”Faptul că organizăm sărbătoarea orașului sub titulatura Târgul Mare al Bistriței nu este întâmplător, el vine din dorința de a valorifica tradițiile burgurilor transilvane, deci semnificația este în primul rând una istorică. Bistrița este un oraș venerabil ca vechime și realizări, ce își reasumă istoria jalonată de momente care îl singularizează. Să nu uităm că orașul nostru a fost încă din Evul Mediu un înfloritor centru comercial. Bistrița a căpătat devreme un caracter urban, iar importanța orașului a făcut să fie proclamat oraș liber regesc în 1330, iar în 1353 să primească dreptul de a organiza un târg de 15 zile, aidoma celui de la Budapesta. Reinaugurarea Târgului Mare înnoadă firul cu istoria lungă, cu acea treaptă atinsă remarcabil cu mult timp în urmă de comerțul bistrițean, ca să îl citez pe prof. Andrei Marga”, a spus primarul Ovidiu Crețu la deschiderea oficială a Târgului Mare al Bistriței.
Ovidiu Crețu a mai spus: ”Intenția noastră este de a ajunge la dimensiunea istorică a târgului, care începea de Sf. Bartolomeu în 24 august și ținea două săptămâni, adică până în 7 septembrie. Vom valorifica remarcabilul potențial cultural pe care Bistrița îl are. Târgul Mare al Bistriței este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale orașului, el trebuie să dezvolte în viitor direcțiile deja pornite, mă refer la cultură, agrement, artizanat, dar și să inițieze noi direcții și să capete noi valențe. Aș putea să enumăr un târg internațional de bunuri industriale, pentru că industria bistrițeană este una de succes și oferă o bază extrem de solidă activității economice. Târgul poate oferi și soluții de valorificare a potențialului pomicol, viticol sau zootehnic al județului și în mod special el trebuie să devină o rampă de lansare a turismului în oraș și în zonă”.
El a adăugat că municipalitatea se va strădui să ofere pe parcursul celor nouă zile ale Târgului Mare al Bistriței ”evenimente culturale înălțătoare, momente de bucurie și relaxare, posibilitatea de a cumpăra lucruri frumoase realizate de mâna meșterilor artizani”.
Ce se va întâmpla la anul: ”2018 este un an cu semnificații deosebite pentru țara noastră, România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Vom dedica tematica târgului de anul viitor acestui mare și unic eveniment și vă chem pe toți, de pe acum, să ne ridicăm la înălțimea momentului ce va veni și să-i cinstim pe cei care au făcut și ne-au lăsat o țară unită, suverană, cu dragoste și respect față de trecut și cultură, o țară a Europei unite dar cu identitate proprie, românească”.
Du-te ma acasa ca nu meriti sa fi primar. Esti dezastru…
Istoria nu trebuie uitată. Iar multiculturalismul din Bistrița sași romani evrei unguri stau la baza dezvoltării orașului ai trebuie respectata! Ma bucur ca se numește marele târg deca un nume englezesc pocit care nu are nici o semnificație ci doar șuba bine
„Târgul Mare al Bistriței este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale orașului”
Daaaaa, 2 saptamani de „evenimente culturale înălțătoare” .
Alte chestii gen: centura ocolitoare, strazi, parcari, canalizare … sunt fleacuri.
Acest târg într-adevăr este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale orașului pentru ca prin acesta Bistrița s-a dezvoltat considerabil si a devenit unul dintre cele mai frumoase orașe din Transilvania.
Fata de ani in care mici sfârâiau prin centru orașului ai pasajele erau folosire pe post de wc public astăzi nu se pare ca am evoluat avem zona cu muZica populară unde sunt și mici și grătare fără sa afecteze centru orașului, concerte de muzica ușoară, rock îmi place cum arată
Mare tzircus pe o caruta de bani. Cand umbli zi de zi pe strazi de-ti rupi papucii si tocurile si dai cu masina-n gropi numa de „evenimente culturale înălțătoare, momente de bucurie și relaxare…” ai nevoie!