Zilele trecute stăteam la coadă la o bancă să plătesc ceva. În incintă erau două funcţionare, una încasa facturi şi alta vorbea la telefon. Îşi programa ieşirea în oraş pentru seara respectivă şi făcea o trecere în revistă a resturantelor cel mai probabil cu o prietenă. Asta deşi în faţa ei stătea o doamnă respectabilă, în picioare, aşteptânnd politicoasă să termine odată convorbirea. După ce, în sfârşit, a terminat (iar noi toţi din bancă eram la curent cu locurile în care se mănâncă cel mai bine), a invitat-o pe doamnă să se aşeze. După nici două cuvinte ale femeii care avea o problemă cu un card, i-a retezat-o: „Nu vedeţi că suntem doar două aici? Nu facem faţă. Veniţi mâine. Vom vedea ce putem face până atunci. Trebuie să caut în arhivă”. A fost momentul în care am izbucnit, deşi nu aveam nicio legătură cu situaţia. I-am cerut să-i rezolve doamnei problema pe loc fiindcă are tot timpul din lume din moment ce îşi programează ieşiri în oraş la telefon. Recunosc şi că am ameninţat-o că fac reclamaţie la conducerea băncii pentru că mi s-a părut absolut aberant să stau 10 minute să o ascult vorbind cu „o prietenă” şi apoi să-i aud scuzele penibile că e foarte ocupată. Se întâmpla într-o bancă, reţineţi! Ce să mai aştept de la vânzătoarea de la magazinul din colţ care nici măcar nu te bagă în seamă, ocupată fiind să vorbească la telefon aiureli. Când va veni oare ziua în care şi românii care nu au o relaţie directă şi strict necesară cu telefonul mobil să-l lase în vestiar, închis, până după program? Aşa ar fi normal să se întâmple. Dacă aş deţine un magazin, aş monta camere de supraveghere şi, de fiecare dată când vânzătorul ar vorbi la telefonul său mobil, i-aş tăia 100 de lei din leafă. Până s-ar învăţa minte că la serviciu muncim, în timpul nostru liber facem ce vrem.
Al doilea aspect care mă scoate din minţi este cel al banilor mărunţi. Dacă, Doamne fereşte, te duci la magazin la ora 8.00 dimineaţa cu o hârtie de o sută de lei, ai parte de o experienţă groaznică. Vânzătorul se uită la tine cu o privire de killer şi-ţi spune: „Nu avem să vă dăm rest!”. Mai precis, poftiţi afară! În cazul în care sunt doi vânzători, unul se sacrifică şi, cu o lehamite de zile mari, porneşte în căutare de mărunţiş, însă nu înainte să ţi-o taie: „Chiar nu aveţi bani mai mărunţi?”. Întrebarea aceasta mă scoate din minţi fiindcă, dacă aveam bani mărunţi, plăteam cu ei. Aşa că, de fiecare dată, deschid portofelul şi le arăt că nu am. Al doilea vânzător o ia apoi la pas prin vecini să schimbe banii mari în timp ce tu stai cu produsele pe masă şi aştepţi. Te simţi vinovat că nu deţii un pumn de mărunţiş. Când, în final, revine, îţi atrage atenţia cât s-a sacrificat pentru tine. De fiecare dată când mi se întâmplă acest lucru, îmi spun că nu voi mai călca în veci prin magazinele respective. Nu ştiu ce prevede legislaţia şi nici nu mă interesează. Ca patron de magazin, cred că trebuie să ai măcar atât de puţină intuiţie încât dimineaţa, la prima oară, să dai vânzătoarelor bani de toate felurile ca să poată da rest. Altfel, merită să dai faliment dacă nu te duce mintea nici atât.
Mă deprimă în continuare în egală măsură vânzătoarele din magazinele de carne care îşi înfig unghiile în produse. Refuz de fiecare dată să mai cumpăr şi mă mir că alţii nu o fac. E complet lipsit de orice bun simţ să pui mâinele fără mănuşi pe o bucată de carne în condiţiile în care eu habar nu am dacă te-ai spălat pe ele după ce ai fost la toaletă. Astfel de situaţii se întâlnesc în aproape toate magazinele şi nu înţeleg de ce inspecţia sanitară nu face nimic să stopeze fenomenul. E unul din motivele pentru care nu am niciun regret că se desfiinţează DSP-urile. Inspectorii nu au făcut atât cât trebuia ca să educe prin sancţionare astfel de situaţii.
Aş putea continua cu exemple, dar mă opresc la atât. Nu cred că noi, ca şi consumatori, avem motive de sărbătorit. O dovedesc toate scandalurile recente legate de alimentele cu tot soiul de substanţe care nu fac altceva decât să ne grăbească moartea. În goana lor după bani, producătorii fac orice, iar noi, în prostia noastră, mâncăm orice. În locul unor ore tembele care nu ajută la nimic, copiii ar putea face cursuri de nutriţie. Măcar generaţia viitoare, scăpată de obsesia de a bea canistre de suc la dozator, de a mânca tone chips-uri şi alte prostii, să fie mai sănătoasă.
Cristiana Sabău
La cum gestioneaza actuala guvernare toate aceste scandaluri alimentare si nu numai, incercand sa ascunda tot gunoiul sub pres.. nu e de mirare aceasta lipsa a protectiei consumatorului de care ne lovim la tot pasul.
Spre exemplu, de ce nu au facut publice firmele care au vandul lapte infestat, au crescut pui cu salmonela, au comercializat fructe si legume ingropate in pesticide, etc. Ei zic ca protejeaza industria alimentara, dar de fapt o distrug, aruncand anatema asupra intregii bresle de crescatori, fermieri, etc din Romania. Asta se numeste de fapt incompetenta crasa a autoritatilor din domeniul protectiei consumatorului.. si imi pare rau.. dar asa cum se prezinta acum.. nu pot sa le urez decat „la cat mai putin ani in aceasta formula”
Pai nu ati vazut ca presedintele ANSVSA era implicat direct si in povestea cu carnea de cal, ca tatal sau are abator de cai in Botosani???? Cum sa faca public numele firmelor, cand sunt firmele lor, sau firme de la care iau spaga grasa. Toti, de la medicul veterinar pana la ministru, sunt spaguiti de mafia alimentara. Cine fac cele mai murdare afaceri? Exact cei care ar trebui sa controleze, pt. ca stiu ca pe ei nu are cine sa ii controleze.
Pai asta s-a vazut clar in scandalul carnii de cal unde seful de la ANSVSA avea tatal mare patron de abator de cai. Cei care controleaza au in general cele mai mari mizerii patronate chiar de ei, pt. ca stiu ca nu dau socoteala in fata nimanui. De la medici veterinari pana la ministru, toti sunt unsi unde trebuie de mafia din domeniul agroalimentar.
În calitatea mea de consumator, mă întâlnesc zilnic un cu astfel de tratament din partea comercianților. Mentalitatea în zona privată, și anume că eu îi plătesc salariul, lipsește în egală măsură și în administrația publică, unde funcționarii nu conștientizează că sunt angajații noștri.
Atitudine trebuie să luăm de fiecare dată și lucrurile se vor schimba… cu timpul.
Până atunci, ne rămâne să ne înarmăm cu răbdare. 🙂
P.S. Îmi povestea o cunoștință cum își bea cafeaua dimineața gratis în S.U.A.: mergea cu o bancnotă de 100 $. Vânzătorii nu aveau să-i dea rest, iar legislația prevede ca, clientul să fie servit, fiind problema comerciantului dacă are rest sau nu. Cu alte cuvinte, clientul se achită de obligația de a plăti (are banii), iar comerciantul nu poate refuza , fiind răspunderea lui furnizarea produselor, serviciilor, numerar la casă etc..
tu le sti pe toate
Faina asta, iti dai seama de cate ori as cumpara paine gratis?
O singura data cred …
Totul incepe de la cele 7 ani de a casa si continua cu scoala. Comportamentele agresive fata de client sint si mai multe de cit enumerate in editorial.
A-si adauga ceva care pe mine ma enerveaza la maxim. Desi firmele cam toate au situri pe web si muli si inclusif magazine online. Iar cel putin 50% dintre ele nu raspund la mailuri, nu onoreaza comenzi dar in schimb te bombardeaza cu reclama prin mail la care daca doresti sa mai afli ceva…. iar nu raspund.
Intre firmele astea sint foarte multe locale, motiv pentru care eu ma aprovisionez cu precadere in alte tari de unde de mai multe ori marfa vine mai rapid de cit de la o firma locala, nevorbind de preturi exorbitante chiar si dublate la unele produse aici in tara.
Cu alte cuvinte, firmele vor gastig mare, fara efort, rapid si nu le pasa de client care poate mai revine alta data.
Sint si exemple pozitive de firme cu care lucrez de foarte mult timp, dar aici era vorba, cred ca, sa ne lamentam 🙂
la banca nu am avut probleme decat sambata cand e personal putin
in rest e ok
la faza cu carnea aveti perfecta dreptate se intampla, am avzut insa si clienti foarte indaratnici care nici nu stiu ce vor la ghiseu
mda.. uitati azi, de ziua consumatorului : „Mititei ce ar conţine carne de cal, produşi de firma soţului şefei de la controlul alimentelor”
.
Pai ce ne mai mira?????? Pe mine nu m-ar mira sa gaseasca carne de maidanezi in carnea tocata facute de firmele protejate de USL
Tinerii care au lucrat in timpul vacantelor in SUA pot sa spuna ca nu aveau voie sa primeasca telefon de interes personal in timpul programului de lucru. Si lucrau la tot felul de mici nagazinase pe plaja.
Cu siguranta lipsa unei educatii bune in primi sapte ani si mai departe in anii de scoala, au un cuvant greu de spus in comportamentul celor care ne ofera bunuri si servicii. Se pare ca bunul simt acolo isi are radacinile. De fiecare data cand am de a face cu spitalele sau policlinica din Bistrita sunt pus in fata unor scene care fac apel la bunul simt. Cadrele medicale si cu precadere cadrele medii se transforma intr-un fel de zbiri care vaneaza cele mai mici gesturi „neconforme” ale pacientilor. Un apetit deosebit se pare ca exista pentru bolnavii sositi de la tara. Dintre acestia rar scapa vreunul nemustruluit de catre asistentele care „manageriaza”grupurile de oameni ce asteapta in fata usilor. Nerespectarea programului afisat pe usa cabinetului si permanenta proasta dispozitie a asistentelor sunt metehne vechi de care parca nu mai scapam odata. De protectia consumatorului de servicii medicale cine se ocupa ?!
Dna. Cristiana…………da sensibila mai sinteti ….!! eu nu patesc asa ceva , si nici nu am patit ceva de genul celor enumerate de dvs. niciodata . Bine acum eu pe unde ma duc si intru [mai ales in banci] , se cam ridica in picioare si ma saluta ,doamnele sau d-soarele care sint la ghisee. nu stiu din ce cauza , oare sa fie respectul care il avem reciproc sau faptul ca sint un om , poate putin mai deosebit. nu stiu , si nici nu ma intereseaza.
…….si , si daca mi s-ar intimpla asa ceva , asi trece cu vederea . sau asi incerca sa fac eu ceva ca sa schimb aceasta situatie. e putin mai greu sa explic.
D-na Cristiana, ganditi-va ca inaintea dvs au mai fost 10 pensionari care isi schimba bancnotele de 200 de lei dimineata la prima ora, cumparand o franzela. Niciun comerciant nu poate tine peste noapte in cassa maruntis de 1000 de lei. Asa ca adevarul e undeva la mijloc.
In rest, sunt perfect de acord. Cand sunt cu un client, resping apelurile telefonice, apoi dupa ce raman singur sun inapoi. Nu m-a invatat nimeni asta, asa mi se pare mie de bun simt.
Facem un experiment dacă vreţi. Mergem la ora deschiderii în cinci magazine şi veţi vedea că nu niciun leu.
dna. Cristiana , cum am spus mai sus , poate si noi trebuie sa facem ceva . de exemplu cu restul la magazine, ma intreb si va intreb : noi oamenii[cumparatorii] de ce nu putem de cu seara sau in ziua precedenta sa ne asiguram ca avem bani marunti, sau va intreb: de ce sau cum putem sa mergem sa cumparam ceva cu 1 pina la 3 lei cu 100 sau cu 50. mi se para deplasat. trebuie sa intelegem si noi . eu asa vad si traiesc viata asta . vreau sa fac si eu ceva sa mearga bine, nu doar sa stau si sa fiu servit. e greu de inteles si de aplicat. dar eu asa sint , si asta de mult timp. si o duc bine , ptr, ca fac ceva. cu multa stima
,,…………,si tot ce fac , fac cu mare placere , fiindca e tara mea.
Domnule Raul Adrian, eu nu am spus că am în plan să terorizez dimineaţa magazinele cu bancnote de 100 de lei. Sper că vă daţi seama că nu mă ocup cu aşa ceva. Eu sesizam o situaţie pe care am întâlnit-o des şi am pus o lupă pe ea ca să o vedem mai bine. Eu aş prefera să achit orice cu cardul, însă dacă există dispozitiv, nu merge, dar, de regulă, nu există. O să-mi fac provizii cu munţi de monede de acum. 🙂
am crezut ca o sa va suparati pe mine . m-am linistit. va multumesc.
Tardiv, da’ mai bine mai tarziu decat niciodata, pe 15 martie, pe langa sarbatoarea honvezilor si ziua protectiei consumatorilor, s-a tinut si ziua activitatii umane atat de dragi presedintelui Senatului Romaniei, George Crin Laurentiu Antonescu, si anume ziua somnului.