Actualitate

Ce nereguli au găsit inspectorii DSVSA

ACTUALIZARE În perioada 19.12.2016-23.12.2016, inspectorii din cadrul DSVSA Bistriţa-Năsăud au efectuat 71 controale în târguri de animale, pieţe agroalimentare, unităţi de procesare lapte, centre de prelucrare lapte, unităţi de panificaţie-patiserie-cofetărie, unităţi de alimentaţie publică, baruri, unităţi de fabricare vin, unităţi de fabricare chipsuri din cartofi, unităţi de fabricare suc, magazine alimentare, supermarketuri, depozite en-gros precum şi controale în trafic.

Controalele au vizat în special prevenirea apariţiei toxinfecţiilor alimentare în perioada Sărbătorilor de iarna, când, în mod tradiţional, consumul unor cantităţi de alimente de origine animală şi nonanimală creşte.


Reprezentanţii DSVSA BN împreuna cu cei ai Inspectoratului General al Poliţiei au desfăşurat activităţi de colaborare interinstituţională privind Planul de măsuri comun „Interconect II” 2016, al căror scop principal a fost combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare.

În urma controalelor au fost aplicate, în conformitate cu prevederile HG 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.600 lei şi 4 avertismente.

Principalele deficienţe constatate au fost: nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare; nerespectarea prevederilor legale privind manipularea neigienică a produselor alimentare; neîntreţinerea spaţiilor de depozitare şi comercializare a produselor alimentare.

A fost dispusă reţinerea oficială şi dirijarea spre distrugere a cantităţii de 45,4 kg produse alimentare neconforme.

În cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform Programului de Supraveghere şi Control în domeniul Siguranţei Alimentelor privind încadrarea în valorile maxime admise a aditivilor şi substanţelor interzise, a nivelului de contamnare radioactivă, a parametrilor de calitate, a parametrilor microbiologici, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

În urma efectuării examenului trichineloscopic la porcii sacrificaţi în gospodăriile populaţiei, Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud a confirmat un număr de 8 cazuri de trichineloză în perioada 03-18.12.2016. Carnea provenită de la porcii depistaţi cu Trichinella Spiralis, în cantitate totală de 1.500 kg, a fost confiscată şi dirijată către distrugere.

În perioada 19.12-26.12.2016, în judeţul Bistriţa-Năsăud nu au mai fost confirmate alte cazuri de trichineloză la porcii proveniţi din gospodăriile populaţiei.

ȘTIREA INIȚIALĂ Opt cazuri de trichineloză la porcii proveniți din gospodării

Inspectorii din cadrul DSVSA Bistriţa-Năsăud au efectuat în perioada 11-18 decembrie 97 de controale în târguri de animale, centre colectare animale, ferme de animale, pieţe agroalimentare, unităţi de procesare lapte, centre de prelucrare lapte, abatoare, unităţi de panificaţie-patiserie-cofetărie, unităţi de fabricare paste făinoase, unităţi de fabricare băuturi alcoolice distilate, unităţi de fabricare alcool etilic, unităţi de cultivare ciuperci de cultură, unităţi de alimentaţie publică, cantine, magazine alimentare, supermarketuri şi depozite en-gros.

Controalele au vizat în special prevenirea apariţiei toxinfecţiilor alimentare în perioada Sărbătorilor de iarna, când, în mod tradiţional, consumul unor cantităţi de alimente de origine animală şi nonanimală creşte.

În urma controalelor au fost aplicate, în conformitate cu prevederile HG 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.800 lei şi 3 avertismente.

Au fost efectuate un număr de 2 supracontroale, pentru verificarea respectarii cerinţelor legale privind identificarea şi înregistrarea animalelor, la exploataţiile prinse în eşantionul de control, generat de APIA. în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 352 din 10 februarie 2015 – pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri in România, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin unităţile din subordine, pentru verificarea respectarii cerinţelor legale privind identificarea şi înregistrarea animalelor, la exploataţiile prinse în eşantionul de control, generat de APIA.

Principalele deficienţe constatate au fost: manipularea neigienică a produselor alimentare; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; nerespectarea normelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare; nerespectarea normelor privind întreţinerea instalaţiilor şi ustensilelor de lucru; desfăşurarea altor activităţi decât cele pentru care unitatea este înregistrată sanitar veterinar.

A fost dispusă reţinerea oficială şi dirijarea spre distrugere a cantităţii de 16,265 kg produse alimentare neconforme.

În cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform Programului de Supraveghere şi Control în domeniul Siguranţei Alimentelor privind încadrarea în valorile maxime admise a aditivilor şi substanţelor interzise, a nivelului de contamnare radioactivă, a parametrilor de calitate, a parametrilor microbiologici, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

În urma efectuării examenului trichineloscopic la porcii sacrificaţi în gospodăriile populaţiei, Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud a confirmat un număr de 4 cazuri de trichineloză în perioada 10-18.12.2016.

Carnea provenită de la porcii depistaţi cu Trichinella Spiralis, în cantitate totală de 780 kg, a fost confiscată şi dirijată către distrugere.

Până în prezent, în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost confirmate de către Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor un număr de 8 cazuri de trichineloză la porcii proveniţi din gospodăriile populaţiei.

Etichete

3 comentarii

  • am trecut in ultima vreme prin judet
    am vazut ca majoritatea ISI TAIE PORCUL IN POARTA , unde il taie, il parleste si-l spala de curge tot sangele in drum!!!
    si culmea majoritatea dupa aceea intra si ies din curte CALCAND PRIN SANGELE INGHETAT!
    halal traditii!
    vreti un exemplu?
    POPA DIN CIRALES

  • Da ,astea sunt traditiile adevarate. Si printul Charles le recunoaste si le face cunoscute. Nu iti convine insrie- te la mahomedani.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS