Actualitate Recomandări

”Evoluția orașului trebuie să fie și suportabilă”. Crețu despre străzi, centură și sport. ”Nu avem altă soluție!”

Primarul Ovidiu Crețu a spus la Conferința de alegeri a PSD Bistrița că toată lumea și-ar dori ca ”mâine sau într-un mandat toate lucrurile să fie rezolvate, dar nu se poate, trebuie făcuți pașii necesari, e important să avem o gândire pentru toți: și pentru centrul istoric, și pentru cartiere, și pentru localitățile componente, și pentru zona nou construită”.

”Unii spun că sunt lucruri compromise în oraș, că nu s-au realizat, dar în multe cazuri nu se vede pădurea din cauza copacilor. Se vorbește de asfaltări. Am asfaltat 40 de străzi de pământ. Știți câte a asfaltat administrația Vasile Moldovan în opt ani? Una. Nu zice nimeni de asta, ci de faptul că un trotuar undeva nu este în regulă sau că un stâlp l-a plantat cineva de prost în mijlocul trotuarului, despre asta se discută, nu despre cele 40 de străzi. Am decis, am și votat în Organizația Municipală să luăm un credit pentru reabilitare de străzi. Vă amintesc că Vasile Moldovan a făcut același lucru în anul în care a pierdut. Din cele 32 de străzi care erau în programul respectiv, 18 le-am asfaltat eu, că n-a apucat. Din 32, nu mai este niciuna care nu să fie spartă pentru că există o dinamică a modernizării rețelelor, de apă, gaz, electricitate și nu ai ce să faci. Poți să spui că nu lași să spargă o stradă fiindcă e nouă dar dacă 20 de case riscă să rămână fără alimentare cu apă te trezești cu ei că vin și spun: Dar cu noi ce faceți? Că nu există soluție tehnică decât să spargi. La gaz, dacă nu se face, se pune în pericol viața cetățenilor prin acumulări în pământ. Lucrurile sunt complicate. Trebuie să conducem evoluția orașului astfel încât să fie și suportabilă. Imaginați-vă un oraș în care de la Viișoara la Unirea e un șantier, că mai avem 18 străzi pe care se fac piste de biciclete, că străzi mari sunt în reabilitare și în plus mai intrăm cu 25-30 de străzi în alte zone. Este imposibil. Deci trebuie gândirea să fie tehnică și să rezolve problemele pentru ca ele să fie suportabile”, a afirmat Crețu.

Referindu-se la traficul infernal, Ovidiu Crețu a menționat: ”Spunea președintele CJ că suntem sufocați de mașini, cetățenii trebuie să folosească mașinile ca să vină în oraș. Nu cei care sunt din Sărățel, Șieu Măgheruș, Livezile sau Joseni aglomerează străzile din Bistrița, ci cei care locuiesc în zone rezidențiale, cei care vin din Ștefan cel Mare în zona industrială, sau cei de pe Independenței care merg pe Calea Moldovei, ei sunt cei care aglomerează orașul. Pentru ei, parcările din exterior sunt nefolositoare. Acea variantă ocolitoare a fost combătută și blocată. Cred totuși că se va face, pentru că Bistrița nu are altă soluție. Avem nevoie ca de apă de această variantă. Am discutat această problemă cu domnul Liviu Dragnea, m-am întâlnit cu ministrul Transporturilor care se arată deschis, dar noi am pierdut foarte multă vreme”.

Crețu a spus că ”modificarea legislației în domeniul finanțării sportului, petrecută acum o lună, ne dă o deschidere, dar și deschiderea asta au făcut-o numai pe jumătate și cu un grilaj aici, dacă poți sări peste grilaj ai ușa deschisă și poți finanța. Finanțăm cu cea mai mare plăcere sportul bistrițean dacă finanțarea este perfect legală. Îl felicit pe președintele CJ că și-a asumat personal niște riscuri, chiar îl apreciez. Legislația este extrem de delicată. Dorim ca și sportul să se dezvolte, să avem echipe la nivel mare pentru a atrage sportuld e masă. Noi am făcut baze sportive, copiii din Bistrița au unde să practice sportul, vom face și Aqua Park și vom sta bine și din punctul de vedere al sporturilor acvatice. Terenuri sintetice avem foarte multe, cele din Schulerwald nici nu prea sunt folosite. Baza sportivă pe care o are CNLR nu o are niciun colegiu din orașele noastre partenere. Vrem ca tinerii să facă sport, finanțăm ore de sport pentru elevii claselor mici și nu sunt puțini bani. Nu se poate minte sănătoasă într-un corp nesănătos”.

El a adăugat: ”Faptul că nu am avut în 2008 o majoritate în Consiliul Local ne-a adus în situația de azi cu varianta ocolitoare. Cele 11 mari proiecte cu care ne-am prezentat în fața oamenilor în campanie trebuie să le ducem la capăt și bazele sunt foarte bune pentru realizarea lor. În 2020, toate vor fi începute și cele mai multe dintre ele chiar finalizate. Atunci vom putea merge în fața oamenilor să le spunem că dorim încă un mandat de patru ani în administrația municipiului pentru că suntem în stare să facem ce am promis. Am mers înainte cu Wonderland, care devenise la un moment dat temă umoristică, am știut că trebuie dar am mers cu pași mărunți pentru că și la acest proiect au fost blocaje. Numai cine nu vrea nu vede că Bistrița a devenit un oraș european, primarul din Besancon care n-a mai fost aici de 10 ani a spus că recunoaște în Bistrița un oraș francez sau german. Mai avem încă multe de făcut, le vom face, nu se poate totul odată”.

Primarul Bistriței a menționat că în Consiliul Local Bistrița relațiile cu PNL și PER sunt ”antagonice”. ”Voturile pozitive pe care le dă PNL sau PER sunt doar atunci când votul lor nu contează. Dacă noi avem 14 voturi și trece proiectul, mai votează și ei ca să nu zică nu, dar acolo unde din anumite motive, că ne lipsesc unul, doi, trei, avem nevoie de un vot al lor, nu-l obținem niciodată”.

6 comentarii

    • Un din putini oameni cu viziune, păcat ca lumea vede doar ziua de astăzi și cea de ieși nu nu cea de mâine sau anul viitor… sper ca viitorul primar sa continua Wanderland…Centrul…. linia verde…dl Nicolae sper fie un continuator și un om care sa aibă și mai multe realizări și apoi va avea și satisfacții și sa nu aplece urechea la toți nimeni care comentează de dorul de a comenta

  • De ce nu se fac lucrari la preturi reale si nu dublate ? Pe langa asta se fac si la o calitate de tot rahatul . Luati exemplu de la unguri . Nu dati exemple neavenite ; a de Vedea exemplul cu piscina. Penibililor.
    De aceea va duceti la bai in ungaria , nesimtitilor ?

  • V-ati intalnit sa discutati discutii? Nu am iluminat public pe strada si voi va imbatati cu apa rece. Niste incompetenti sunteti, va puteti tot alege unul pe celalalt ca tot nu faceti nimic.

  • strazile sunt un dezastru,guri de canal adevarate transee,traficul pe centura un dezastru,in loc sa se ocupe de fluidizarea traficului si acces zona industriala,acest mos comunist face ce-l taie capu,partie de schi,strand infect etc….

  • Bravo d le Cretu nu te lasa la toti comentaci, consulta ti oameni pe care ii ai aproape, ca, Cincia, juristu, arh. Pop M, sefa proiectelor Cocesiu, ca sunt oameni destoinici si de isprava, se vede numai cine nu vrea sa vada multele realizarii nu vede.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS