa a fost cât se poate de prezentă în România ultimilor ani, ne-a dat lecţii de economie la televizor, ne-a spus de ce se taie tot, de ce nu se poate altfel, ne-a purtat printre cifre alambicate ca să acopere incompetenţa generalizată despre care vorbeşte acum, fără perdea, Dorin Florea, primarul oraşului Tîrgu Mureş.

Am mai văzut aseară o întreagă echipă de la Bucureşti care aplauda frenetic primarii care nu au trecut la USL, deşi au primit de la CJ câte „un leu de fiecare locuitor al comunei”. I-aş fi întrebat eu, dacă se putea (dar nu era locul), cam câte miliarde au tocat în ultimii 4 ani şi pe ce. Formula „luăm noi tot, vouă nu vă dăm nimic” a fost inventată de PDL. Nimeni nu şi-a permis, nici măcar în timpul guvernării Năstase, să facă aşa ceva. Acum, primarii democrat-liberali sunt „victime”, dacă se poate spune astfel, ale propriei reţete de partid. După 4 ani de „foamete”, şi primăriile PSD şi PNL au nevoie acum de bani. Ar fi fost chiar culmea ca tot cei din PDL să plece cu sacul de bani şi de la USL, iar ceilalţi să moară în continuare de foame. Da, ştiu scuza. Au proiecte. Şi ceilalţi ar fi avut dacă le aproba cineva, numai că noi ştim foarte bine că nu trecea nimeni de filtre dacă nu avea carnet de partid şi recomandare de la şef. Mai conta la fel de mult şi consultantul, iar Gheorghe Tuţă ştie ce spun.

În opinia mea, PDL are nevoie de vreo zece ani de opoziţie pentru ca poporul român să uite în ce hal a adus ţara. Şi nu vorbim aici de tăierile de salarii pe care le-ar fi înţeles toată lumea dacă se aplicau unitar de sus până jos, ci de faptul că au făcut tot ce au putut ca să îi smulgă ultimele resurse cu care să-şi burduşească toate conturile. E de ajuns să ne uităm pe declaraţiile lor de avere ale unor mari lideri PDL care ne ţin acum lecţii de democraţie şi vom vedea că cei mai mulţi, dacă nu chiar toţi, sunt putred de bogaţi, deşi unii nu au nicio afacere la vedere, nu au lucrat o zi în mediul privat. Au stat şi au căpuşat statul. Cu asta s-a ocupat PDL în timpul guvernării sale pe care, vezi Doamne, ar trebui acum să o regretăm şi să plângem cu lacrimi amare.

E de ajuns să ne uităm atent la dosarul de corupţie judeţean Ioan Andreica – Liviu Rusu şi la epopeea Botiş ca să vedem o mică parte din tabloul guvernării PDL. Gândiţi-vă doar că e plină ţara de astfel de personaje multiplicate despre care se ştie mai mult sau mai puţin. Degeaba nu le mai vedem azi în primul rând. Nu putem uita aroganţa lor de îmbuibaţi cu bani publici, feţele lor sfidătoare din jeep-uri, găştile lor de consilieri inutili, nesimţirea lor notorie cu care ne bombardau în timp ce nouă ne mergea din ce în ce mai rău. Fantomele lor ne vor bântui mult timp de acum înainte.

Nu spun că cei de acum sunt mai buni. Nici vorbă de aşa ceva, dar din cauza oamenilor care i-a promovat PDL, alde Andreica, Rusu, Botiş, acest partid şi-a pierdut orice drept de a mai vorbi despre democraţie, clasa de mijloc şi alte asemenea. Din ce clasă făcea parte Liviu Rusu? Avea vreun titlu nobiliar şi nu ştim noi? Vă spun eu din ce făcea parte: din clasa şmecherilor care s-au umplut de bani, conace, maşini şi afaceri pe care le-au dus la sapă de lemn în secunda în care s-a închis robinetul cu bani publici.

Personal nu mai pot asculta nimic din ce are de spus acest partid cu tot cu seniorii, juniorii şi ce mai are el. Nu pot fiindcă a avut ţara în mână şi a făcut-o praf şi pulbere. Nu cumva ar vrea să le-o mai dăm o dată? Că poate li s-au mai golit între timp conturile şi au nevoie de nişte mărunţiş de cafea.

Păcat că aseară, la întrunire, Blaga nu le-a cerut să ridice mâinile sus şi trădătorilor de la alte partide care s-au lipit de PDL pentru funcţii şi bani.  Ar fi avut imaginea completă a formaţiunii pe care o conduce şi nu ştiu zău dacă îi mai venea să aplaude.

Cristiana Sabău

11 comentarii

  • Ati uitat o prepozitie la un moment dat: „dar din cauza oamenilor PE care i-a promovat PDL„. Partidul lui Basescu a fost cel mai nociv partid care-a existat in Romania dupa revolutie. Sa furi din banii romanilor, din banii de taxe si impozite a devenit un obicei de foarte mult timp. Dar sa fii atat de tampit, rau intentionat, pervers sau mai stiu eu cum incat sa nu accesezi mai mult de 5% din fonduri structurale europene in valoare de 20 de miliarde de euro, asta e CRIMA!

  • Dna. CRISTIANA dvs. aveti puterea si curajul (sa nu spun nervii) s-o ascultati pe Vass ???? Va admir. Eu nu rezist. As vrea, dar nu pot .

  • Da’ pe Voiculescu, Becali, Mazare, Dragnea, Oprisan, Catalin Voicu, Iliescu, Ponta, Antonescu rezistati sa ii ascultati?… A.. am uitat, ei nu spun nimic. Si daca ar spune.. de ei nu ne luam ca ei sunt in „opozitie”, saracii, si nu au ce face ca nu le da voie basescu sa guverneze tara asta.. Nu’i bine D-na Cristiana Sabau.. nu’i bine..

  • Retorica de doi bani.
    E un adevar ca la Bistrita PDL a avut parte de oameni jalnici in actiune, gen Liviu Rusu, dar ii doresc doamnei Cristiana sa aiba parte de stilul de actiune al lui cuplului Nicusor Constantinescu / Radu Mazare de la CT, sau sa faca o poza ranch-ului familiei Dragnea de la TL, sau sa-si desfasoare sublima-i activitate de jurnalist in Vrancea marelui Oprisan, sa sape cu iscusinta-i jurnalistica si apoi sa faca comparatii cu marea-i realizare jurnalistica numita pompieristic cazul Botis. Ce-o facut Botis prins cu mata in sac si ce face, de exemplu, ministrul Relu Fenechiu, ce-i intr-un rahat de alte proportii, printr-o simpla comparatie.
    Mai iesiti din Bistrita… mergeti pana la Cluj, sau la Baia Mare, Arad sau Brasov, Targu Mures sau Satu Mare, comparati aceste orase cu cele ce-s conduse de ilustrele figuri ale maretului USL, nu prea cred ca sunt pe locul doi la comparatii.
    E de bon ton sa fie acuzat PDL pentru toate relele din tara asta, eu zic ca ar trebui extinsa chestia, iar PDL si Basescu sa fie oile negre din Univers… iar, in contrapartida, sigla USL sa fie pusa pe steagul Romaniei. Iar in fiecare casa, in loc icoana cinei de taina, sa fie pus tabloul cu noii salvatori ai lumii, la sfat de taina, in persoana lui Ion Iliescu, Adrian Nastase, Victor Viorel Ponta, George Crin Laurentiu Antonescu, iar pentru fiecare judet, la picioarele ilustrisimelor figuri de mai sus, in pozitia ghioceilor sa fie reprezentati reprezentantii de seama de pe plan local, dupa caz. Astfel, o sa avem parte pentru Bistrita de tabloul cu frumosii nostri la umbra marilor figuri, adeca Raducu Moldovan, Dobra, Denes, Suciu, Dolha, iar pe loc de Sf. Parasheva, musai o punem pe ministresa Pana.

    • Nu inteleg, ce legatura are Constanta cu BN ??
      Cat despre „marea realizare jurnalistica”, apropo, care mai e treaba cu subiectul ei ??

    • La faza nationala PDL versus USL, eu spun ca totusi e de cugetat cine cu ce se poate lauda.
      Despre PDL pot sa afirma ca a guvernat constrans de un context destul de nefavorabil, dar cati sunt cei ce pot sa inteleaga. Din pacate, ca la orice guvernare, pe langa oameni cinstiti s-au aciuat si gainarii, caci iertata-mi fie comparatia, dar eu nu pot sa-l alatur nicicum in comparatie pe Emil Boc fata cu Adrian Nastase, cinstea primului n-o pot alatura unui hot ordinar precum e cel de-al doilea, ce-si are acum demn urmas pe actualul premier, si el un om de-o moralitate josnica, ce conduce tara din posturile de televiziune, mintind al fiecare pas cu o seninatate disperanta.
      Si apoi alaturati-i, asemeni lui Gigi Becali, pe toti cei ce va vin in minte din cele doua tabere, cantariti-i bine si veti vedea incotro inclina balanta, si ziceti cum suna Dan Voiculescu si cum suna Botis, cum suna Oprisan sau Dragnea si cum suna Rusu, unde-s unii si unde-s altii.
      Ai lor sunt mai hoti decat ai nostri.

  • Toata lumea are dreptate.
    🙂
    Inteleg, PDL au fost foarte buni. Nu prea imi explic scorul lor la alegeri.
    Daca cineva a sustinul usl-ul, apoi ala sigur s-a numit pedele.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS