Circa o sută de oameni au sunat într-o singură săptămână la 112 să anunțe incendii de vegetație, polițiștii deschizând nu mai puțin de opt dosare penale pe numele unor iresponsabili.
”În perioada 16 martie – 10 aprilie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 97 de apeluri 112 privind incendii de vegetație. În toate aceste cazuri au intervenit în sprijin și polițiști. Ca urmare a sesizărilor din perioada menționată, au fost înregistrate 8 dosare în care polițiștii bistrițeni efectuează cercetări pentru infracțiunea de distrugere.
Incendiile de vegetație implică și intervenția forțelor de ordine, respectiv a polițiștilor care în aceste momente își canalizează toate eforturile pentru asigurarea respectării tuturor prevederilor ordonanțelor militare în contextul prevenirii răspândirii Covid-19.
Vă rugăm să acționați responsabil pentru sănătatea dumneavoastră, pentru protejarea mediului înconjurător, limitarea pagubelor rezultate în urma incendiilor de vegetație, dar și a resurselor alocate pentru intervenție.
Atragem atenția că Ordonanța de urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului prevede ca fiind contravenţii și sunt sancționate cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 la 50.000 lei pentru persoane juridice, respectiv încălcarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
Pot constata și aplica aceste sancțiuni:
a) comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»;
b) autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al acestora;
c) Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor prin personalul împuternicit, în domeniile lor de activitate, conform atribuţiilor stabilite prin lege.
Totodată, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute se realizează şi de personalul structurilor de administrare şi custozii ariilor naturale protejate, numai pe teritoriul ariei naturale protejate administrate”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.
asa ma,amenzi pe ei,idioti si nesimtiti,toata planeta urla despre poluare,io tre sa am la masina euro 6 si ei ce fac?
noroc mare ca prostia nu doare ! Totul se intampla de cand legea imbecila care interzice incendierea vegetatiei uscate a intrat in vigoare . Omul in loc sa dea foc si sa supravegheze acum da foc si fuge de frica amenzii . Desfiintati legea tembela si trimiteti la ocna prostii care au adoptat-o
Prin incendiere distrugi fauna si flora, nu mai vorbim de posibilitatea scaparii de sub control a focului, metoda de igenizare cu foc era valabila acum 100 de ani, daca tot vrem sa credem ca am evoluat si vrem EUROPA, EURO si NIVEL DE TRAI hai sa ne comportam ca atare ca schimbarea incep[e de la noi, si sa respectam legile, ca prosti sunt cei care le incalca nu cei care aplica sanctiuni, si bine fac!!!
@marius…..bai creier de gaina in germanica aia pe care o injurati toti comunistii miristiele sunt curatate numai prin incendiere. Se folosesc arzatoare uriase atasate la tractoare .Iar ca ingrasaminte naturale folosesc continutul haznalelor .Haznale care nu mai polueaza atat de mult ca in rrrromanika
No ma mare minune se intamplara . O ajuns vremea sa vedem ca se aplica o lege Europeana .Terenurile s-ar lucra dar nu uitati ca tinerii romani sunt la strans de SPARANGHEL in Austria si Germania, iar parintii lor de 70 -80 de ani sunt cuprinsi de nevoi, cocarjiti de boli si bataneti fara bani stau langa icoane in case. Si plang si ofteaza !
Au vrut pamant, il au, nu il lucreaza , dar il incendiaza!! Iar culmea e ca fac agricultura pentru Germani, Spanioli, Italinei etc. dar la ei acasa pe terenul propriu nu o fac!! Rusinea de a lucra la tine in tara, dar in afara estei sclav pe plantatia de sparanghel, capsuni, rosi etc!!! Pai nu ne peritam soarta de ??