Actualitate

”Salvatorii sufletelor din război”. Alina Buhai pregătește primul transport umanitar

Un transport umanitar va pleca din Bistrița luni spre Sighetu Marmației. Asociația ”Salvatorii sufletelor nimănui”, condusă de Alina Buhai, va duce alimente, produse de igienă și mâncare pentru animalele de companie ale celor care trec granița înspre România.

”Când am văzut ce se întâmplă la un pas de noi mi-a fost teamă și mi-am zis că trebuie să fac ceva. Făcând, eu îmi înfrâng cumva teama asta. Simt nevoia să ajutăm acei oameni pentru că, în situația lor, putem fi oricare dintre noi: să trebuiască să ne lăsăm agoniseala de o viață, bunicii, morții, tot ce avem, să ne punem toată viața într-o plasă și să plecăm neștiind dacă vom avea ce mânca, dacă ne vom mai putea întoarce. M-au impresionat imaginile cu oamenii care își țineau în brațe copiii, animalele de companie și m-am gândit că ei au apucat să le ia, dar cu siguranță sunt zeci și sute de animale care au rămas în curți, nu mă refer doar la pisici și câini, la toate vietățile”, a spus ea.

Fără să mai stea pe gânduri a început o campanie de strângere de ajutoare pentru Ucraina la sediul Asociației ”Salvatorii sufletelor nimănui” de pe Drumul Cetății, în curte la Comat. A numit-o simbolic ”Salvatorii sufletelor din război”.

S-au strâns până acum alimente cum ar fi conserve, pâine ambalată, lapte, margarină, cornuri, biscuiți, produse de igienă, dar și mâncare pentru animale, granule și conserve pentru câini și pisici, însă mai este nevoie de donații constând în mâncare neperisabilă care să poată fi consumată ca atare.

”Deocamdată nu am aflat despre persoane care nu au unde sta, dar noi deja, prin cunoștințe și prieteni, avem 23 de apartamente și case pe care oameni din Bistrița-Năsăud vor să le pună la dispoziția refugiaților. Sunt 7 apartamente din Bistrița, unul în Dumbrava, unul în Livezile, trei case în Ilva Mare și în alte locuri din județ. Pe unii dintre cei care le oferă îi cunosc, pe alții nu, îmi scriu pe Facebook mesaje, le voi centraliza și voi face publice. Oamenii m-au asigurat că au tot ce nevoie pentru a le oferi refugiaților condiții de cazare și noi îi vom ajuta cu alimentele”, a spus Alina Buhai.

Ea a spus că luni urmează să plece cu primele ajutoare la Sighetu Marmației: ”Avem la dispoziție șase microbuze, la fiecare se poate atașa și remorcă. Avem loc, doar să le putem umple”.

Cei care vor să doneze sunt așteptați în curte la Comat Bistrița de luni până vineri de la 9.00 la 16.00, persoană de contact Liliala Oroșan, sau să o contacteze pe Alina Buhai pe Facebook.

Într-o postare pe Facebook, Alina Buhai arată cine sunt cei care au anunțat până acum că vor să se implice în campania de strângere de ajutoare pentru refugiații din Ucraina:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.