M-am gândit la inovaţie azi când am discutat cu domnul inginer Iacob Roşca, directorul Chimica, o fabrică despre care habar nu am avut până acum. Nu ştiu dacă din vina mea sau din vina celor de acolo care nu au ştiut foarte bine să vorbească mai mult despre ceea ce fac. Şi, dacă tot am ajuns aici, o să vă spun că, de fiecare dată când aud pe cineva care spune „eu nu am nevoie de publicitate” îi dau exemplul Coca-Cola. O mai fi având nevoie de reclamă cel mai tare brand de băuturi răcoritoare din lume? În concepţia noastră, nu. În a lor, da, fiindcă trăim în secolul în care în fiecare zi îţi poate sufla în ceafă concurenţa, iar viteza cu care te depăşeşte este ameţitoare. E de ajuns să ne uităm spre piaţa telefoanelor mobile ca să ne dăm seama că un brand de talia Nokia e aproape de domeniul trecutului după ce Apple a inventat iPhone. Producătorul finlandez care, până nu demult era lider mondial pe piaţa celularelor, a fost nevoit să vândă divizia de telefoane mobile Microsoft fiindcă nu a ţinut pasul cu inovaţia în domeniu.
Să revenim însă la industriile noastre. Deşi e trecut de prima tinereţe, domnul Iacob Roşca e un om foarte atent la ce se cere pe piaţă şi pare neobosit în a căuta noi şi noi oportunităţi pentru firma pe care o conduce. E clar că tendinţa lumii actuale, îmbuibată cu chimicale de toate felurile, este aceea de a căuta remedii naturale pentru sănătate. Aici e încă o piaţă virgină, dacă putem spune aşa pe care noi, ca judeţ de munte ne-am putea strecura cu uşurinţă dacă nu am fi atât de indolenţi. Degeaba cultivăm porumb şi roşii la Floreşti. Cantităţile sunt prea mici ca să facem mare scofală cu ele. Pomicultura e la pământ. Plantaţiile cu viţă-de-vie le-am făcut praf şi pulbere, avem mii de hectare de teren necultivate şi foarte multă lume săracă. E de ajuns să ne uităm pe lista beneficiarilor de ajutoare sociale ca să ne dăm seama că ceva nu e bine şi că trebuie făcute schimbări rapide.
Am înţeles din discuţiile cu domnul Roşca, pe care le-am şi reprodus aici, că industria uleiurilor merge ca unsă, că fabrica din Bistriţa are comenzi pentru tot soiul de uleiuri, de la cel de cătină, la cel de dovleac, la cel de sâmburi de struguri sau cânepă. Din păcate, oamenii nu se pot angaja la cine ştie ce producţii fiindcă nu există materie primă. În judeţ sunt doi sau trei cultivatori de cătină pe suprafeţe mai mari, dovleac nu a plantat nimeni, in nu se face la noi, sâmburii de struguri sunt puţini pentru că nici viţă-de-vie nu mai avem prea multă. Ca urmare, cu ce să faci ulei presat la rece pe care să-l vinzi în Germania şi Grecia pe bani frumoşi?
Sunt absolut revoltată de această situaţie fiindcă în judeţ am numărat cel puţin şapte instituţii care se ocupă de agricultură şi care parcă au făcut un scop din a ţine ascunse de fermieri informaţii care i-ar putea scoate din sărăcie. Iată-le: Direcţia pentru Agricultură, Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultur, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Filiala Îmbunătăţiri Funciare, Compartimentul de Dezvoltare Rurală al Direcţiei Generale de Dezvoltare Rurală, Agenţia Domeniilor Statului, Oficiul Judeţean pentru Consultanţă Agricolă. Nu am auzit pe nimeni, niciodată, la nicio întâlnire cu fermieri, să încurajeze cultivarea cătinei şi a altor plante care pot fi folosite în industria uleiurilor alimentare şi farmaceutice, lucru care mi se pare absurd şi de neînţeles. De ce să nu vrei să-i ajuţi pe fermierii care plătesc apoi bani la buget şi salarii pentru funcţionari?
În ce constă agricultura judeţului Bistriţa-Năsăud? În cele câteva hectare cultivate cu grâu şi porumb? În legumele care se fac pe malul Someşului, la Floreşti, în solarii rudimentare, în păşunile alpine pe care nici măcar nu le defrişează nimeni? Chiar nu înţeleg de ce puţinii specialişti în agricultură pe care îi mai avem nu studiază oportunităţile de pe piaţă, nu fac sesiuni de informare, nu îi ajută pe tineri să investească în culturi care să le aducă profit. Am văzut că toată lumea a luat bani de la APDRP să-şi facă pensiune la Colibiţa sau prin alte părţi în condiţiile în care hotelurile din oraşe sunt goale, în care drumurile de acces în zone turistice sunt praf. Cum să scoţi profit din aşa ceva? E exclus! O spun eu care habar nu am să fac strategii economice, dar am ochi să văd şi să citesc spre ce se îndreaptă lumea aceasta. Nu vom putea concura ţările care fac turism de sute de ani şi nici pe cele care fac agricultură performantă, dar am putea intra pe pieţe pe care ele nici nu îndrăznesc să le atace. Îmi spunea domnul Roşca de proprietăţile magnifice ale cătinei de la noi. Are o o concentraţie mare de vitamine fiindcă şi solul ţării noastre e unul bogat în fier. Străinii caută astfel de minuni ale naturii. Suntem complet idioţi că nu le oferim ceea ce sunt dispuşi să cumpere cu bani mulţi. Ne pierdem vremea umblând pe căi bătătorite de alţii şi încercând să ne facem loc pe pieţe deja formate cu clienţi serioşi. Nicio şansă! Nici eu nu aş schimba un partener de încredere de dragul unuia care face experimente pe mine, dar m-aş duce glonţ spre cel care are să-mi dea ce nu mai are nimeni.
Astăzi poate mai mult ca niciodată mi-am dat seama că stăm pe un bulgăre de aur, care e pământul ţării noastre, şi că merită să profităm de ceea ce creşte cu atât de multă generozitate din el. Totul este să fim deschişi la nou, dispuşi să inovăm cât mai mult şi să ne adaptăm vremurilor în care trăim. Altfel, vom fi obligaţi să ne vindem „divizia pământ” precum alţii şi-au vândut „divizia de telefonie”. Şi ar fi păcat!
Cristiana Sabău
Doamna Cristina, sunt perfect de acord cu ceea ce scrieti dumneavoastra in acest articol precum si in cel legat de firma Chimica din Bistrita. Ma bucur ca mai avem in judet oameni ca dl. inginer Rosca. Si totusi ca un proiect ca si cel al fabricii sus numite, sa fie de succes, mi se pare ca undeva e O VERIGA LIPSA. Cred ca estre vorba de un parteneriat intre producatorul agricol (mai mic sau mai mare) si agentul economic respectiv. Cred ca multi posesori de teren agrico; ar fi interesati in cultivarea culturilor oleaginoase, dar cine are spre exemplu minim 2500 de euro sa infiinteze un ha de catina? Am vorbit cu multi tineri de la tara, si chiar ar fi interesati sa valorifice superior suprafetele, pe care le detin ei sau parintii lor, dar mereu se ajunge la problema financiara, prin care se pot infiinta culturi rentabile. Poate ca imi veti spune ca fondurile europene sunt o solutie. Dar nu sunt ! Biroctratia OMOARA MULTE INITIATIVE IN FASA IN ZONA RURALA. Cred asadar, ca ar fi timpul, ca agentul economic ce prelucreaza materia prima din agricultura, ar trebui sa ,,coboare” si sa incheie contracte ferme cu producatorul agricol. Ar fi chiar de dorit, ca aceste parteneriate sa se intinda chiar pe termene medii, spre siguranta ambilor parteneri !
Înfiinţarea unui hectar de cultură de cătină costă 1500 de euro, dar voi reveni cu detalii despre aceasta într-un alt material. Investiţia poate fi recuperată destul de rapid. Pe de altă parte, oricine cred că ştie că nu poţi obţine nimic dacă nu investeşti. Unii îşi sacrifică tinereţea prin şcoli, investind în studii, alţii trebuie să investească bani dacă vor să scoată profit. Sigur că, în multe privinţe, aveţi dreptate, pe de altă parte. Multe lucruri lipsesc din fragila noastră economie de piaţă.
Cât costă să înfiinţezi un hectar de cătină?
,,Costul pentru plantarea unui hectar de cătină este de 2.500-2.700 de euro, spune Vulpe. Până la intrarea pe rod, care are loc în anul trei, se ajunge însă la cheltuieli de aproximativ 6.000 de euro.”
Sursa: http://www.agrointel.ro/3240/cel-mai-mare-cultivator-de-catina-din-romania-castiga-peste-10-000-de-uro-la-hectar/ .
Cum Romania nu trebuie sa aiba doar turism si agricultura , asa cum comertul tinde sa aiba doar vanzatori, ospatari si bucatari, asa si INOVATIA, nu trebuie sa se cantoneze doar in zona agricultura-turism. Avem din fericire, multi tineri pasionati de tehnica, in scolile Romaniei, si implicit al judetului, insa din pacate, se pierd in marea masa de ,,cautatori ai unei diplome de bacalaureat”.Nu e vina lor desigur. Ar fi mult de discutat pe acasta tema, insa se pare ca inertia si reticenta ,, la nou” a multor cadre didactice, a multor manageri scolari, omoara in fasa orice initiativa a tinerilor pasionati. Concret: 1.mijloace didactice de sute si milioane de euro, zac prin depozitele, atelierele sau laboratoarelor scolare, nefolosite, iar uneori nici macar despachetate;2.Laboratoarele dotate cu computere in unitatile scolare, sunt folosite cel mult de profesorii specializati in informatica, desi exista platforme educationale (in care s-a investit enorm de Statul roman) ce permit desfasurarea lectiilor la toate disciplinele, respectiv ciclurilor scolare;3.Parteneriatele scolare de cele mai multe ori raman doar pe hartie; 4.In ciuda cererii pietei, scoala alearga doar dupa cifre de scolarizare si nu dupa cerintele concrete ale economiei.
Ar fi multe de spus, dar cu siguranta nu atat de multe cat ne propun diversele STRATEGII NATIONALE, din start nascute moarte ! TREZITI-VA FACTORI DE DECIZIE ! Uitati-va in jur. Veti gasi cu siguranta profesionisti chiar daca TAC (poate intr-o modestie daunatoare) sau NU SUNT ANGAJATI POLITIC.
Articolul dvs. vine ca o mănuşă la dezbaterile care au loc în acest moment pe problema creării locurilor de muncă. Mineritul revendică un potenţial nevalorificat. Dar după 10-20 de ani după ce am exploatat un zăcământ, zona respectivă rămâne, din nou, defavorizată, fără perspectivă. Mai mult rămâne cu probleme de poluare a mediului înconjurător ireparabile pentru câteva generaţii.
Nimeni nu vorbeşte de potenţialul terenurilor agricole pe care le avem. Călătoriţi prin întreaga ţară, pe drumuri naţionale, dar mai ales judeţene sau comunale şi veţi vedea suprafeţe întinse de terenuri nelucrate. Unde sunt specialiştii din agricultură, de la camerele agricole, inginerii agronomi de pe lângă primării? De ce nu sfătuiesc proprietarii de terenuri să înfiinţeze culturi de cătină sau de alte plante medicinale, sau culturi de afine, coacăze sau alte fructe de pădure care pot fi cultivate în mod industrial şi pentru care există desfacere. Dar trebuie cineva să le acorde asistenţă de specilitate. Din păcate sunt mulţi care sunt plătiţi pentru acest lucru dar nu-şi fac datoria.
Păcat să nu valorificăm acest potenţial, care poate crea locuri de muncă pe termen lung şi nu crează probleme de mediu.
Intradevar articolul d-nei Cristiana este foarte bun,numai ca, din punctul meu de vedere ,o frana in calea inovatiei sunt adesea si directorii pusi pe criterii de obedienta politica in fruntea deconcentratelor din agricultura.Eu am avut si mai am inca multe idei despre oportunitati si nische unde s-ar putea inova in vastul domeniu al agriculturii si de unde s-ar putea castiga bani. Mai pina anul trecut am mai publicat periodic din ele in cel mai vechi dintre ziarele locale din Bistrita. Numai ca, acolo un anume domn dintr-un clan din Malut,a tot obiectat ca articolele mele sunt prea lungi si-a insistat ca ele sa nu-mi mai fie publicate.Astfel am renuntat. Am aflat ulterior ca acel domn este bun prieten cu dl. Mititean Pop Valentin.Mai public din cand in cand doar pe site-ul Directiei Agricole Judetene, site infiintat recent de onor dl. director Nutu Tabara. Cei interesati pot intra pe acel site. In ultimii vreo trei ani, tocmai din cauza faptului ca am avut idei novatoare pe care am cautat sa le impartasesc public si total dezinteresat in randurile producatorilor agricoli,am intrat in conflict cu dl. Mititean Pop Valentin ,pe care ziarul dvs.,si alte ziare locale, l-au descris de multe ori exact asa cum este.Am ajuns de m-am judecat prin instante cu directorul de la institutia unde lucrez, care era „mnealui.Din fericire, faptul ca stiu o tira de carte de drept mi-a adus castig de cauza prin instante,si astfel dl. Mititean nu si-a putut realiza visul de-a ma trimite in strada, de-a ma concedia de la locul de munca.Dar l-a tinut „el lider mahimo”, vreo 10 ani ori chiar mai mult director la agricultura,pana ce le-a erodat absolut tot capitalul politic din rural.Spre beneficiul USL-ului. Pot proba oricand cu inscrisuri foarte multe. Intre altele,si modul in care in calitatea mea de atunci, am insistat sa sensibilizam agricultorii si ceilalti factori locali sa se infiinteze cat mai multe GAL-uri in judetz. Atitudinea noastra ca salariati ai Ministerului agriculturii ar fi trebuit sa fie de indemn si stimulare al infiintarii GAL-urilor dar de ECHIDISTANTA fata de toate aceste GAL-uri. Numai ca onor dl. Mititean,cand a mirosit ca acolo ar putea fi vorba de BANI, s-a si visat cum vor fi dumnealui cu sotia dumnealui lideri absoluti al GAL-ului Caliman-Bargau, cum vor imparti banii de dezvoltare si cum vor curge comisioanele.Astfel ca nu l-a mai interesat la un moment altceva decat cum sa se infiinteze un singur GAL, cel numit Calimani-Bargau si cum sa ajunga „mnealui lider absolut al acelui GAL. Cei care nu ma cred ,pot sa-i intrebe pe onor dl suprefect Frentiu ori pe dl. Tetcu.Alaturi de asta, ideile mele novatoare au DERANJAT o multime de afaceri locale si de mici mafii, si astfel cand am intrat in conflict cu mister Mititean, toti colegii de partid au bagat capul in nisip ca strutzu, iar agricultorii si apicultorii erau mult prea dezorganizati si mai ales BATRANI, -(cei tineri si activi sunt plecati din Spania pana prin Irlanda)- pentru a face corp comun pe langa mine,pt.a-si apara de fapt interesele lor,care doar INDIRECT sunt si ale mele. In acest fel m-am autoizolat in mine insumi si-n mica mea exploatatie agricola. La asta a contribuit si faptul ca pe sub pielea puternicilor politici ai zilei se infiltreaza doar lingusitorii,care nu intotdeauna stiu multa meserie, dar sunt obedienti.Si-apoi, cele mai multe inovatii in agricultura s-au facut intotdeauna de oamenii TINERI intre varsta de 25 si 50 de ani. Oare cati de aceasta varsta mai avem noi acum prin satele judetului care sa se ocupe de agricultura.??De pe la 55 -60 de ani incolo omul se gandeste sa conserve ceea ce-a creeat pana la aceasta varsta.
Nu-i mai zboara mintea spre inovatii. Un ultim aspect punctual: Cultura de catina are in jud BN doi factori limita: 1) Faptul ca se pasuneaza toamna si iarna abuziv toate terenurile,pastorii de la vite si ciobanii de la oi distrugand adesea cu premeditare gardurile loturilor imprejmuite, si 2) Dupa intrarea pe rod, productivitatea muncii la recoltat este inca foarte redusa. Daca tai plantele cu lemnn cu tot, nu vei mai avea rod la catina decat in al treilea an dupa taiere.Iar forta de munca pt. cules….lipseste cu desavarsire.Pana cand „proletarul agricol” poate primi ajutor social de la primarie ,ori poate cersi sau ciordi-(pardon,cauta fier vechi in cadavrul fostei economii socialiste), nu va veni toamna pe racoare, dupa ce brumeaza sa se intepe la maini culegand catina. Acestia sunt din pacate cei doi factori limitativi la cultura catinei.Acesta este crudul adevar.Pentru consultatii punctuale si personale in mai multe domenii ale agriculturii le stau oricand celor interesati la dispozitie in limita timpului disponibil.